Nicolae POP | A fost sau nu a fost? (I)

„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza

Pentru că încă sunt multe… lecţii neînvăţate referitoare la Revoluţia din 1989, am decis republicarea, în cadrul acestei rubrici, a unui serial referitor la cum s-a desfăşurat aceasta la Oradea. Chiar dacă municipiul de pe Crişul Repede nu a fost un oraş foarte important pentru Revoluţie, şi aici oamenii au ieşit în stradă şi, sătui de jugul comunismului, au cerut „libertate”. În episodul de astăzi, aflaţi cum au ajuns veştile de la Timişoara la Oradea, care au fost primii orădeni în balconul primăriei şi cum a calmat o rugăciune… publică…

Trenul „revoluţionar”

Gara Oradea, 19 decembrie 1989. Un tren care venea din Timişoara aducea cu el veşti importante. În oraşul de unde pornise, începuseră să se petreacă fapte ce aveau să schimbe pentru totdeauna destinul poporului român. Inscripţionat cu lozinci anti-comuniste şi încărcat cu studenţi care cereau… căderea lui Ceauşescu, trenul trebuia să ajungă la Iaşi şi, până la destinaţie, să răspândească „virusul revoluţionar” în toate oraşele în care staţiona. A ajuns în Moldova, dar nu uşor.

„Bineînţeles, „ei” aflaseră acest lucru, aşa că trenul a fost oprit forţat în Sântandrei, dar nu au reuşit să-l ţină acolo. S-au pregătit apoi pentru momentul când trenul a ajuns în Oradea. Un autobuz plin cu milițieni aştepta trenul în gară, în zona clădirii  poştei. Aceştia aveau datoria de a-i ţine sub supraveghere pe pasageri, pentru a nu ajunge în oraş. Unul dintre muncitorii din gară primise ordin să şteargă toate inscripţiile de pe tren, astfel că, „înarmat” cu o găleată cu apă, omul a încercat să spele lozincile. Însă, un revoluţionar prins de febra evenimentului a coborât din tren, i-a răsturnat acestuia găleata cu apă şi a început să cânte Hora Unirii…

Sunt persoane care pot depune mărturie, care au fost acolo şi au văzut ce s-a petrecut, poliţistul Moş, care a fost pe peron, a văzut că nu s-a distrus nimic. Cei din tren au cântat, trenul a plecat, iar el s-a întors la colegii din autobuz şi a raportat că nu s-a petrecut nimic important”, ne-a povestit Mircea Bradu, unul dintre cei mai importanţi revoluţionari orădeni, cel care, în 22 Decembrie 1989, alături de alţi câţiva curajoşi, a urcat în balconul Primăriei şi a vorbit mulţimii.

Steaguri „deturnate”

Trenul amintit a ajuns la Iaşi, lucru care, potrivit celor care ne-au relatat atmosfera acelor zile, poate fi considerat o minune. Între timp, în Timişoara avuseseră deja loc atacuri asupra revoluţionarilor şi, în doar trei zile, peste 70 de persoane au fost împuşcate.

În 20 decembrie, un alt grup de studenţi timişoreni a ajuns în Oradea, tot cu trenul, doar că, de această dată, înghesuiţi în vagonul de bagaje. Aceştia s-au dus direct la universitate, pentru a le transmite colegilor orădeni faptele care s-au petrecut în Timişoara însă au fost daţi afară din campus de către conducerea de atunci a instituţiei. Motivul principal era că aduceau veşti… directe, veşti care nu puteau fi contestate…

După evenimentele din 21 decembrie de la Bucureşti, au început şi orădenii să iasă în stradă. Aşadar, în 22 decembrie, mii de oameni, organizaţi în grupuri, se îndreptau către centrul oraşului.

„Trecând pe acolo în jurul orei 10.00, am observat că în primărie intraseră mai mulţi cetăţeni, majoritatea rromi. Ştiind ce înseamnă pierderea vreunui document, am intrat şi am închis uşile, încercând să ajung în cabinetul primarului. În primărie însă, se jefuia… Primarul Gheorghe Groza comandase aducerea unei staţii de amplificare pentru un miting de susţinere a lui Ceauşescu, care urma să aibă loc în acea dimineaţă. Pentru acelaşi lucru, se aruncaseră foarte multe drapele în stradă, să aibă lumea la miting, aşa se explică numărul mare de drapele pe care le-au avut revoluţionarii orădeni”, mai spune Mircea Bradu.

Primul comitet şi… Şchiopu

Având în vedere tensiunea care luase naştere printre cei prezenţi în faţa primăriei, Bradu şi alţi câţiva tineri au decis să formeze un comitet al revoluţionarilor. Prima listă a mebrilor acestui comitet conţinea cinci nume, liderul acestora fiind propus de cetăţeni chiar în persoana lui Mircea Bradu.

„Pentru mine a fost o supriză extraordinară. Eram cunoscut ca director al Teatrului de Stat, iar lumea avea încredere în mine. Vă daţi seama că nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva, acolo toţi aveau o altă vocaţie. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ies la balconul primăriei şi să le cer oamenilor prezenţi acolo să păstreze, pe cât posibil, ordinea, şi, cu acordul lor, am trimis echipe care să vegheze instituţiile cele mai importante din oraş şi uzina de apă.”

Un rol extrem de important în mişcările revoluţionare care au avut loc la Oradea i-a revenit comisarului Nicolae Şchiopu, la vremea aceea comandantul Garnizoanei. El este cel care a vegheat asupra orădenilor şi cel care a promis că, atâta timp cât se va afla la comanda armatei, aici nu se va trage.

„Aceasta promisiune a lui Şchiopu a calmat spiritele, pentru că, ţinând cont de evenimentele de la Bucureşti, ne aşteptam să aibă loc atacuri ale armatei asupra cetăţenilor”, spune Bradu. Potrivit acestuia, lui Şchiopu i se datorează faptul că în Oradea nu au murit oameni în acele zile…

„Tatăl nostru…”

La orele amiezii, centrul Oradei era plin de oameni, iar agitaţia era de o intensitate incontrolabilă. Oamenii scandau, aşteptau răspunsuri, certitudini. Liniştea s-a instaurat când, într-un moment emoţionant, miile de cetăţeni au îngenuncheat şi au rostit în cor „Tatăl nostru”…

„Eram în balconul primăriei şi nu mai ştiam ce să spun mulţimii pentru a se linişti puţin. Alături de mine era părintele Megheşan, foarte tânăr la vremea aceea, şi i-am spus: „Părinte, spune o rugăciune!”. În momentul în care acesta a început să rostească, pentru prima dată după foarte mulţi ani, o rugăciune în public, oamenii au tăcut, au îngenuncheat, s-au rugat în cor, şi-au făcut cruce şi, din acel moment, a fost linişte, nimeni nu a mai dorit să bată sau să omoare pe nimeni”, povesteşte în continuare Mircea Bradu.

Credinţa în Dumnezeu, comisarul Şchiopu sau deciziile luate de comitetul revoluţionarilor, ce a ferit Oradea e greu de spus.

(Informaţia de Bihor)