Modul de aplicare a Deciziei HP-ÎCCJ nr. 25/2025: tipicitatea faptei de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe în procedura simplificată | PRACTICĂ NEUNITARĂ

În perioada 8-9 decembrie 2025 a avut loc, la București, Întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, întâlnire în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară printre care și cea a modului de aplicare a Deciziei HP-ÎCCJ nr. 25/2025: tipicitatea faptei de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe în procedura simplificată.

Prezentarea problemei juridice:
În practica judiciară s-a pus problema posibilității aplicării dispozițiilor referitoare la procedura simplificată, în cauze având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) Codul penal, în lipsa unei expertize medico-legale care să fi stabilit dacă substanțele psihoactive identificate în sângele inculpatului (potrivit buletinului de analiză toxicologică sau chiar expertizei medico-legale efectuate pe parcursul urmăririi penale, care relevă doar tipul și cantitatea de substanță identificată) au avut aptitudinea de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.

Nu au fost prezentate opinii divergente, însă din practica judiciară înaintată reiese că, în unele situații, cererea inculpatului de urmare a procedurii simplificate a fost admisă, iar în altele, cererea a fost respinsă, procedându-se la efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală sau a unei expertize medico-legale, cu acest obiectiv.

A fost expusă opinia referentului în sensul că administrarea probei cu expertiza medico-legală este necesară pentru dovedirea îndeplinirii unei condiții de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, astfel încât, ori de câte ori aceasta lipsește de la dosar, cererea inculpatului de urmare a procedurii simplificate se va respinge, ca neîntemeiată.

Opinia INM:
În ceea ce privește noțiunea de persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive, prin Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că, pentru realizarea condiției esențiale atașate elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.

Deși decizia Înaltei Curți nu o spune în mod expres, pentru stabilirea aptitudinii substanței psihoactive de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei, nu poate fi administrată decât o probă cu caracter științific, recunoașterea făptuitorului neputând suplini această probă. Acesta poate recunoaște că a consumat substanțe psihoactive, faptă care nu reprezintă infracțiune, dar nu poate recunoaște că aceleași substanțe psihoactive, în funcție de tipul și cantitatea de substanță consumată (identificate potrivit buletinului de analiză toxicologică sau chiar expertizei medico-legale efectuate anterior în cauză), ar avea aptitudinea de a putea determina afectarea capacității sale de a conduce.

Proba cu caracter științific care poate fi administrată este expertiza medico-legală, având ca obiectiv „dacă la data conducerii vehiculului pe drumurile publice conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive de natură a-i afecta capacitatea de a conduce autovehicule, în sensul prev. de art. 336 alin. 2 Codul penal”.

În acest sens, în decizia precitată, instanța supremă a arătat că „simpla interpretare gramaticală a textului determină concluzia că acțiunea exercitată de substanțele psihoactive asupra persoanei trebuie să poată să conducă la schimbarea acesteia, respectiv la modificarea abilităților și comportamentului său.

(…)

Or, efectele psihoactive se exercită la nivelul creierului, prin afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, iar acestea depind direct de prezența substanței și/sau a metaboliților săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase.

Solicitându-se opinia Institutului Național de Medicină Legală, specialiștii din cadrul acestuia au arătat că starea de a fi sub influența acțiunii unor substanțe psihoactive este aceea în care se află o persoană după ce a consumat substanțe cu acțiuni psihoactive și care, odată pătrunse în corp, acționează asupra structurilor sistemului nervos central, determinând afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii de natură să influențeze abilitățile acesteia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, generând riscuri pentru sine și pentru alții și punând în pericol viața ori sănătatea. Cât timp la nivelul creierului se exercită efectele psihoactive cu afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, persoana se află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, stare care depinde direct de prezența substanței și a metaboliților săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase. Pe timpul cât substanța activă se află în sânge, se află totodată și în creier, determinând direct starea de a fi sub influență, respectiv aceea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții săi activi într-o concentrație egală sau mai mare cu limita cut-off, este determinată starea de a fi sub influență, respectiv starea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliți activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, aspect care întrunește un consens științific și medico-legal, european și internațional (EMCDDA, European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction). Limita cut-off este o limită acceptată farmacocinetic, toxicologic și medico-legal, stabilită prin studii apreciate la nivel european și internațional, în care substanța psihoactivă se află în respirație, urină, salivă și sânge într-o concentrație care indică un risc de siguranță pentru sine și ceilalți. Pe timpul cât substanța activă și metaboliții săi nu se mai află în sânge, dar substanța încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliți activi și/sau inactivi în diferite căi de eliminare (urină, fir de păr), se apreciază, într-un consens științific și medico-legal, că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, întrucât în creier, unde se exercită efectele psihoactive, nu se mai află substanța.

Toate aceste concluzii, asupra cărora există un consens științific și medico-legal la nivel internațional, nu pot fi ignorate în prezenta analiză. Astfel, dacă atât includerea unei substanțe în categoria celor psihoactive, cât și incriminarea faptei au la bază studii științifice care demonstrează că acestea au efect nociv, afectând sistemul nervos central, determinând modificarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, aceleași studii științifice trebuie acceptate și atunci când dovedesc că respectivele efecte sunt limitate în timp, ajungând ca, la un moment dat, deși prezentă în corp sub forma metaboliților activi sau inactivi, substanța să nu mai fie aptă să producă niciun efect psihoactiv, întrucât nu se mai află în sânge sau în sânge se află metaboliți inactivi sau chiar activi, însă sub limita cut-off, acceptată la nivel internațional.

Revenind la definiția noțiunii de influență, ca acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor, rezultă cu evidență că, atunci când, deși prezentă în probele biologice, substanța nu mai poate produce niciun fel de schimbare asupra persoanei, nu mai are nicio înrâurire, nu mai are aptitudinea să producă vreun efect asupra sistemului nervos central, nu se poate considera că cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, este îndeplinită.”

În acest context, devine evident că proba cu caracter științific în discuție este necesară pentru a stabili dacă „substanțele psihoactive” identificate în sângele inculpatului în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale sunt: i) substanțe active (situație în care persoana se află sub influența substanțelor psihoactive); ii) nu sunt substanțe active, dar sunt metaboliți activi într-o concentrație egală sau peste limita de cut-off (situație în care persoana se află sub influența substanțelor psihoactive); iii) nu sunt substanțe active, dar sunt metaboliți activi sub limita de cut-off (situație în care persoana nu se află sub influența substanțelor psihoactive) ori iv) nu sunt substanțe active și nici metaboliți activi (situație în care persoana nu se află sub influența substanțelor psihoactive).

Prin urmare, în aplicarea art. 349 alin. (2) Cod de procedură penală, în lipsa expertizei medico-legale, instanța nu va putea soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, chiar dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, probele nefiind suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, respectiv pentru verificarea întrunirii elementelor de tipicitate ale faptei.

Bineînțeles, la finalul cercetării judecătorești efectuate în procedura de drept comun, instanța, reținând aceeași situație de fapt cu cea recunoscută de inculpat cu ocazia ascultării sale potrivit art. 375 alin. (1) Cod de procedură penală, exemplificativ, în ipoteza unei soluții de condamnare, va face aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, respingerea cererii de urmare a procedurii simplificate nefiindu-i imputabilă inculpatului.

Participanții la întâlnire au agreat, în unanimitate, opinia INM, pentru argumentele prezentate în susținerea acesteia, subliniindu-se că regula trebuie să fie efectuarea expertizei având următorul obiectiv „dacă la data conducerii vehiculului pe drumurile publice conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive, de natură a-i afecta capacitatea de a conduce autovehicule, în sensul prev. de art. 336 alin. (2) Codul penal”. Doar în mod excepțional nu trebuie administrat acest mijloc de probă, atunci când mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru a aprecia asupra tipicității faptei, de exemplu atunci când din buletinul de analiză toxicologică rezultă că prezența substanței psihoactive a fost identificată doar în urină.