SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În materia infracțiunilor rutiere, una dintre cele mai sensibile și dezbătute probleme juridice ale ultimilor ani privește conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Această problemă a fost adusă în discuție în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, desfășurată la București, în perioada 13-14 noiembrie 2025.
Tema pusă în discuție de Curtea de Apel Cluj a vizat modul de aplicare a Deciziei HP-ÎCCJ nr. 25/2025 în cauzele privind infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal, adică fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Mai precis, judecătorii au analizat dacă o cauză de acest tip poate fi soluționată prin procedura simplificată, atunci când inculpatul recunoaște fapta, dar dosarul nu conține o expertiză medico-legală care să stabilească dacă substanța identificată în sânge avea aptitudinea de a-i afecta capacitatea de a conduce.
De la simpla detectare a substanței la dovada influenței asupra capacității de conducere
Până la intervenția Înaltei Curți prin Decizia nr. 25/2025, practica judiciară a oscilat în ceea ce privește interpretarea art. 336 alin. (2) Cod penal. În numeroase cauze, accentul era pus pe rezultatul analizelor toxicologice. Dacă în probele biologice ale conducătorului auto era identificată o substanță psihoactivă, această constatare era, adesea, tratată ca fiind suficientă pentru a susține acuzația.
Problema este însă mai complexă. O substanță poate fi prezentă în corpul unei persoane, fără ca aceasta să mai exercite efecte psihoactive relevante asupra sistemului nervos central. Poate exista, de exemplu, o urmă biologică, un metabolit activ sub o anumită limită, un metabolit inactiv ori o prezență detectabilă în urină care nu reflectă neapărat o influență actuală asupra funcțiilor psihice, senzoriale sau neuromotorii ale persoanei la momentul conducerii vehiculului.
Această distincție este esențială. Infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal nu sancționează simplul consum anterior de substanțe psihoactive. Ea sancționează conducerea unui vehicul pe drumurile publice în starea de a fi sub influența unor asemenea substanțe. Cu alte cuvinte, legea penală nu incriminează simpla istorie toxicologică a organismului, ci o stare relevantă pentru siguranța circulației: afectarea, sau cel puțin aptitudinea de afectare, a capacității de a conduce.
Decizia ÎCCJ nr. 25/2025 a clarificat această diferență. Înalta Curte a stabilit că, pentru realizarea condiției esențiale atașate elementului material al laturii obiective a infracțiunii, este necesar să se constate nu doar prezența unei substanțe psihoactive în probele biologice, ci și aptitudinea acesteia de a determina afectarea capacității de a conduce.
Prin această interpretare, instanța supremă a deplasat analiza de la o simplă constatare toxicologică la o verificare mai riguroasă, de natură medico-legală și științifică. Prezența substanței rămâne importantă, dar nu mai este, singură, suficientă. Ea trebuie corelată cu capacitatea acelei substanțe, în forma și concentrația identificate, de a produce efecte asupra conducătorului auto.
Problema practică: poate fi admisă procedura simplificată fără expertiză medico-legală?
În centrul dezbaterii s-a aflat procedura simplificată, reglementată de Codul de procedură penală. Aceasta permite judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, atunci când inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicită să fie judecat în această modalitate. În caz de condamnare, procedura poate atrage reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.
Însă procedura simplificată presupune o condiție fundamentală: probele deja administrate trebuie să fie suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Instanța nu este obligată să accepte cererea inculpatului doar pentru că acesta recunoaște fapta. Recunoașterea nu poate acoperi lipsa unor probe esențiale, mai ales atunci când acestea privesc chiar tipicitatea infracțiunii.
În cauzele privind art. 336 alin. (2) Cod penal, întrebarea ridicată a fost următoarea: dacă inculpatul recunoaște că a consumat substanțe psihoactive și că a condus vehiculul, mai este necesară expertiza medico-legală care să stabilească influența asupra capacității de conducere?
Răspunsul Institutului Național al Magistraturii a fost ferm: da, de regulă, expertiza este necesară.
Argumentul central este că inculpatul poate recunoaște fapte perceptibile direct de către el, precum consumul unei substanțe sau conducerea unui vehicul. Însă el nu poate recunoaște, cu valoare probatorie suficientă, o concluzie de natură științifică. Nu poate substitui prin propria declarație analiza medico-legală referitoare la efectele substanței asupra sistemului nervos central, la natura activă sau inactivă a metaboliților, la concentrații, praguri cut-off și aptitudinea efectivă de a afecta capacitatea de conducere.
Astfel, recunoașterea inculpatului nu poate înlocui expertiza. O persoană poate admite că a consumat o substanță, dar nu poate stabili singură, din punct de vedere științific, că acea substanță, în forma identificată în probele biologice, era de natură să îi afecteze capacitatea de a conduce la momentul opririi în trafic.
Opinia INM: expertiza medico-legală este proba-cheie pentru stabilirea tipicității
Institutul Național al Magistraturii a construit analiza pornind de la interpretarea dată de Înalta Curte noțiunii de „persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”. Potrivit acestei interpretări, influența nu se confundă cu simpla existență a unei urme biologice în organism. Ea presupune o acțiune exercitată asupra persoanei, cu potențial de modificare a funcțiilor psihice, senzoriale sau neuromotorii.
Această acțiune se produce la nivelul sistemului nervos central. Efectele psihoactive sunt legate de prezența substanței active sau a metaboliților activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase. De aceea, analiza nu poate fi redusă la întrebarea dacă o substanță apare sau nu într-o probă biologică. Trebuie stabilit ce fel de substanță a fost identificată, în ce formă, în ce concentrație și dacă, la momentul conducerii, aceasta era aptă să determine afectarea capacității de a conduce.
INM a arătat că proba adecvată pentru această verificare este expertiza medico-legală. Obiectivul acesteia trebuie formulat în termeni clari: dacă, la data conducerii vehiculului pe drumurile publice, conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive de natură a-i afecta capacitatea de a conduce autovehicule, în sensul art. 336 alin. (2) Cod penal.
Importanța expertizei rezultă din nevoia de a distinge între mai multe ipoteze tehnice. Prima este aceea în care în sânge se află substanța activă, situație în care persoana poate fi considerată sub influența substanțelor psihoactive. A doua este aceea în care substanța activă nu mai este prezentă, dar există metaboliți activi într-o concentrație egală sau superioară limitei cut-off, ceea ce poate susține concluzia că persoana se află încă sub influență. A treia ipoteză este aceea în care există metaboliți activi, dar sub limita cut-off, caz în care, potrivit raționamentului medico-legal evocat, persoana nu mai este considerată sub influență. În fine, poate exista situația în care nu sunt prezente nici substanțe active, nici metaboliți activi, ceea ce exclude influența relevantă penal.
Aceste distincții nu pot fi făcute printr-o simplă declarație de recunoaștere. Ele aparțin sferei expertizei științifice. Tocmai de aceea, INM a concluzionat că, în lipsa expertizei medico-legale, instanța nu poate considera că are la dispoziție un probatoriu complet pentru a soluționa cauza prin procedura simplificată.
De ce nu este suficient buletinul de analiză toxicologică
Un punct important al discuției a privit rolul buletinului de analiză toxicologică. Acesta poate indica tipul și cantitatea substanței identificate în probele biologice, dar nu răspunde întotdeauna întrebării decisive din punct de vedere penal: era acea substanță, în acea formă și concentrație, aptă să afecteze capacitatea de conducere?
Buletinul toxicologic este, desigur, o probă importantă. El poate demonstra prezența unei substanțe sau a unor metaboliți. Însă, după Decizia ÎCCJ nr. 25/2025, constatarea prezenței nu epuizează analiza. Instanța trebuie să știe dacă substanța identificată era activă, dacă metaboliții erau activi sau inactivi, dacă depășeau limita cut-off și dacă, din punct de vedere medico-legal, se putea vorbi despre o influență asupra conducătorului auto.
Această diferență explică de ce, în practica instanțelor, unele cereri de procedură simplificată au fost admise, iar altele respinse. În unele dosare, instanțele au considerat că recunoașterea inculpatului și buletinul toxicologic sunt suficiente. În altele, judecătorii au apreciat că este necesară completarea probatoriului printr-un supliment la raportul de expertiză medico-legală sau prin efectuarea unei expertize medico-legale noi.
Întâlnirea de la București a urmărit tocmai uniformizarea acestei practici. Concluzia agreată a fost că regula trebuie să fie administrarea expertizei, pentru că numai aceasta poate lămuri elementul de tipicitate legat de starea de influență.
Decizia ÎCCJ nr. 25/2025 și sensul juridic al expresiei „sub influență”
Decizia ÎCCJ nr. 25/2025 a avut un rol esențial în reașezarea interpretării art. 336 alin. (2) Cod penal. Înalta Curte a pornit de la sensul noțiunii de influență, înțeleasă ca acțiune exercitată asupra unei ființe, acțiune care poate conduce la schimbarea acesteia. Aplicată în materia substanțelor psihoactive, această influență presupune afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii.
Prin urmare, pentru ca o persoană să fie considerată sub influența substanțelor psihoactive, nu este suficient ca organismul să poarte urme ale unui consum anterior. Trebuie să existe o legătură între substanța detectată și capacitatea acesteia de a produce efecte asupra abilităților necesare conducerii unui vehicul.
Această interpretare este importantă pentru că delimitează răspunderea penală de simpla suspiciune biologică. Legea penală nu operează cu prezumții automate în defavoarea inculpatului atunci când este vorba despre un element constitutiv al infracțiunii. Dacă starea de influență este o cerință esențială a laturii obiective, ea trebuie dovedită, nu presupusă.
În același timp, interpretarea nu slăbește protecția siguranței rutiere. Dimpotrivă, ea cere ca acuzația să fie construită pe probe solide, capabile să reziste controlului judiciar. Într-un domeniu în care consecințele penale pot fi grave, iar stigmatul social este semnificativ, precizia probatoriului devine o garanție atât pentru persoana acuzată, cât și pentru credibilitatea actului de justiție.
Soluția privind procedura simplificată: cererea se respinge dacă lipsește proba esențială
Concluzia INM este una cu efect direct asupra dosarelor aflate pe rol. Dacă într-o cauză având ca obiect art. 336 alin. (2) Cod penal nu există expertiză medico-legală care să stabilească aptitudinea substanței de a afecta capacitatea de conducere, instanța nu poate admite procedura simplificată doar pe baza recunoașterii inculpatului.
În temeiul art. 349 alin. (2) Cod procedură penală, instanța trebuie să verifice dacă probele administrate în urmărirea penală sunt suficiente pentru soluționarea cauzei. Dacă lipsește proba care privește un element de tipicitate, cauza nu poate fi tranșată în procedura simplificată. Judecătorul este obligat să meargă în procedura de drept comun și să administreze proba necesară.
Aceasta nu înseamnă că inculpatul este sancționat pentru lipsa expertizei. Dimpotrivă, INM a subliniat că respingerea cererii de procedură simplificată într-o asemenea situație nu îi este imputabilă inculpatului. El a recunoscut situația de fapt pe care o putea recunoaște, însă cauza nu putea fi soluționată fără lămurirea unei chestiuni științifice.
De aceea, dacă după efectuarea cercetării judecătorești în procedura de drept comun, inclusiv după administrarea expertizei, instanța reține aceeași situație de fapt recunoscută inițial de inculpat, aceasta poate aplica reducerea de pedeapsă prevăzută de art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Soluția este echilibrată: nu se sacrifică rigoarea probatoriului, dar nici nu se pierde beneficiul recunoașterii atunci când inculpatul nu este responsabil pentru imposibilitatea judecării cauzei în procedura simplificată.
Excepția: când expertiza nu mai este necesară
Deși regula stabilită în cadrul întâlnirii este efectuarea expertizei medico-legale, participanții au admis că pot exista situații excepționale în care această probă nu mai este necesară. Excepția intervine atunci când mijloacele de probă deja administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru a aprecia asupra tipicității sau netipicității faptei.
Exemplul indicat în concluziile întâlnirii este relevant: situația în care din buletinul de analiză toxicologică rezultă că prezența substanței psihoactive a fost identificată doar în urină. Într-o asemenea ipoteză, potrivit raționamentului expus, simpla prezență în urină nu indică, prin ea însăși, o stare de influență asupra sistemului nervos central la momentul conducerii. Dacă substanța nu se mai află în sânge sub forma relevantă medico-legal, iar existența ei este reflectată doar pe căi de eliminare, se poate aprecia că nu mai există influența cerută de norma penală.
Această excepție arată că expertiza nu este transformată într-un formalism absolut. Ea este necesară atunci când lămurește o chestiune relevantă. Dacă dosarul conține deja date suficiente pentru concluzia juridică, instanța poate decide fără a administra inutil o nouă probă. Totuși, standardul rămâne unul exigent: judecătorul trebuie să fie în măsură să aprecieze în mod sigur dacă elementele de tipicitate sunt sau nu întrunite.
Decizia participanților: opinia INM a fost agreată în unanimitate
În urma dezbaterilor, participanții la întâlnirea de la București au agreat în unanimitate opinia INM. Această concluzie are o importanță practică semnificativă, deoarece oferă instanțelor o direcție de interpretare menită să reducă practica neunitară.
Soluția stabilită este clară: în cauzele privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive, după Decizia ÎCCJ nr. 25/2025, regula trebuie să fie efectuarea expertizei medico-legale. Obiectivul acesteia trebuie să vizeze dacă, la data conducerii vehiculului pe drumurile publice, conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive de natură a-i afecta capacitatea de a conduce autovehicule, în sensul art. 336 alin. (2) Cod penal.
Prin urmare, instanțele nu ar trebui să admită automat procedura simplificată în lipsa acestei expertize, chiar dacă inculpatul recunoaște fapta. Recunoașterea nu este suficientă atunci când probatoriul nu acoperă o condiție esențială a infracțiunii. În schimb, dacă după administrarea probei științifice se confirmă situația de fapt recunoscută, inculpatul poate beneficia de reducerea de pedeapsă specifică procedurii simplificate.
„Infracțiuni prevăzute în partea specială
1.1 Modul de aplicare a Deciziei HP-ÎCCJ nr. 25/2025. Tipicitatea faptei de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Procedura simplificată
Curtea de Apel Cluj
Materia: drept penal, drept procesual penal
Subcategoria: infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice
Act normativ incident: C. pen., art. 336 alin. (2), C. proc. pen., art. 374 alin. (4)
Decizii ICCJ: Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Cuvinte cheie: conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe; procedură simplificată; expertiză
Prezentarea problemei juridice:
În practica judiciară s-a pus problema posibilității aplicării dispozițiilor referitoare la procedura simplificată, în cauze având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) Codul penal, în lipsa unei expertize medico-legale care să fi stabilit dacă substanțele psihoactive identificate în sângele inculpatului, potrivit buletinului de analiză toxicologică sau chiar expertizei medico-legale efectuate pe parcursul urmăririi penale, care relevă doar tipul și cantitatea de substanță identificată, au avut aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.
Nu au fost prezentate opinii divergente, însă din practica judiciară înaintată reiese că în unele situații, cererea inculpatului de urmare a procedurii simplificate a fost admisă, iar în altele, cererea a fost respinsă, procedându-se la efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală sau a unei expertize medico-legale, cu acest obiectiv.
A fost expusă opinia referentului în sensul că administrarea probei cu expertiza medico-legală este necesară pentru dovedirea îndeplinirii unei condiții de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, astfel încât, ori de câte ori aceasta lipsește de la dosar, cererea inculpatului de urmare a procedurii simplificate se va respinge, ca neîntemeiată.
Opinia INM:
În ceea ce privește noțiunea de persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive, prin Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept5 s-a stabilit că, pentru realizarea condiției esențiale atașată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.
Deși decizia Înaltei Curți nu o spune în mod expres, pentru stabilirea aptitudinii substanței psihoactive de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei, nu poate fi administrată decât o probă cu caracter științific, recunoașterea făptuitorului neputând suplini această probă.
Acesta poate recunoaște că a consumat substanțe psihoactive, faptă care nu reprezintă infracțiune, dar nu poate recunoaște că aceleași substanțe psihoactive, în funcție de tipul și cantitatea de substanță consumată, identificate potrivit buletinului de analiză toxicologică sau chiar expertizei medico-legale efectuate anterior în cauză, ar avea aptitudinea de a putea determina afectarea capacității sale de a conduce.
Proba cu caracter științific care poate fi administrată este expertiza medico-legală, având ca obiectiv „dacă la data conducerii vehiculului pe drumurile publice conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive de natură a-i afecta capacitatea de a conduce autovehicule, în sensul prev. de art. 336 alin. 2 Codul penal”.
În acest sens, în decizia precitată, instanța supremă a arătat că „simpla interpretarea gramaticală a textului determină concluzia că acțiunea exercitată de substanțele psihoactive asupra persoanei trebuie să poată să conducă la schimbarea acesteia, respectiv la modificarea abilităților și comportamentului său.
(…)
Or, efectele psihoactive se exercită la nivelul creierului, prin afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, iar acestea depind direct de prezența substanței și/sau a metaboliților săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase.
Solicitându-se opinia Institutului Național de Medicină Legală, specialiștii din cadrul acestuia au arătat că starea de a fi sub influența acțiunii unor substanțe psihoactive este aceea în care se află o persoană după ce a consumat substanțe cu acțiuni psihoactive şi care, o dată pătrunse în corp, acționează asupra structurilor sistemului nervos central determinând afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii de natură să influențeze abilitățile acesteia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, generând riscuri pentru sine și pentru alții și punând în pericol viața ori sănătatea.
Cât timp la nivelul creierului se exercită efectele psihoactive cu afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, persoana se află în starea de a fi sub influenta substanțelor psihoactive, stare care depinde direct de prezența substanței și a metaboliților săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase.
Pe timpul cât substanța activă se află în sânge se află totodată și în creier, determinând direct starea de a fi sub influență, respectiv aceea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei.
Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții săi activi într-o concentrație egală sau mai mare cu limita cut-off, este determinată starea de a fi sub influență, respectiv starea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei.
Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai afla în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, aspect care întrunește un consens științific și medico-legal, european şi internațional, EMCDDA, European Monitoring Centre for Drugs and Drugs Addiction.
Limita cut-off este o limită acceptată farmacocinetic toxicologic și medico-legal, stabilită prin studii apreciate la nivel european şi internaţional, în care substanţa psihoactivă se află în respirație, urină, salivă și sânge într-o concentrație care indică un risc de siguranță pentru sine și ceilalți.
Pe timpul cât substanța activă și metaboliții săi nu se mai află în sânge, dar substanța încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliți activi și/sau inactivi în diferite căi de eliminare, urină, fir de păr, se apreciază într-un consens științific și medico-legal că persoana respectivă nu se mai afla în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive și medico-legal, întrucât în creier, unde se exercită efectele psihoactive, nu se mai află substanța.
Toate aceste concluzii, asupra cărora există un consens științific și medico-legal la nivel internațional nu pot fi ignorate în prezenta analiză.
Astfel, dacă atât includerea unei substanțe în categoria celor psihoactive, cât și incriminarea faptei au la bază studii științifice care demonstrează că acestea au efect nociv, afectând sistemul nervos central, determinând modificarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, aceleași studii științifice trebuie acceptate și atunci când dovedesc că respectivele efecte sunt limitate în timp, ajungând ca, la un moment dat, deși prezentă în corp sub forma metaboliților activi sau inactivi, substanța să nu mai fie aptă să producă niciun efect psihoactiv întrucât nu se mai află în sânge sau în sânge se află metaboliți inactivi sau chiar activi, însă sub limita cut-off, acceptată la nivel internațional.
Revenind la definiția noțiunii de influență, ca acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor, rezultă cu evidență că atunci când, deși prezentă în probele biologice, substanța nu mai poate produce niciun fel de schimbare asupra persoanei, nu mai are nicio înrâurire, nu mai are aptitudinea să producă vreun efect asupra sistemului nervos central, nu se poate considera că cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal este îndeplinită.”.
În acest context, devine evident că proba cu caracter științific în discuție este necesară pentru a stabili dacă „substanțele psihoactive” identificate în sângele inculpatului în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale sunt:
i) substanțe active, situație în care persoana se află sub influența substanțelor psihoactive;
ii) nu sunt substanțe active, dar sunt metaboliți activi într-o concentrație egală sau peste limita de cutt-off, situație în care persoana se află sub influența substanțelor psihoactive;
iii) nu sunt substanțe active, dar sunt metaboliți activi sub limita de cutt-off, situație în care persoana nu se află sub influența substanțelor psihoactive;
iv) nu sunt substanțe active și nici metaboliți activi, situație în care persoana nu se află sub influența substanțelor psihoactive.
Prin urmare, în aplicarea art. 349 alin. (2) Cod de procedură penală, în lipsa expertizei medico-legale, instanța nu va putea soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, chiar dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, probele nefiind suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, respectiv pentru verificarea întrunirii elementelor de tipicitate ale faptei.
Bineînțeles, la finalul cercetării judecătorești efectuate în procedura de drept comun, instanța, reținând aceeași situație de fapt cu cea recunoscută de inculpat cu ocazia ascultării sale potrivit art. 375 alin. (1) Cod de procedură penală, exemplificativ, în ipoteza unei soluții de condamnare, va face aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, respingerea cererii de urmare a procedurii simplificate nefiindu-i imputabilă inculpatului.
Participanții la întâlnire au agreat, în unanimitate, opinia INM, pentru argumentele prezentate în susținerea acesteia, subliniindu-se că regula trebuie să fie efectuarea expertizei având următorul obiectiv „dacă la data conducerii vehiculului pe drumurile publice conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive, de natură a-i afecta capacitatea de a conduce autovehicule, în sensul prev. de art. 336 alin. (2) Codul penal”.
Doar în mod excepțional nu trebuie administrat acest mijloc de probă, atunci când mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru a aprecia asupra tipicității faptei, de exemplu atunci când din buletinul de analiză toxicologică rezultă că prezenţa substanţei psihoactive a fost identificată doar în urină.”
Partajează acest conținut:
