Chiar dacă personalul însărcinat cu evaluarea cererilor de finanțare ar fi putut/trebuit să constate în faza anterioară semnării contractului faptul...
Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în ansamblul său, precum și, în special, anumite prevederi ale acestuia, în raport cu...
Împrejurarea că beneficiarul, ulterior obținerii finanțării, a intrat în procedura de insolvență, în forma reorganizării, la cererea sa, motivat de...
E disproporţionat să i se impună unui jurnalist să solicite un punct de vedere de la instituţiile publice pentru fiecare...
Senatorii au votat două reglementări referitoare la organizarea concursurilor de admitere în magistratură și la INM și declanșarea sesiunilor de...
Chiar dacă, în plan teoretic, definiția cazului fortuit este similară în materie civilă și penală, în concret situațiile invocate cu...
Consumatorul nu poate obține recalcularea tuturor prestațiilor în raport de cursul de schimb valutar de la momentul încheierii contractului, întrucât...
Nu este relevantă, sub aspectul aplicării Legii nr. 193/2000, împrejurarea că la data formulării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a...
În Monitorul Oficial nr. 625 din 25 iunie 2021 a fost publicată hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii privind stabilirea localităților...
Aceste convenții produc efecte juridice în temeiul principiului consensualismului, potrivit cu care manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o...
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | ||
