Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a activat mecanismele de intervenție de urgență în urma perchezițiilor efectuate de procurorii DIICOT în județul Bihor, într-un dosar care vizează persoane aflate în situații de vulnerabilitate.
Dragoș Pîslaru, ministru interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a anunțat convocarea unei celule de criză, precizând că principala preocupare a autorităților este protejarea persoanelor afectate.
„Prioritatea noastră absolută este siguranța oamenilor”, a transmis ministrul.
Potrivit acestuia, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități se află deja în județul Bihor și colaborează cu autoritățile locale pentru identificarea rapidă a unor soluții de cazare și îngrijire, adaptate nevoilor fiecărei persoane.
În același timp, ministrul a dispus mobilizarea de urgență a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (DGASPC) și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor (AJPIS), astfel încât echipele de specialiști să fie prezente în teren și să ofere sprijinul necesar.
Dragoș Pîslaru a subliniat că, potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, persoana vizată de ancheta DIICOT nu deține acreditare și nu are servicii sociale licențiate pentru activitățile desfășurate în imobilele în care erau găzduite persoanele vulnerabile.
Ministerul Muncii lucrează împreună cu autoritățile locale pentru relocarea în condiții de siguranță a persoanelor afectate și pentru identificarea celor mai potrivite soluții de îngrijire, în funcție de situația fiecăruia.
Reprezentanții ministerului au transmis că instituția respectă atribuțiile organelor de anchetă și sprijină toate demersurile desfășurate de procurori și polițiști.
„În astfel de momente, statul trebuie să intervină rapid și ferm, iar oamenii vulnerabili trebuie protejați”, a mai transmis Dragoș Pîslaru.
Partajează acest conținut:




