SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Tribunalul București a pronunțat, luni, 29 iunie 2026, o primă hotărâre în dosarul penal în care Adrian Cioroianu, fost director al Bibliotecii Naționale a României, a fost judecat pentru divulgarea unor informații secrete de serviciu sau nepublice. Cazul are în centru un episod petrecut în februarie 2024, când Cioroianu a făcut public faptul că jurnalista Emilia Șercan verifica teza de doctorat a lui Mircea Geoană.
Instanța a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. 1 din Codul penal. Tribunalul nu a dispus însă aplicarea unei pedepse, ci a decis renunțarea la aplicarea pedepsei și i-a aplicat inculpatului sancțiunea avertismentului.
În același timp, instanța a admis acțiunea civilă formulată de Emilia Șercan și a obligat inculpatul, în solidar cu Biblioteca Națională a României, la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.
De asemenea, Tribunalul București a dispus plata către jurnalistă a cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocatului, în cuantum de 12.638 de lei, precum și plata sumei de 1.200 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cu toate acestea, soluția pronunțată în primă instanță este una importantă, pentru că stabilește, la acest nivel procesual, că divulgarea publică a informației privind documentarea jurnalistică a Emiliei Șercan a intrat în sfera răspunderii penale.
Cum a început cazul: o critică publică despre condițiile din bibliotecă
Starea de fapt a dosarului începe într-un context care, la prima vedere, nu părea să aibă potențial penal. În februarie 2024, Emilia Șercan se afla la Biblioteca Națională a României, unde consulta documente pentru activitatea sa jurnalistică.
Potrivit propriei relatări, jurnalista verifica teza de doctorat a lui Mircea Geoană, o persoană publică importantă, iar această activitate făcea parte dintr-un proces de documentare jurnalistică.
În aceeași perioadă, Șercan a scris pe Facebook că în Biblioteca Națională era frig și a publicat o fotografie din interiorul instituției. Postarea sa nu viza, potrivit relatării ulterioare, documentarea pe care o făcea acolo, ci condițiile în care publicul și cercetătorii foloseau spațiile Bibliotecii Naționale.
Reacția lui Adrian Cioroianu, pe atunci director al instituției, a mutat însă discuția din zona condițiilor administrative în zona confidențialității activității jurnalistice. Potrivit Emiliei Șercan, Cioroianu a făcut public pe Facebook faptul că ea verifica teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Cu alte cuvinte, în loc ca schimbul public să rămână la nivelul unei critici despre temperatura din clădire sau despre administrarea instituției, directorul Bibliotecii ar fi dezvăluit obiectul cercetării jurnalistei.
Aceasta este informația care a devenit nucleul dosarului penal: nu faptul că Emilia Șercan se afla în Biblioteca Națională, nici faptul că a postat o fotografie din interior, ci faptul că o persoană aflată la conducerea instituției a făcut public ce document sau ce temă verifica jurnalista în acel moment.
De ce informația divulgată era sensibilă
În activitatea jurnalistică, mai ales în cazul investigațiilor care privesc persoane publice, confidențialitatea documentării poate fi esențială. Un jurnalist poate consulta arhive, registre, biblioteci, documente academice sau acte administrative înainte de a decide dacă există un subiect de interes public și înainte de publicarea unei investigații. Faptul că jurnalistul lucrează la un anumit subiect poate fi, în sine, o informație sensibilă.
În acest caz, informația divulgată privea verificarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană. Chiar dacă teza de doctorat este un document care poate fi consultat în anumite condiții, activitatea jurnalistică de verificare a acelui document nu era, potrivit Emiliei Șercan, o informație destinată publicității. Ea nu anunțase public că lucrează la acel subiect, iar faptul că se afla în Biblioteca Națională pentru a consulta documente nu îi dădea conducerii instituției dreptul, în viziunea sa, să dezvăluie obiectul documentării.
Diferența este importantă. Una este existența unui document într-o bibliotecă sau într-o arhivă publică și alta este informația că o anumită persoană, într-un anumit moment, consultă acel document în cadrul unei activități profesionale. În cazul unui jurnalist de investigație, această a doua informație poate spune foarte mult despre direcția unei anchete în lucru.
Potrivit relatării Emiliei Șercan, tocmai această limită ar fi fost încălcată. Ea a susținut că ceea ce studia la Biblioteca Națională nu era informație publică în sensul că putea fi divulgată de conducerea instituției, ci era o informație protejată de regulamentele interne și de cadrul legal privind datele și confidențialitatea. Jurnalista a afirmat, de asemenea, că i-a atras atenția lui Adrian Cioroianu de două ori că divulgarea acestor informații putea constitui infracțiune.
În ciuda acestor avertismente, potrivit aceleiași relatări, Cioroianu ar fi continuat să publice pe Facebook informația privind verificarea tezei de doctorat. Acest detaliu este relevant pentru starea de fapt deoarece arată că nu a fost vorba, în perspectiva jurnalistei, doar despre o scăpare accidentală sau despre o formulare izolată, ci despre o conduită repetată după ce fusese avertizat asupra caracterului sensibil al informației.
De la conflictul public la plângerea penală
După episodul de pe Facebook, cazul a depășit spațiul unei dispute publice între o jurnalistă și directorul unei instituții. Emilia Șercan a apelat la justiție, susținând că divulgarea informației i-a afectat activitatea profesională și a încălcat confidențialitatea documentării sale jurnalistice.
Dosarul penal a vizat infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Această infracțiune nu privește doar secrete clasificate în sens strict, ci și informații care nu sunt destinate publicității și care sunt cunoscute de o persoană datorită atribuțiilor de serviciu.
Într-o instituție precum Biblioteca Națională, conducerea sau personalul pot avea acces, prin natura funcției, la informații despre solicitările, consultările sau activitatea unor persoane care folosesc serviciile instituției.
Problema juridică apare atunci când aceste informații sunt scoase din circuitul instituțional și transformate în mesaje publice.
Adrian Cioroianu a fost inițial cercetat în această cauză, iar ulterior Parchetul de pe lângă Tribunalul București l-a trimis în judecată.
Emilia Șercan a avut calitatea de parte civilă, iar Biblioteca Națională a României a figurat ca parte responsabilă civilmente, ceea ce înseamnă că instituția a fost chemată să răspundă civil, alături de inculpat, pentru prejudiciul pretins.
Dosarul a parcurs și etapa camerei preliminare, în care instanța verifică legalitatea trimiterii în judecată, a probelor și a actelor de urmărire penală.
După depășirea acestei etape, cauza a intrat pe fond la Tribunalul București. Soluția pronunțată la 29 iunie 2026 este rezultatul judecății pe fond în primă instanță.
Minuta Tribunalului București: infracțiune constatată, dar fără pedeapsă aplicată
Minuta publicată pe portalul instanțelor arată că Tribunalul București a dispus, în baza art. 396 alin. 3 din Codul de procedură penală, raportat la art. 80 alin. 1 din Codul penal, renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Această formulare trebuie citită cu atenție. Instanța nu a spus că fapta nu există. Nu a dispus achitarea. Nu a constatat lipsa caracterului penal al faptei. Dimpotrivă, a reținut că infracțiunea a fost săvârșită, dar a apreciat că, în condițiile concrete ale cauzei, nu este necesară aplicarea unei pedepse.
În dreptul penal român, renunțarea la aplicarea pedepsei este o soluție distinctă de condamnare și distinctă de achitare. Ea presupune că instanța constată comiterea unei infracțiuni, dar consideră că gravitatea concretă a faptei și circumstanțele persoanei inculpatului permit închiderea cauzei fără aplicarea unei pedepse. În locul pedepsei, instanța aplică avertismentul.
Avertismentul nu este o simplă observație morală, ci o sancțiune penală prevăzută de Codul penal în cazul renunțării la aplicarea pedepsei. Prin avertisment, instanța atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale și asupra consecințelor pe care le poate avea săvârșirea unor noi infracțiuni. În acest dosar, Tribunalul București a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 81 alin. 2 și art. 82 alin. 3 din Codul penal.
Prin urmare, soluția poate fi descrisă, într-un limbaj accesibil, astfel: Tribunalul București a constatat că fapta penală a fost săvârșită, dar a considerat că nu este necesară aplicarea unei pedepse, fiind suficient avertismentul.
Aceasta este și ideea exprimată de Emilia Șercan în postarea sa, atunci când a afirmat că Adrian Cioroianu este un „infractor necondamnat”. Formula are caracter jurnalistic și rezumă într-un limbaj mai dur realitatea juridică a soluției: instanța a reținut săvârșirea infracțiunii, dar nu a aplicat o pedeapsă. Strict tehnic, formularea cea mai riguroasă rămâne aceea că instanța a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei și a aplicat sancțiunea avertismentului.
Latura civilă: prejudiciul moral al Emiliei Șercan, recunoscut de instanță
Un element important al hotărârii este admiterea acțiunii civile formulate de Emilia Șercan. Tribunalul București a obligat inculpatul, în solidar cu Biblioteca Națională a României, la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.
Această dispoziție arată că instanța a considerat că divulgarea informației a produs un prejudiciu moral jurnalistei. În astfel de cauze, prejudiciul moral nu se măsoară printr-o pierdere financiară directă, ci prin atingerea adusă unor interese nepatrimoniale: confidențialitatea activității profesionale, autonomia documentării, protecția muncii jurnalistice, expunerea nejustificată sau afectarea vieții profesionale.
În cazul de față, prejudiciul invocat nu era legat de faptul că Emilia Șercan a fost criticată public, ci de faptul că subiectul documentării sale a fost dezvăluit de o persoană care conducea instituția unde ea consulta documente. Din această perspectivă, latura civilă a dosarului este strâns legată de latura penală. Dacă informația nu era destinată publicității și a fost divulgată de cineva care o cunoștea în virtutea funcției, atunci jurnalista putea susține că i-a fost afectată activitatea profesională.
Biblioteca Națională a României a fost obligată în solidar cu inculpatul. Aceasta înseamnă că instanța a reținut o răspundere civilă a instituției alături de persoana fizică judecată penal. În termeni simpli, Tribunalul a considerat că, în raport cu funcția exercitată de inculpat și cu cadrul instituțional în care s-a produs fapta, Biblioteca Națională poate fi ținută să răspundă pentru prejudiciul cauzat.
Pe lângă daunele morale, instanța a obligat inculpatul, în solidar cu Biblioteca Națională, să plătească Emiliei Șercan suma de 12.638 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare, respectiv onorariul avocatului ales. De asemenea, a fost stabilită plata sumei de 1.200 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate, dintre care 800 de lei aferente urmăririi penale.
Astfel, deși soluția penală a fost cea mai blândă posibilă în interiorul constatării săvârșirii infracțiunii, efectele civile ale hotărârii sunt concrete. Instanța a admis că Emilia Șercan a suferit un prejudiciu și a dispus repararea lui.
|
Şedinţe
|
Partajează acest conținut:
