SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Conf. univ. dr. Carmen Domocoș e una dintre vocile care pot vorbi despre justiție nu din exterior, nu din teorie, ci din interiorul ei cel mai dificil. A fost judecătoare, a condus timp de două mandate Tribunalul Bihor, a format și continuă să formeze generații de studenți și profesioniști ai dreptului, iar astăzi își continuă activitatea academică și de cercetare ca cercetător științific asociat al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
În acest interviu, vorbește fără menajamente despre costurile personale ale magistraturii, vulnerabilitățile sistemului judiciar, formarea viitorilor juriști și despre ceea ce rămâne esențial într-o profesie în care legea, conștiința și caracterul se întâlnesc în fiecare zi.
DNews24: Ați trecut prin aproape toate marile etape ale profesiei juridice: avocat, procuror, judecător, președintă de tribunal. Care dintre aceste roluri v-a arătat cel mai brutal adevărul despre justiție?
prof. Carmen Domocoș: Aș începe prin a fi destul de categorică în această privință și aș spune că judecătorul. Avocatul apără, procurorul acuză — ambii au o direcție clară, un adversar vizibil și o strategie de urmat. Judecătorul nu are niciuna din aceste protecții. Stai singur în față cu toată complexitatea unui dosar, cu toate contradicțiile probelor, cu toate lacrimile din sală și cu obligația de a da un răspuns care va schimba vieți.
Acolo am înțeles că justiția nu este o știință exactă — este un efort de conștiință desfășurat în condiții imperfecte. Nu există sentință perfectă. Există doar cea mai bună decizie posibilă, asumată integral, cu toată greutatea care vine cu ea.
DNews24: Ce ați înțeles despre sistemul judiciar abia după ce ați ajuns să îl vedeți din interior, nu din cărți și principii? Dar în prezent după ce ați lăsat roba de judecător în cui?
prof. Carmen Domocoș: Din interior am înțeles că sistemul funcționează în ciuda sa însuși, nu datorită sieși.
Funcționează pentru că există oameni care cred în ceea ce fac și care depun un efort uriaș pentru a compensa resursele lipsă, procedurile greoaie și presiunile de tot felul. Teoria însușită în facultate prezintă un sistem coerent, logic, echitabil. Realitatea este că acel sistem stă pe umerii câtorva mii de oameni care, în fiecare zi, trebuie să aleagă între regulă și bunul-simț, între termen și dreptate, între formă și fond.
După ce am lăsat roba, am înțeles ceva poate fi înțeles când nu te mai afli în carusel, ci doar când ai coborât din el: că sistemul poate merge mai departe și fără tine, ceea ce înseamnă că nicio contribuție individuală nu este cu adevărat ireversibilă, iar sacrificiul și efortul individual excesiv par firești. Trebuie să construiești instituții, nu eroi.
DNews24: Există un adevăr incomod despre justiția din România pe care oamenii din sistem îl știu, dar îl spun rar cu voce tare?
prof. Carmen Domocoș: Da, există unul cunoscut, dar ignorat de către cei responsabili cu alocarea resurselor. Că volumul de muncă este incompatibil cu actul de justiție de calitate. Nimeni nu spune public că un judecător care pronunță mii de hotărâri pe an nu poate acorda fiecărui dosar timpul și atenția pe care le merită.
Spunem că am respectat termenele, că dosarele sunt soluționate, că statisticile arată bine. Dar în spatele cifrelor există dosare complexe judecate în grabă, nu pentru că magistrații nu vor să facă mai bine, ci pentru că sistemul îi condamnă la ritm industrial. Justiția în serie nu este justiție — este gestionare a conflictelor. Diferența este uriașă, și cei din interior o știu foarte bine.
DNews24: Din experiența dumneavoastră, ce apasă mai greu asupra unui magistrat: volumul de muncă, presiunea publică, lipsa de resurse sau uzura interioară?
prof. Carmen Domocoș: Uzura interioară este lentă, dar sigură și ireversibilă. Celelalte se pot cuantifica, se pot raporta, se pot cere resurse pentru ele.
Uzura interioară nu are barometru. Este acel moment în care realizezi că ai devenit mai puțin sensibil la durerea din dosare — nu pentru că ești rău, ci pentru că altfel nu supraviețuiești. Este distanța pe care o pui între tine și ceea ce judeci, ca mecanism de protecție, dar care, treptat, te poate despărți și de ceea ce ești. Am văzut colegi excelenți care, după douăzeci de ani, nu mai aveau nimic de dat.
Nu erau corupți, nu erau neglijenți — erau pur și simplu epuizați în interior. Acesta este prețul pe care sistemul nu vrea să îl recunoască.
DNews24: În ce moment ați simțit că roba nu mai înseamnă doar autoritate, ci și un cost personal foarte mare? Cum se materializează acesta?
prof. Carmen Domocoș: Momentul a venit treptat, nu brusc. Mai întâi am observat că nu mai pot să mă deconectez complet — că problemele instanței nu se pot închide la plecare în birou, că dosarele vin acasă în gând, că mă trezesc noaptea gândindu-mă la o soluție, la o probă, la o încadrare juridică, la o familie care așteaptă o decizie.
Apoi am realizat că anumite prietenii s-au rărit — oamenii se feresc de judecători în viața privată, de teamă să nu fie judecați ei înșiși.
Costul personal se materializează în relații sacrificate, în vacanțe întrerupte de urgențe instituționale, în sănătatea sacrificată, în momente de familie la care nu ai fost prezent cu adevărat. Roba dă autoritate în sală. Afară, costul ei îl plătești tu singur.
DNews24: În sistemul judiciar românesc, competența este suficientă ca să reziști și să construiești, sau fără forță de caracter și rezistență psihică nu ajungi departe?
prof. Carmen Domocoș: Competența este biletul de intrare. Fără ea, nu ai ce căuta. Dar pentru a rezista — și mai ales pentru a construi ceva durabil — ai nevoie de ceva pe care școlile nu îl predau: forță de caracter în fața presiunii.
Presiunea vine din toate direcțiile: din sistemul politic, din media, din partea justițiabililor, uneori chiar din interiorul breslei. Un magistrat care cedează nu cedează dintr-odată — cedează în pași mici, cu justificări rezonabile la fiecare pas.
Caracterul înseamnă să recunoști acei pași înainte de a fi făcut prea mulți. Fără această coloană vertebrală morală, competența devine instrument, nu scop.
DNews24: Cât de des se confundă, în justiție, rigoarea cu rigiditatea și autoritatea cu lipsa de umanitate? Cum se transpune acest fapt în viața celor aflați în dosare?
prof. Carmen Domocoș: Mult prea des, din nefericire. Rigoarea înseamnă să respecți legea, să nu o îndoi pentru confort sau simpatie. Rigiditatea înseamnă să uiți că în spatele fiecărui dosar este un om.
Autoritatea autentică nu are nevoie să se impună prin distanță — se impune prin competență și consecvență.
Când un judecător confundă cele două, justițiabilii simt. Oamenii care vin în sala de judecată sunt deja vulnerabili. Un magistrat care nu este capabil să explice o decizie cu răbdare, care tratează cu dispreț neînțelegerea legitimă a unui om fără pregătire juridică, face mai mult rău decât o sentință greșită — pentru că distruge și ultimul fir de încredere. Și fără acel fir, statul de drept devine o ficțiune.
DNews24: Ați ocupat funcții de conducere importante. Ce e cel mai greu într-o astfel de poziție?
prof. Carmen Domocoș: Le-aș numi funcții importante pentru comunitatea locală și pentru oamenii pe care îi conduci. Cred că esențial într-o astfel de funcție de conducere este să iei deciziile care afectează oamenii cu care lucrezi zilnic și față de care ai o responsabilitate cu respect și cu empatie.
Conducerea unui tribunal nu înseamnă să gestionezi dosare, resurse financiare — înseamnă să gestionezi oameni, cu toate vulnerabilitățile și forțele lor. Cele mai grele momente nu au fost cele în care am fost atacată din exterior, și nu au fost puține nici acestea — ci cele în care a trebuit să spun nu unui coleg la o solicitare rezonabilă omenește, dar imposibilă instituțional. Sau cele în care a trebuit să iau o decizie care știam că va fi nepopulară, dar care era corectă și necesară.
Funcția de conducere este în permanență o negociere, un balans între ceea ce trebuie și ceea ce este posibil — și adesea granița dintre cele două este îngustă și incomodă. Este considerentul pentru care mulți magistrați foarte bine pregătiți profesionali preferă să nu își asume funcții de conducere, ele sunt cronofage și te expun. Nu se poate pune semnul egalității între un președinte și un leader, cel din urmă deține și dorința, dar și arta de a conduce.
DNews24: Ca președintă a Tribunalului Bihor, care a fost cea mai apăsătoare problemă reală a sistemului?
prof. Carmen Domocoș: Lipsa de predictibilitate — nu atât în privința legislației, cât mai ales cu privire la resursele umane și materiale.
Am condus o instanță în care nu știam de la un an la altul câți judecători vor mai activa, dacă posturile vacante vor fi ocupate, dacă infrastructura și completurile vor putea funcționa. Planificarea pe termen lung era aproape imposibilă.
Și paradoxal, în condițiile acestei instabilități, publicul și presa așteptau constanță, rapiditate și perfecțiune. Am reușit să mențin funcționalitatea instanței, dar cu un efort uman considerabil, cu o echipă de colegi devotați și cu sacrificii pe care nu ar fi trebuit să le facem dacă sistemul ar fi funcționat normal.
DNews24: În funcțiile de conducere, ați simțit vreodată că trebuie să păstrați aparența controlului chiar și atunci când sistemul era, de fapt, mult mai fragil decât părea?
prof. Carmen Domocoș: Da, și cred că orice conducător onest va recunoaște asta. Nu este ipocrizie — este responsabilitate față de instituție și față de oamenii care lucrează în ea. Dacă liderul unui sistem fragil transmite panică, sistemul se prăbușește mai repede.
Am învățat că păstrarea calmului în public este o formă de curaj, nu de disimulare — cu condiția ca, în paralel, să lucrezi intens la rezolvarea problemelor reale, nu să le cosmetizezi. Diferența dintre un conducător autentic și unul mincinos nu este că primul nu are niciodată frică — ci că primul acționează în pofida ei, că știe să gestioneze conflicte și situații de criză care sunt inevitabile în orice colective extinse.
DNews24: Ce nu ați acceptat niciodată, nici ca magistrat, nici ca președintă de instanță, chiar dacă refuzul v-a costat?
prof. Carmen Domocoș: Nu am acceptat să fac dreptate la comandă și nici compromisuri pentru a promova.
Nici atunci când presiunea era subtilă — o sugestie formulată elegant, o aluzie la consecințe, un telefon de la cineva cu funcție importantă, nici când amenințările au venit explicit. Și nu am acceptat nici să ignor nereguli în instanță când le-am văzut, chiar dacă semnala
rea lor a creat tensiuni. Prețul a existat întotdeauna — izolare, atacuri, răceală din partea unora. Dar prețul neacceptării compromisului este suportabil. Prețul cedării, nu — pentru că după primul pas, urmează inevitabil al doilea.
DNews24: Privind în urmă, credeți că magistratura din România își protejează suficient profesioniștii sau îi consumă până la epuizare?
prof. Carmen Domocoș: Vizibil sau nu întotdeauna, îi consumă. Și o face cu bună știință, acoperindu-se cu discursul despre vocație și datorie.
Vocația este reală — dar vocația nu înlocuiește condițiile de muncă decente, nu înlocuiește sprijinul psihologic și logistic, nu înlocuiește echilibrul între viața profesională și cea personală.
Când un sistem se bazează pe sacrificiul individual al profesioniștilor săi pentru a funcționa, înseamnă că are o problemă structurală profundă, nu că este bine organizat. Am cunoscut magistrați de excepție care s-au îmbolnăvit, s-au retras prematur sau pur și simplu s-au stins interior — și nu am auzit pe nimeni din sistem să spună clar: noi am greșit față de ei.
DNews24: Ați predat ani întregi în paralel cu activitatea din magistratură și predați și în prezent. Catedra v-a ținut aproape de adevărul profesiei sau v-a făcut să vedeți și mai clar ruptura dintre teorie și practică?
prof. Carmen Domocoș: Ambele, simultan. Catedra m-a obligat să rămân onestă — pentru că atunci când explici studenților cum funcționează un mecanism juridic, nu poți să te mulțumești cu vorbe frumoase dacă știi că realitatea este alta.
Totodată, tocmai această dublă perspectivă mi-a permis să fiu mai utilă — atât în sală, unde vedeam și dimensiunea teoretică a problemelor, cât și la catedră, unde puteam să aduc concretul acolo unde materia risca să rămână abstractă. Ruptura dintre teorie și practică există, dar nu este fatală — este o provocare pedagogică pe care orice profesor serios trebuie să o asume, nu să o ignore.
DNews24: Cum îi vedeți, în mod sincer, pe studenții de azi la Drept: mai pregătiți, mai rapizi, mai superficiali sau pur și simplu formați într-un alt ritm decât generațiile anterioare?
prof. Carmen Domocoș: Sunt inteligenți și rapizi — poate mai rapizi decât orice generație anterioară în a accesa informația și în a identifica ce li se cere.
Dar viteza aceasta vine uneori cu un cost: răbdarea de a înțelege în profunzime, de a sta cu o problemă până o descifrezi complet, este mai rară. Studenții de azi știu să caute — mai puțin știu să analizeze ceea ce găsesc.
Nu este o judecată morală, ci o constatare despre contextul în care au crescut. Un context care premiază rapiditatea și penalizează lentoarea, chiar și atunci când lentoarea este necesară gândirii profunde.
DNews24: Care este slăbiciunea cea mai mare pe care o observați la mulți studenți: lipsa disciplinei, lipsa lecturii serioase, lipsa răbdării sau lipsa unui ideal profesional?
prof. Carmen Domocoș: Lipsa unui ideal profesional. Celelalte pot fi remediate prin efort și structură.
Un student care nu are nicio imagine despre cine vrea să devină, dincolo de un titlu și un salariu, va traversa facultatea și va intra în profesie fără busolă.
Și fără busolă, primul compromis serios va fi și cel mai ușor — pentru că nu există nimic important de apărat. Disciplina, lectura, răbdarea sunt instrumente.
Dar instrumentele au sens doar dacă știi pentru ce le folosești. Dreptul, mai mult decât orice altă profesie, necesită conștiința că ceea ce faci are consecințe reale în viețile oamenilor.
DNews24: Ce face, în concret, diferența dintre un student promițător și unul care doar trece prin facultate?
prof. Carmen Domocoș: Curiozitatea autentică și acel reflex de a merge dincolo de ce se cere. Studentul care trece prin facultate face cât să promoveze.
Studentul promițător pune întrebări la care nu a cerut nimeni răspuns, citește dincolo de bibliografie, vine la seminar cu o obiecție sau cu un caz real pe care l-a găsit singur. Diferența nu este neapărat de inteligență — este de atitudine față de propria formare. Și această atitudine se vede din primele luni. Nu poți să o simulezi pe termen lung.
DNews24: Universitățile de drept formează astăzi caractere profesionale sau, prea des, doar candidați la examene?
prof. Carmen Domocoș: Prea des, candidați la examene. Și nu este vina exclusivă a studenților — este și a modului în care sunt construite programele, a culturii academice care recompensează reproducerea și penalizează originalitatea, a unui sistem de evaluare care măsoară memoria mai mult decât gândirea.
Formarea caracterului profesional necesită timp, exemple, mentori reali și situații în care studentul este pus față în față cu dileme etice autentice — nu cu scenarii de manual. Mult prea puțin din toate acestea se întâmplă astăzi în mod sistematic.
DNews24: Ce îi lipsește studentului la Drept din România mai mult și care îl poate costa viitorul?
prof. Carmen Domocoș: Îi lipsește experiența timpurie a responsabilității. Studenții trăiesc prea mult timp în bulele în care greșelile nu au consecințe reale — notele pot fi contestate, termenele pot fi prelungite, scuzele sunt acceptate.
Dreptul, în practică, funcționează cu totul altfel. O eroare procesuală poate costa soarta unui dosar. O greșeală de interpretare poate afecta drepturile unui om. Studenții care intră în profesie fără să fi simțit niciodată greutatea reală a responsabilității vor fi luați prin surprindere — și această surpriză are un cost pe care îl plătesc nu doar ei, ci și clienții sau justițiabilii lor.
DNews24: Credeți că sistemul universitar îi provoacă suficient pe studenți să gândească singuri sau încă îi învață, în prea mare măsură, să reproducă?
prof. Carmen Domocoș: Îi învață mai ales să reproducă și prea puțin să interpreteze, să problematizeze. Și o face eficient. Studenții sunt excelenți la a repeta ceea ce li s-a spus în forma în care li s-a spus.
Gândirea critică, argumentarea proprie, capacitatea de a contrazice motivat un punct de vedere — inclusiv cel al profesorului — sunt rare și, uneori, descurajate implicit. Atâta timp cât succesul la examen este definit prin corectitudinea reproducerii, nu prin calitatea raționamentului, sistemul va forma buni reproducători.
Dreptul are nevoie de altceva: de oameni care să gândească în situații noi, de a găsi soluții inedite pentru situații de viață inedite, pentru că situațiile noi sunt singurele pe care le va oferi practica.
DNews24: Dacă ar trebui să spuneți foarte direct ce nu merge bine în formarea juridică universitară, care ar fi primele lucruri pe care le-ați numi?
prof. Carmen Domocoș: Supraîncărcarea cu materie teoretică fără ancorare în realitate. Absența aproape totală a eticii profesionale ca disciplină serioasă, nu formală. Lipsa contactului real cu practica judiciară în primii ani de studiu — nu vizite de câteva ore, ci implicare veritabilă.
Evaluarea care premiază volumul de cunoștințe în locul calității raționamentului. Și, nu în ultimul rând, absența unor conversații oneste despre ce înseamnă cu adevărat să fii avocat, judecător sau procuror — inclusiv despre costurile personale ale acestor profesii.
Sunt tot atâtea atuuri pe care ale au la catedră doar profesorii care sunt și practicieni ai dreptului, care știu și pot da viață noțiunilor și instituțiilor teoretice abstracte, adesea nu numai dificile, dar și stufoase în Drept.
DNews24: Ce ar trebui schimbat urgent în facultățile de drept?
prof. Carmen Domocoș: Introducerea obligatorie a stagiilor practice reale, nu simbolice, în primii ani. Reformularea modului de evaluare — trecerea de la reproducere la argumentare. Introducerea unor cursuri de etică și deontologie predate de practicieni cu experiență veritabilă, nu din manuale.
Reducerea programelor supraîncărcate și concentrarea pe mai puțin, dar înțeles în profunzime. Și poate cel mai important: crearea unor spații în care studentul să poată greși în siguranță — clinici juridice, simulări, dezbateri — pentru că competența se formează prin eroare asumată, nu prin frică de examen.
DNews24: Ce ar trebui păstrat cu orice preț din vechea școală de drept și ce ar trebui abandonat fără nostalgii?
prof. Carmen Domocoș: De păstrat: rigoarea argumentării, respectul față de text și față de tradiția juridică, exigența față de limbaj — pentru că Dreptul este, în esență, o disciplină a cuvintelor precise.
De abandonat: ierarhia excesivă care inhibă gândirea critică a studenților, cultul reproducerii, și credința că a memoriza înseamnă a înțelege. Și poate cel mai important: de abandonat convingerea că formele au valoare în sine, indiferent de conținut. Procedura trebuie să servească dreptatea, nu invers.
DNews24: Cum arată, din perspectiva dumneavoastră, un viitor bun profesionist al dreptului: ce calități intelectuale și morale ar trebui să aibă înainte de orice?
prof. Carmen Domocoș: Intelectual: rigoare și flexibilitate în același timp — capacitatea de a urma un raționament până la capăt și de a-l abandona atunci când datele se schimbă. Moral: integritate care nu negociază și empatie care nu paralizează.
Un bun profesionist al dreptului trebuie să fie capabil să înțeleagă suferința omului din fața lui fără să cedeze la ea, și să aplice legea fără să uite că în spatele legii sunt oameni, că între coperțile unui dosar nu se află spețe, ci destine. Această combinație este rară și nu se formează într-un semestru — se cultivă pe tot parcursul vieții.
DNews24: Dumneavoastră formați și oameni care merg mai departe spre profesii juridice, inclusiv prin INPPA și INM. Vedeți diferențe clare între studentul de la facultate și cursantul care vine deja orientat spre profesie? Care sunt cele mai mari?
prof. Carmen Domocoș: Diferența este vizibilă de la primele ore. Cursantul de la INM sau INPPA a ales deja — are o direcție, știe că va fi judecător sau avocat, și această certitudine schimbă complet modul în care ascultă și în care pune întrebări.
Atenția este diferită, implicarea este diferită, toleranța la abstractizare este mult mai mică — în sensul bun. Nu mai acceptă răspunsuri vagi pentru că știe că va trebui să dea răspunsuri concrete în situații reale. Studentul de la facultate mai are luxul de a nu fi ales încă. Uneori este eliberator — îi permite să exploreze. Alteori este paralizant.
DNews24: Se vorbește mult despre exigență în profesiile juridice, dar prea puțin despre recompensă și respect profesional. Credeți că tinerii care intră astăzi în profesiile juridice sunt evaluați corect, sprijiniți corect și plătiți pe măsura responsabilității lor, sau încă există nedreptăți pe care sistemul preferă să le ignore?
prof. Carmen Domocoș: Sistemul ignoră în mod sistematic acest dezechilibru. Exigența este maximă — responsabilitatea juridică, deontologică și morală pe care o poartă un tânăr magistrat sau avocat este uriașă de la primele luni.
Sprijinul este minimal — mentorat formal, resurse insuficiente, presiune de performanță fără infrastructura necesară. Remunerarea magistraților tineri s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar nu poate compensa singură absența unui mediu profesional care să investească în formarea continuă și în bunăstarea oamenilor săi. Nu poți cere excelență și ignora simultan condițiile în care se produce acea excelență.
DNews24: Ca profesor, profesionist în domeniul juridic, dar înainte de toate, om, ce le-ați transmite studenților?
prof. Carmen Domocoș: Le-aș spune că Dreptul nu este o meserie — este o alegere despre cum vrei să trăiești în relație cu tine și cu ceilalți.
Că fiecare dosar, fiecare consultație, fiecare hotărâre va fi un moment în care poți alege să faci lucrurile cu integritate sau să alegi calea mai ușoară. Că mai ușoară înseamnă mai ieftină acum, dar mult mai scumpă pe termen lung — pentru că îți va lua, treptat, tocmai ceea ce te-a adus în această profesie.
Le-aș spune să caute și să găsească echilibrul între viața profesională și cea personală, pentru că un om echilibrat în viața personală va fi la fel și în profesie, iar echilibrul este de esența profesiilor juridice.
Le-aș spune că vor întâlni oameni care le vor spune că idealismul înseamnă naivitate. Să nu îi creadă. Idealismul bine temperat de realitate nu este slăbiciune — este singurul combustibil care ține această profesie în picioare. Alături de dorința de a îndrepta lucrurile greșite și de a reinstaura Binele, fără să te pleci în fața nimănui, decât Legii și lui Dumnezeu, îndeplinindu-ți astfel menirea.
Partajează acest conținut:
