LPS Bihorul Oradea a obținut una dintre cele mai importante performanțe din istoria voleiului juvenil bihorean, după ce a cucerit medalia de argint la Turneul Final al Campionatului Național de volei feminin U15.
Este pentru prima dată când o echipă din Oradea reușește să urce pe podiumul național la această categorie de vârstă, performanță considerată un moment de referință pentru sportul orădean.
Parcursul echipei a fost marcat de meciuri intense și un nivel ridicat de joc, sportivele fiind apreciate pentru disciplina tactică, unitatea grupului și determinarea arătată pe teren pe tot parcursul competiției.
Din lotul vicecampioanei naționale au făcut parte Lara Presecan, căpitanul echipei, Carmen Sabău, Iulia Teorean, Alissa Muntean, Aiana Șereș, Daria Lucaci, Szilágyi Vanesza, Miruna Pașca, Luiza Stache Țigan, Natalia Petcovici, Anastasia Marc și Amarys Ștefan.
Performanța a fost completată și de trei distincții individuale obținute de jucătoarele orădene.
Lara Presecan a fost desemnată cea mai bună extremă a turneului, Carmen Sabău a primit titlul de cel mai bun coordonator de joc, iar Miruna Pașca a fost declarată cel mai de perspectivă jucător.
Reprezentanții echipei au transmis mulțumiri antrenorilor Rodian Achimescu și Andrei Achimescu, dar și părinților și suporterilor care au susținut echipa pe durata turneului final.
„Ceea ce pentru noi, fete, staff și părinți era doar un vis la începutul acestui campionat, acum este o realizare și o performanță istorică pentru noi și LPS Bihorul Oradea”, au transmis reprezentanții echipei.
Rezultatul confirmă ascensiunea voleiului juvenil din Oradea și una dintre cele mai importante performanțe sportive obținute de o echipă feminină de juniori din județul Bihor.
Partajează acest conținut:





