FC Bihor Oradea a fost parte a unei noi inițiative dedicate comunității, participând la evenimentul caritabil „Joacă pentru ce contează – Cupa de Mini Fotbal”, desfășurat pe 23 mai la terenurile sintetice LPS din Oradea.
Competiția, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, a avut un puternic caracter social, scopul principal fiind strângerea de fonduri pentru construirea unui nou centru dedicat persoanelor cu deficiențe locomotorii. Evenimentul a fost organizat sub motto-ul „Fă lucruri mici cu dragoste mare”, reunind oameni, echipe și organizații care au ales să susțină o cauză importantă pentru comunitate.
Clubul orădean a fost reprezentat atât de membri ai echipei de seniori, de antrenori, cât și de echipe din cadrul Centrului de Copii și Juniori, într-o atmosferă în care solidaritatea, spiritul de echipă și dorința de a face bine au fost mai importante decât rezultatele sportive.
Din echipa care a reprezentat FC Bihor Oradea au făcut parte antrenorii: Mădălin Popa. Vlad Ghețe, jucătorii: Răzvan Gunie, Gelu Gitye, Gabriel Tabora, Denis Sala și chiar terapeutul, Bogdan Ciuciu, dar clubul orădean a fost reprezentare și în turneul copiilor. De altfel micuții de la FC Bihor au și câștigat turneul.

Evenimentul a adus împreună participanți de toate vârstele și a demonstrat încă o dată puterea sportului de a uni oamenii în jurul unor valori autentice. Pe lângă meciurile de mini fotbal, ziua a fost completată de momente artistice și activități dedicate comunității, într-un cadru în care fiecare participant a contribuit la oferirea unei șanse în plus celor care au nevoie de sprijin.
Partajează acest conținut:





