SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Regula instituită prin dispoziţiile art. 25 C.proc.civ. este aceea că faza judecăţii este guvernată de dispoziţiile legale în vigoare la momentul pornirii acestuia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, dacă data înregistrării cererii de chemare în judecată se situează anterior datei intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se va aplica judecării cauzei respective, fiind incidentă legea în vigoare de la momentul începerii procesului.
De asemenea, procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. Aceasta constituie o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii noi.
În cazul trimiterii spre rejudecare, potrivit art. 25 alin. (2) C.proc.civ., rămân aplicabile dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data la care a început procesul.
Prin urmare, atunci când se casează o hotărâre, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente potrivit legii în vigoare la momentul declanşării procesului, fiind fără relevanţă faptul că între timp a apărut o lege nouă care stabileşte competenţa în favoarea altei instanţe, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 497 şi art. 498 alin. (2) C.proc.civ., care prevăd că în caz de casare cauza se trimite spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1954 din 24 septembrie 2024
I Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.04.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în tot a deciziei de respingere a cererii de plată, obligarea pârâtului la plata sumei de 27.367,05 lei, compusă din 16.328,79 lei contravaloarea despăgubirii achitate şi 11.038,26 de lei penalităţi de întârziere, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1965 din 16.12.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată.
Prin decizia nr. 4116 din 27.09.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia contencios administrativ şi fiscal, în calea de atac a recursului formulată de reclamantă împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti anterior menţionate, a fost admis recursul, casată sentinţa, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
I.2 Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 119 din 31.01.2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că natura juridică a pretenţiilor deduse judecăţii este una civilă, astfel că sunt aplicabile normele de competență generală prevăzute de Codul de procedură civilă, iar nu normele speciale de competenţă din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a reţinut că faţă de prevederile art. 13 din Legea nr. 213/2015, modificată, care au aplicabilitate imediată, cererea ce face obiectul dosarului este de competenţa instanţei civile de la sediul Fondului de Garantare.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 7598 din 23.05.2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă, învestită prin declinare, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a ajunge la această soluţie, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015, însă forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19 aprilie 2021.
De asemenea, a apreciat că deşi au fost modificate dispoziţiile art. 13 alin. 5 din Legea nr.213/2015, norma de stabilire a competenţei aplicabilă este cea în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 25 alin. 2 C.proc.civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin.(1) C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C.proc.civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecăţii se contestă decizia Fondului de Garantare a Asociaţilor nr. 25922 din 29.03.2021, solicitându-se anularea în tot a acestei decizii prin care a fost respinsă cererea de plată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 27.367,05 lei, compusă din 16.328,79 lei contravaloarea despăgubirii achitate şi 11.038,26 de lei penalităţi de întârziere.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 13 alin.5 din Legea nr. 213/2015 rap. la art. 19 alin. 2 din Legea nr. 503/2004 şi a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.04.2021, fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1965 din 16.12.2021.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1965 din 16.12.2021 a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal, sentinţa atacată fiind casată, iar cauza trimisă spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015, modificată, dispoziţii de imediată aplicare în opinia Curţii de apel, contestaţia împotriva deciziei de respingere este de competenţa instanţelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală ale Codului de procedură civilă. Prin urmare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Învestită, prin declinare, cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a apreciat că nu este competentă a o soluţiona, apreciind că în stabilirea instanţei competente sunt relevante dispoziţiile art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială de soluţionare a cauzei, aplicând în mod diferit legea aplicabilă procesului în curs.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a făcut aplicarea formei modificate a dispoziţiilor art. 13 alin.5 din Legea nr. 213/2015, apreciind că această formă este de imediată aplicare, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a avut în vedere forma dispoziţiilor art. 13 alin. 5 din Legea nr. 2013/2015 în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 25 C.proc.civ. „(1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. (3) În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi. Dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.”
Potrivit acestui text de lege, regula este aceea că faza judecăţii este guvernată de dispoziţiile legale în vigoare la momentul pornirii acestuia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, dacă data înregistrării cererii de chemare în judecată se situează anterior datei intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se va aplica judecării cauzei respective, fiind incidentă legea în vigoare de la momentul începerii procesului.
De asemenea, procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. Aceasta constituie o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii noi.
Prin sintagma „proces în curs de judecată” se înţelege nu numai procesul judecat în primă instanţă, ci şi cel în curs de judecată în căile de atac, ordinare sau extraordinare.
În speţa pendinte, se pune problema cine soluţionează cauza, în cazul schimbării competenţei pe parcursul procesului, după trimiterea pricinii spre rejudecare de către instanţa de recurs.
Or, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 25 alin. 2 teza finală C.proc.civ., mai sus redate, în cazul trimiterii spre rejudecare rămân aplicabile dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data la care a început procesul.
Prin urmare, atunci când se casează o hotărâre, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente potrivit legii în vigoare la momentul declanşării procesului, fiind fără relevanţă faptul că între timp a apărut o lege nouă care stabileşte competenţa în favoarea altei instanţe.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 497 şi art. 498 alin. 2 C.proc.civ., care prevăd că în caz de casare cauza se trimite spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Aşadar, în prezenta cauză, instanţa de recurs a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Aşa fiind, această din urmă instanţă, competentă la momentul învestirii, rămâne competentă până la finalizarea pricinii chiar dacă dispoziţiile legale referitoare la competenţă s-au modificat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 C.proc.civ. Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Partajează acest conținut:
