Încălcarea dreptului la apărare al persoanei acuzate de hărțuire la locul de muncă (H.G. nr. 970/2023)

–  articol de Av. drd. Raul Gherghel și Av. Alex Doseanu

Prezentul articol își propune să analizeze legalitatea refuzului Comisiei de a permite persoanei cercetate să fie asistată de avocatul ales în cadrul procedurii de soluționare a cazurilor de hărțuire la locul de muncă reglementate prin H.G. nr. 970/2023. În concret, am întâlnit în practica biroului nostru de avocatură situația în care membrii Comisiei au refuzat cererea persoanei cercetate de a se prezenta la interviu fiind asistată de avocatul ales, justificat de faptul că (printre altele) această modalitate de exercitare a dreptului la apărare nu este recunoscută, potrivit H.G. nr. 970/2023, decât victimei. În cele ce urmează, vom analiza care este natura acestei proceduri, respectiv care sunt drepturile și garanțiile procedurale (care ar trebui să fie) recunoscute persoanei cercetate, prin raportare la jurisprudența CEDO și CJUE.

Abstract: This article aims to analyze the legality of the Commission’s refusal to allow the investigated person to be assisted by their chosen lawyer during the workplace harassment case resolution procedure governed by Government Decision no. 970/2023. Specifically, our law firm has encountered in practice a situation in which Commission members refused the investigated person’s request to attend the interview accompanied by their chosen lawyer, on the grounds that this form of exercising the right to a defense is recognized, under Government Decision no. 970/2023, only in favor of the victim. In what follows, we will analyze the nature of this procedure, as well as the procedural rights and guarantees that (should be) recognized for the investigated person, by reference to the case law of the ECtHR and the CJEU.

Scurte considerații referitoare la H.G. nr. 970/2023

Hotărârea are ca și scop aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, având în vedere prevederile O.G. nr. 137/2000, prevederile Legii nr. 202/2002, precum și prevederile H.G. nr. 1547/2022. Toate actele normative enumerate reprezintă în fapt o transpunere a Directivelor Europene menite să combată comportamentul contrar principiului egalității de tratament între bărbați și femei, respectiv discriminarea pe criteriu de sex (printre altele). Amintim, în acest sens, Directiva 2000/78/CE, Directiva 2006/54/CE. Deși aparent irelevant, cadrul legal european prezintă interes prin prisma aplicabilității drepturilor și garanțiilor fundamentale stabilite conform Cărții Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (EU Charter of Fundamental Rights), inclusiv în ceea ce privește persoana cercetată de către Comisia de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire (în continuare, Comisia). Revenind asupra Metodologiei la nivel național, scopul acesteia este de a pune la dispoziția angajaților și a angajatorului instrumentele necesare în exercitarea deplină a drepturilor și libertăților individuale în mediul de muncă. Pe scurt, în eventualitatea în care un angajat consideră că un alt angajat a exercitat împotriva sa acte de hărțuire (astfel cum sunt descrise în cuprinsul Secțiunii 2, pct. 5.2 din Modelul de Ghid), victima are posibilitatea de a înregistra o plângere sau o sesizare în registrul special al Comisiei. Capitolul 7 al Metodologiei stabilește faptul că procedurile astfel declanșate au caracter administrativ și pot fi formale sau informale. Drepturile victimei sunt prevăzute la punctul 7.2, respectiv: (i) Pe parcursul procedurii de soluționare a plângerii/sesizării, victima are dreptul de a beneficia de suportul unui consilier din cadrul instituției/angajatorului; (ii) Victima poate fi asistată de un reprezentant sindical sau al salariaților pe parcursul procedurii de soluționare a plângerii/sesizării; (iii) Comisia se asigură de informarea victimei cu privire la posibilitatea de a solicita consiliere juridică sau psihologică.

Comisia desfășoară o adevărată anchetă, astfel cum este descrisă în Ghid. În cadrul anchetei,  printre altele, Comisia intervievează atât victima, cât și persoana acuzată. În sfârșit, potrivit Capitolului 8 din Ghid, în urma finalizării procedurii de plângere/sesizare, persoana cercetată (acuzată) poate fi supusă sancțiunilor prevăzute de: Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), Codul penal, Codul administrativ, O.G. nr. 137/2000.

Natura juridică a procedurii

După convocarea persoanei cercetate, am transmis Comisiei faptul că dorim să asigurăm asistența clientului nostru în cadrul interviului. Răspunsul a fost unul categoric de refuz[1]. În motivare, Comisia a argumentat faptul că „procedura desfășurată nu este nici sancționatorie, nici cvasi-jurisdicțională„, ci este, în schimb, o „procedură administrativă internă de constatare și mediere între angajații instituției„, care „nu are ca finalitate dispunerea unei sancțiuni„, iar persoana cercetată nu dobândește calitatea de persoană acuzată.

Sub un prim aspect, astfel cum rezultă din cuprinsul Ghidului, Secțiunea 2, pct. 7.2 (Procedura formală), Pasul 3 – Ancheta, comisia intervievează persoana acuzată. Astfel, în mod evident, intenția legiuitorului a fost aceea de a extinde drepturile și garanțiile persoanei acuzate, în accepțiunea CEDO, inclusiv persoanei cercetate de către Comisie. Sub un al doilea aspect, deși Comisia a susținut că procedura nu are ca finalitate dispunerea unei sancțiuni, acesta este întocmai scopul urmărit. În fapt, procedura reprezintă o veritabilă anchetă (similar urmăririi penale sau cercetării disciplinare), iar în urma probațiunii administrate, Comisia va decide măsurile propuse, respectiv dacă să sesizeze comisia disciplinară sau parchetul competent să cerceteze infracțiunea presupus săvârșită.

Mai mult decât atât, în Capitolul 8, Sancțiuni, se stabilește prerogativa Comisiei de a face aprecieri inclusiv cu privire la vinovăția persoanei acuzate. În mod evident, întreaga procedură nu reprezintă, astfel s-a susținut în mod tendențios, o procedură de constatare și mediere^[2]. În fapt, procedura înglobează atât faza de anchetă (similar urmăririi penale), cât și de judecată, întrucât Comisia nu se limitează la a constata o stare de fapt, ci administrează o veritabilă și complexă probațiune în vederea stabilirii vinovăției persoanei acuzate. Având în vedere toate aceste motive, care nu reprezintă altceva decât interpretarea strict literală a dispozițiilor H.G. nr. 970/2023, reiese în mod evident existența unei proceduri adversariale, cu caracter potențial sancționator, sens în care devin aplicabile dispozițiile art. 6 CEDO, analizate în cele ce urmează.

Cu privire la incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

La nivel convențional, art. 6 par. 1 CEDO consacră dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, iar art. 6 par. 3 lit. c) prevede expres dreptul oricărei persoane acuzate să se apere ea însăși sau să fie asistată de un apărător ales. Acest standard convențional reprezintă, în ordinea juridică internă, un reper obligatoriu de interpretare a garanțiilor privind dreptul la apărare.

Comisia a susținut faptul că prevederile CEDO (respectiv art. 6) sunt aplicabile exclusiv acuzațiilor în materie penală, iar că procedura în fața Comisiei este una administrativă, care nu formulează acuzații penale. Deși procedura H.G. 970/2023 este etichetată ca „administrativă” sau „internă”, acest criteriu are doar o pondere relativă și servește ca punct de plecare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului utilizează concepte autonome pentru a împiedica statele să golească de conținut dreptul la un proces echitabil prin simpla redenumire a unor proceduri punitive drept administrative^[3].

În acest sens, jurisprudența CEDO a consacrat Criteriile Engel^[4] în vederea stabilirii aplicabilității garanțiilor prevăzute de art. 6 unei anumite situații, chiar dacă aceasta este în afara sferei penale.

În primul rând, faptul că H.G. 970/2023 utilizează termeni precum „victimă” și „persoană acuzată” indică o tendința legiuitorului de a asimila procedura în fața Comisiei cu urmărirea penală, mai degrabă decât cu o procedură disciplinară sau administrativă.  În al doilea rând, natura faptei – hărțuirea – poate avea, în mod evident, caracter penal, iar norma care interzice hărțuirea nu se adresează doar unui grup restrâns (precum angajații instituției), ci reflectă un imperativ social general^[5].  În al treilea rând, procedura desfășurată în fața Comisiei se poate soluționa prin sesizarea organelor de urmărire penală, în special în considerarea Capitolului 8 din Ghid, care stabilește următoarele: orice persoană care, în urma finalizării procedurii de plângere/sesizare, a fost găsită vinovată de hărțuire, poate fi supusă sancțiunilor prevăzute de: Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. Chiar și în absența unei condamnări penale, sesizarea comisiei disciplinară^[6] poate duce la desfacerea contractului de muncă și la interdicția de a mai profesa. CEDO a stabilit că sancțiunile care afectează mijloacele de subzistență și reputația profesională (mai ales în cazuri de hărțuire, care poartă un stigmat social imens) sunt suficient de severe pentru a atrage protecția Articolului 6.

Comisia a mai susțiunut în apărarea refuzului său că procedurile disciplinare în cadrul funcției publice nu intră automat sub incidența art. 6, referitor la cauza Pellegrin c. Franței sau Vilho Eskelinen c. Finlandei. Din contră, prin cauza Eskelinen s-a instituit o prezumție relativă a incidenței articolului 6. Astfel, orientarea actuală este că subzistă prezumția conform căreia art. 6 este aplicabil într-o situație precum cea analizată, iar statul pârât are sarcina să demonstreze, în primul rând, că, potrivit dreptului intern, un reclamant care este funcționar public nu are dreptul de acces la instanță și, în al doilea rând, că excluderea drepturilor garantate la art. 6 este întemeiată în privința funcționarului respectiv^[7].

Mai mult decât atât, jurisprudența CEDO a subliniat în mod expres importanța participării avocatului în faza anterioară procesului: „Accesul la un avocat în faza prealabilă judecății contribuie, de asemenea, la prevenirea erorilor judiciare și, mai ales, la realizarea obiectivelor Articolului 6, în special la egalitatea armelor între autoritățile de anchetă sau de urmărire penală și acuzat (a se vedea Salduz, citată anterior, §§ 53-54; Blokhin, citată anterior, § 198; Ibrahim și alții, citată anterior, § 255; și Simeonovi, citată anterior, § 112).”^[8] Având în vedere toate aceste motive, este evident că sunt aplicabile persoanei cercetate garanțiile stabilite prin Art. 6 CEDO.

Incidența dispozițiilor Cărții Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Astfel cum rezultă atât din cuprinsul H.G. nr. 970/2023, procedura în fața Comisiei este rezultatul direct al transpunerii Directivei 2000/78/CE, respectiv Directivei 2006/54/CE, în sistemul de drept românesc. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene stabilește aplicabilitatea dispozițiilor sale în statele membre, ori de câte ori acestea din urmă implementează dreptul Uniunii^[9]. În considerarea faptului că hărțuirea este definită și interzisă la nivelul UE prin Directiva 2006/54/CE, precum și faptului că procedura administrativă reglementată de HG nr. 970/2023 are rolul de a pune în aplicare standardele de protecție împotriva hărțuirii stabilite la nivel european, persoanei cercetate îi sunt aplicabile inclusiv drepturile și garanțiile prevăzute de Carta.

Relevantă în acest sens este și jurisprudența CJUE, respectiv cauza Åkerberg Fransson (C-617/10)^[10]:

Para. 20 – Această definiție a domeniului de aplicare al drepturilor fundamentale ale Uniunii se coroborează cu explicațiile cu privire la articolul 51 din cartă, care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) al treilea paragraf TUE și cu articolul 52 alineatul (7) din cartă, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, DEB, C-279/09, Rep., p. I-13849, punctul 32). Potrivit explicațiilor amintite, „statelor membre le este impusă obligația de a respecta drepturile fundamentale definite în cadrul Uniunii numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii”

Para. 21 – Întrucât drepturile fundamentale garantate de cartă trebuie, în consecință, să fie respectate atunci când o reglementare națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, nu pot exista situații care să țină astfel de dreptul Uniunii fără ca drepturile fundamentale menționate să poată fi aplicate. Aplicabilitatea dreptului Uniunii o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de cartă.

Astfel, persoanei cercetate îi este garantat dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 47 din Carta. Aceasta din urmă prevedere legală stabilește în mod expres dreptul de a fi sfătuit, apărat și reprezentat de către un avocat^[11]. CJUE a clarificat faptul că garanțiile Articolului 47 nu sunt limitate la procesele penale sau civile în fața unei instanțe, ci se extind asupra oricărei proceduri administrative în care sunt în joc drepturi garantate de dreptul Uniunii. De asemenea, CJUE a stabilit faptul că inclusiv autoritățile statelor membre (nu numai instanțele judecătorești) sunt obligate să efectueze o interpretare conformă a dreptului lor național care să le permită să asigure un rezultat compatibil cu finalitatea urmărită de dreptul unional, în speță Articolul 47 din Carta^[12].

În cauza M.M. v. Minister for Justice (C-277/11)^[13], Curtea a statuat că respectarea dreptului la apărare este un principiu fundamental al dreptului UE care trebuie garantat chiar și atunci când legislația aplicabilă nu prevede expres o astfel de cerință procedurală

Para. 81 – În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, respectarea dreptului la apărare constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 28 martie 2000, Krombach, C-7/98, Rec., p. I-1935, punctul 42, și Hotărârea din 18 decembrie 2008, Sopropé, C-349/07, Rep., p. I-10369, punctul 36).

Para. 82 – În speță, în ceea ce privește îndeosebi dreptul de a fi ascultat în orice procedură, care face parte integrantă din principiul fundamental menționat (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 9 noiembrie 1983, Nederlandsche Banden-Industrie-Michelin/Comisia, 322/81, Rec., p. 3461, punctul 7, și Hotărârea din 18 octombrie 1989, Orkem/Comisia, 374/87, Rec., p. 3283, punctul 32), acesta este în prezent consacrat nu numai de articolele 47 și 48 din cartă, care garantează respectarea dreptului la apărare, precum și a dreptului la un proces echitabil în cadrul oricărei proceduri jurisdicționale, ci și de articolul 41 din aceasta, care prevede dreptul la bună administrare.

Para. 83 – Alineatul (2) al articolului 41 menționat prevede că acest drept la bună administrare cuprinde în principal dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere, dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial, precum și obligația administrației de a-și motiva deciziile.

Para. 84 – Trebuie să se constate că, după cum rezultă din însuși modul său de redactare, această dispoziție este de aplicabilitate generală.

Para. 85 – Astfel, Curtea a afirmat întotdeauna importanța dreptului de a fi ascultat și conținutul său foarte larg în ordinea juridică a Uniunii, considerând că acest drept trebuie să se aplice oricărei proceduri susceptibile de a conduce la un act cauzator de prejudiciu (a se vedea în special Hotărârea din 23 octombrie 1974, Transocean Marine Paint Association/Comisia, 17/74, Rec., p.1063, punctul 15, Hotărârea Krombach, citată anterior, punctul 42, și Hotărârea Sopropé, citată anterior, punctul 36).

Para. 86 – Conform jurisprudenței Curții, respectarea dreptului menționat se impune chiar în cazul în care reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate (a se vedea Hotărârea Sopropé, citată anterior, punctul 38).

Din interpretarea CJUE se conturează următoarele concluzii:

• Dreptul la apărare, astfel cum este definit la art. 47 din Carta, este fundamental și se aplică in extenso inclusiv în cadrul procedurilor administrative;
• Dreptul de a fi ascultat înainte de luarea oricărei măsuri individuale trebuie garantat chiar dacă nu este expres prevăzut în reglementarea aplicabilă;
• În mod evident și analogic, dreptul de a fi sfătuit, asistat, apărat sau reprezentat de către un avocat, trebuie garantat chiar dacă nu este expres prevăzut în reglementarea aplicabilă.

Alte susțineri nefondate invocate de Comisie pentru a justificat refuzul abuziv

Comisia a mai susținut faptul că nu există o bază legală în procedura specifică, care să permită exercitarea dreptului avocatului de a asista persoanele fizice în fața autorităților și instituțiilor publice.

În motivarea acestei susțineri, Comisia a invocat Pct. 7.2 din Ghidul stabilit conform HG nr. 970/2023, în sensul că ar prevedea în mod expres asistarea victimei și nu asistarea presupusului hărțuitor. Interesant este faptul că, în realitate, victimei nu i se asigură acest drept.

Potrivit pct. 7.2, victima are dreptul de a: (i) beneficia de suportul unui consilier din cadrul instituției/angajatorului; (ii) poate fi asistată de un reprezentat sindical sau al salariaților; (iii) fi informată de către Comisie cu privire la posibilitatea de a solicita consiliere juridică sau psihologică.

Astfel, HG nr. 970/2023 nu prevede dreptul victimei de a fi asistată de avocat în fața Comisiei, ci obligația Comisiei de a informa victima cu privire la posibilitatea de a solicita consiliere juridică.

Cu toate acestea, chiar și presupunând că HG nr. 970/2023 ar fi stabilit, cum susține Comisia, dreptul expres al victimei de a fi asitată de avocat la audieri și ar fi exclus dreptul persoanei acuzate de a fi asistată de avocat la audieri, o asemenea prevedere ar fi contrară principiului parității armelor. În acest sens a reținut și CEDO în cauza Steel and Morris v. The United Kingdom, respectiv: în plus, nu îi incumbă Statului obligația de a urmări, prin utilizarea fondurilor publice, asigurarea unei egalități totale a armelor între persoana asistată și partea adversă, atât timp cât fiecăreia dintre părți i se oferă o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-un dezavantaj substanțial în raport cu adversarul. [14]

Se suține de către Comisie faptul că participarea unui avocat la lucrările Comisiei ar compromite regimul de confidențialitate al procedurii, ar putea genera un efect disuasiv asupra victimelor, contrar obiectivelor Directivei 2006/54/CE și 2000/78/CE, pe care HG nr. 970/2023 le transpune.

Persoana cercetată a solicitat participarea avocatului strict în cadrul audierii acesteia, în calitate de acuzat. În mod evident, avocatul nu ar putea participa la audierea martorilor sau la audierea victimei, întrucât într-adevăr, nu există norme de procedură care să permită participarea persoanei acuzate (sau a reprezentantului convențional) la lucrările Comisiei. Pe cale de consecință, nu ar putea exista contact între avocatul acuzatului și persoana vătămată, sens în care nu poate exista niciun efect disuasiv asupra victimei.

Scurte concluzii

În cazul concret, Comisia nu a revenit niciodată asupra refuzului și nu a permis clientului nostru să se prezinte la interviu asistat de avocat. Această conduită reprezintă o restrângere abuzivă și nelegală a drepturilor fundamentale ale persoanei cercetate, garantate atât de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și de către Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

De lege ferenda, dată fiind modalitatea în care unele Comisii interpretează dispozițiile H.G. nr. 970/2023, apreciem că se impune modificarea hotărârii, în sensul recunoașterii exprese a dreptului persoanei acuzate de a fi asistată de avocatul ales în cadrul interviului organizat în fața Comisiei. Evident, modificarea reprezintă, mai degrabă, o simplă clarificare, însă poate proteja persoana acuzată de abuzurile Comisiei.

Despre autori

Av. drd. Raul Gherghel

Avocat colaborator în cadrul Doseanu & Asociații S.P.A.R.L. și membru al Baroului Bihor din anul 2023, Raul Gherghel activează în domeniile dreptului civil, comercial și administrativ. Este absolvent al Facultății de Drept a Universității din Bologna (Laurea magistrale a ciclo unico) și al programului de master „Drept civil și procedură civilă” din cadrul Facultății de Drept Oradea.

În prezent este doctorand al Facultății de Drept din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai, sub coordonarea prof. univ. dr. Ovidiu Podaru, cercetările sale fiind axate pe problematica actelor administrative automatizate și impactul digitalizării asupra administrației publice. A participat în calitate de speaker la conferințe academice naționale și internaționale, inclusiv la The Guild of European Research-Intensive Universities (Barcelona, 2025) și la Conferința Tinerilor Cercetători în Drept (București, 2025).

Din anul 2026 ocupă funcția de asistent universitar la Facultatea de Drept Oradea, disciplina Dreptul comerțului internațional. Deține certificări lingvistice Cambridge C2 Proficiency (engleză), DELF B2 (franceză) și competențe avansate de limba italiană (C1).

Av. Alex Doseanu

Avocat stagiar în cadrul Baroului Bihor din aprilie 2026 și avocat colaborator în cadrul Doseanu & Asociații S.P.A.R.L., Alex Doseanu este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai, promoția 2025.

Activitatea sa profesională este orientată către consultanță și litigii, în cadrul echipei societății de avocatură. Deține competențe avansate de limba engleză, certificate prin examenul Cambridge C1.

Bibliografie

1. Tratate, monografii și articole de specialitate
2. Goss, Ryan, „The Engel criteria in the 21st century: irrational flexibility and deference in recent European Court of Human Rights jurisprudence”, publicat în Human Rights Law Review, Volumul 25, Ediția 4, Decembrie 2025, disponibil la: https://academic.oup.com/hrlr/article/25/4/ngaf031/8266862
3. van Dijk, P.; van Hoof, G.J.H., Theory and Practice of the European Convention on Human Rights, Ediția a 5-a, Intersentia, Cambridge, 2018

1. Jurisprudență CEDO
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Engel şi alții c. Țărilor de Jos, Cererea nr. 5100/71 ş.a., Hotărârea din 8 iunie 1976, ECHR 1 (1979-80)
3. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Pellegrin c. Franței, Cererea nr. 28541/95, Hotărârea din 8 decembrie 1999, ECHR 1999-VIII
4. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Vilho Eskelinen şi alții c. Finlandei, Cererea nr. 63235/00, Hotărârea Marii Camere din 19 aprilie 2007
5. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Beuze c. Belgiei, Cererea nr. 71409/10, Hotărârea Marii Camere din 9 noiembrie 2018, para. 125
6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Steel şi Morris c. Regatului Unit, Cererea nr. 68416/01, Hotărârea din 15 februarie 2005, para. 62, disponibilă la: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-68224%22]}

III. Jurisprudență CJUE

8. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Åkerberg Fransson, Cauza C-617/10, Hotărârea din 26 februarie 2013, ECLI:EU:C:2013:105, disponibilă la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62010CJ0617
9. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, M.M. c. Minister for Justice, Equality and Law Reform, Cauza C-277/11, Hotărârea din 22 noiembrie 2012, ECLI:EU:C:2012:744, disponibilă la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62011CJ0277
10. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Daniel Adam Popławski, Cauza C-573/17, Hotărârea din 24 iunie 2019, ECLI:EU:C:2019:530, disponibilă la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62017CJ0573

1. Acte normative
2. Hotărârea Guvernului nr. 970/2023 privind aprobarea Metodologiei de prevenire şi combatere a hărțuirii pe criteriul de sex şi a hărțuirii morale la locul de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 11 decembrie 2023
3. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbați, republicată
5. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
6. Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forței de muncă, publicată în JO L 303, 2.12.2000
7. Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de şanse şi egalității de tratament între bărbați şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă, publicată în JO L 204, 26.7.2006

1. Alte surse
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Ghid privind art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului – Dreptul la un proces echitabil (latura civilă), ediția actualizată la 31 august 2023, disponibil la: https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_art_6_civil_rum

[1] Deși am formulat un punct de vedere scris, argumentat prin prisma motivelor analizate în cuprinsul prezentului articol, avocatului ales al persoanei cercetate nu i s-a permis accesul în incinta instituției.

[2] Pagina 2, paragraful 1 din Adresa nr. 3193827/30.03.2026

[3] Engel v The Netherlands (1979-80) 1 EHRR 647

[4] Ryan Goss, The Engel criteria in the 21^st century: irrational flexibility and deference in recent European Court of Human Rights jurisprudence, publicat în Human Rights Law Review, Volumul 25, ediția 4, Decembrie 2025, disponibil la: https://academic.oup.com/hrlr/article/25/4/ngaf031/8266862?login=false#533886740.

[5] van Dijk, van Hoof, Theory and practice of the European Convention on Human Rights (ediția 5), pag. 530

[6] Orice persoană care, în urma finalizării procedurii de plângere/sesizare, a fost găsită vinovată de hărțuire, poate fi supusă sancțiunilor prevăzute de: Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

[7] Vilho Eskelinen and Others v. Finland, 2007. A se vedea, în același sens, Ghid privind art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, 2023, pagina 17, disponibil la: https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_art_6_civil_rum

[8] Beuze v. Belgium, 2008, para. 125

[9] Art. 51 din Carta: The provisions of this Charter are addressed to the institutions, bodies, offices and agencies of the Union with due regard for the principle of subsidiarity and to the Member States only when they are implementing Union law. They shall therefore respect the rights, observe the principles and promote the application thereof in accordance with their respective powers and respecting the limits of the powers of the Union as conferred on it in the Treaties. The Charter does not extend the field of application of Union law beyond the powers of the Union or establish any new power or task for the Union, or modify powers and tasks as defined in the Treaties.

[10] Åkerberg Fransson (C-617/10) – https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62010CJ0617

[11] Art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: Everyone whose rights and freedoms guaranteed by the law of the Union are violated has the right to an effective remedy before a tribunal in compliance with the conditions laid down in this Article. Everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal previously established by law. Everyone shall have the possibility of being advised, defended and represented. Legal aid shall be made available to those who lack sufficient resources in so far as such aid is necessary to ensure effective access to justice.

[12] A se vedea, în acest sens, cauza Daniel Adam Popławski (C-573/17), disponibil la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62017CJ0573

[13] M.M. v. Minister for Justice (C-277/11), disponibil la:  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62011CJ0277

[14]Steel and Morris v. The United Kingdom, paragraful 62 –  https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-68224%22]}