Focalizând atenția pe revocarea amânării aplicării pedepsei, consider că opțiunea legiuitorului a fost exagerat de restrictivă privitor la libertatea judecătorului...
Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a unui avocat din Baroul...
Un avocat din Baroul Prahova a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de către procurorii DNA Ploiești,...
Episodul 2 despre hotărârile copy-paste ale primei instanțe și despre cum instanța de control judiciar nu analizează absolut deloc critica.
Instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză nu au fost respectate, din perspectiva art. 1 alin. (1), (4) şi...
Un avocat român, în vârstă de 44 de ani, a murit în timpul vacanței pe care și-o petrecea în Lefkada,...
Sancţiunea de nivel mediu, în raport de primele două, foarte uşoare şi ultimele două, foarte drastice, ce a fost aplicată...
Plângere împotriva ordonanței de schimbare a încadrării juridice, emisă de organul de cercetare penală - ADMISĂ. NULITATE RELATIVĂ.
Surpriză printre candidații la admiterea la facultatea de Drept din București. Printre cei peste 1200 de înscriși se află și...
CCR a arătat că absența unui termen de radiere a sancțiunii excluderii din magistratură, prevăzută de art. 100 din Legea...
