FC Bihor Oradea a câștigat de o manieră categorică meciul de pregătire susținut azi (marți, 14 iulie) în cantonamentul de la Rogla în compania echipei slovene de ligă secundă NK Kety Emi & Impol Bistrica. Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 4-0 prin tripla lui Cocian și reușita lui Boiciuc.
Orădenii au controlat partida încă din start iar deschiderea scorului s-a produs în minutul 18 când Angelo Cocian a trmis mingea în vinclu de la peste 25 de metri. Modan, scăpat în situație unu la unu putea mări diferența dar a fost blocat de portarul slovenilor. La poarta bihorenilor Iustin Chirilă a stopat egalarea la un șut de la 20 de metri expediat din zonă centrală. După reluare a fost rândul lui Cadar să se remarce la o lovitură respingând în corner.
În minutul 51 s-a făcut 2-0. Boiciuc l-a găsit pe Modan, acesta a pasat pentru Bota, au urmat două driblinguri ale puștiului și centrarea decisivă pentru Cocian care a marcat cu capul.
Un alt under, Orban a avut o acțiune impetuoasă și a fost faultat în careu de portar iar Angelo a marcat de la punctul cu var concretizând hattrick-ul. Era minutul 71 iar scorul devena 3-0.
Tescan a ratat golul cu o execuție de clasă, Mark Moruț a trimis în bară dar până la urmă Boiciuc a stabilit scorul final: 4-0, în minutul 87 după ce a scăpat singur spre poartă și a filanizat cu un șut pe colțul scurt.
NK Bistrica se află în fața celui de-al cincilea sezon consecutiv în liga secundă slovenă. Ultimele două ediții au fost încheiate în partea superioară a ierarhie, locul 6 (din 16) de fiecare dată.

NK Kety Emi & Impol Bistrica – FC Bihor Oradea 0-4 (0-1)
Au marcat: Angelo Cocian 18, 51, 72p, Alexandru Boiciuc 87
FC Bihor: Iustin Chirilă (46 Edgar Cadar, 73 Răzvan Cutean) – Peter Gal-Andrezly (46 Szabolcs Kilyén), Andrei Gal, Paul Antoche (46 Abel Popa), Mihai Velisar (61 Sorin Șerban) – Antonio Cruceru (61 Tudor Călin), Ioan Filip (69 Mihai Orban), Alexandru Bota (61 Matei Berchez) – Alexandru Boiciuc, Nicu Modan (61 Dragoș Tescan), Angelo Cocian (73 Mark Moruț). Antrenor: Erik Lincar.
FC Bihor va încheia stagiul de pregătire din Slovenia cu un ultim joc de verificare, programat împotriva formației croate NK Rudeš. Va fi un test interesant având în vedere faptul că adversara este nou promovată în primal ligă corată.
sursa foto: FC Bihor
Partajează acest conținut:




