SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea de Apel București a formulat o sesizare prealabilă prin care solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să lămurească o problemă legată de termenul maxim în care judecătorul de cameră preliminară verifică dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii. În speță, se cere să se stabilească durata și natura acestui termen, în raport cu dispoziţiile articolului 250 ind.2 din Codul de procedură penală.
Sesizarea prealabilă a fost formulată într-un dosar al cărui obiect principal îl reprezintă verificarea măsurilor asiguratorii.
Conținutul sesizării prealabile:
1.În raport cu dispoziţiile art. 250 ind.2 C.proc.pen. care este durata termenului maxim în cursul căruia judecătorul de cameră preliminară verifică dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii?
2.În raport cu dispoziţiile art. 250 ind.2 C.proc.pen. care este natura termenului maxim în cursul căruia judecătorul de cameră preliminară verifică dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii?
Articolul invocat în sesizarea prealabilă:
Art. 250 ind.2 din Codul de procedură penală – În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.
Cu privire la fondul sesizării, avocatul contestatorului a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art.250 indice 2 din Codul de procedură penală, care stabilesc că în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii.
”În textul de lege nu este prevăzut expres care este termenul la care trebuie să se raporteze judecătorul de cameră preliminară în cazul verificării măsurilor asiguratorii în procedurd de cameră preliminară: 6 luni – cel prevăzut pentru faza de urmărire penaă sau 1 an – cel prevăzut pentru instanța de judecată, apreciind că, în faza de cameră preliminară, termenul aplicabil cu privire la verificarea măsurilor asiguratorii este de 6 luni, cel reglementat pentru faza de urmărire penalp, (…) iar în ceea ce privește judecătorul de cameră preliminară, acesta a fost reglementat în Codul de procedură penală ca organ judiciar de sine stătător, distinct de instanța de judecată, conform art. 30 lit. d C.p.p. Mai mult, atribuțiile judecătorului de cameră preliminară sunt legate, în mod general, de îndeplinirea unor acte sau luarea unor măsuri în continuarea fazei de urmărire penală, dar până la începerea judecății, iar competența generală a judecătorului de cameră preliminară este prevăzută de art. 54 Cod de procedură penală”, se arată în sesizarea prealabilă.
În opinia procurorului, legea este foarte clară – termenul de 6 luni a fost stabilit expres de legiuitor doar pentru faza de urmărire penală și nu poate fi extins, prin analogie, la judecata de cameră preliminară. Aceasta din urmă face parte din judecata propriu-zisă, pentru care legiuitorul a stabilit termenul de un an. Ca urmare, reprezentantul Ministerului Public nu consideră necesară și utilă sesizarea ÎCCJ atât timp cât a fost finalizată urmărirea penală prin rechizitoriu, aflându-se în situația termenului de 1 an prevăzut de legiuitor.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
Partajează acest conținut:
