Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, printr-o decizie dată marți, o excepție de neconstituționalitate care se referea la constatarea...
Existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, în...
Procurorul general al Parchetului ÎCCJ, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine...
Interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice nu vizează şi dizolvarea, respectiv lichidarea...
În ipoteza în care primul şi/sau al doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, contopirea tuturor...
„Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de...
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, când...
Respinge ca inadmisibil recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la: "interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor...
Stabilirea instanţei competente din punct de vedere material procesual de a soluţiona apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în...
Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov cu privire la...
