Avocatul scriitor Pașcu Balaci, sărbătorit de Baroul Bihor pentru o carieră exemplară în drept și cultură

Cu prilejul aniversării zilei de naștere a domnului avocat Pașcu Balaci, născut la 8 mai 1956, Consiliul Baroului Bihor și Consiliul Filialei CAA Bihor i-au oferit o plachetă onorifică, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfășurată în domeniul avocaturii, dar și pentru contribuția sa consistentă la literatura și cultura contemporană.

Momentul de sărbătoare a avut o dublă semnificație. Pe de o parte, a reprezentat recunoașterea unei cariere juridice construite cu profesionalism, rigoare și fidelitate față de valorile profesiei de avocat. Pe de altă parte, a readus în atenție profilul complex al avocatului Pașcu Balaci, una dintre personalitățile bihorene care au reușit să îmbine, de-a lungul deceniilor, practica dreptului cu vocația scrisului, cu teatrul, poezia, jurnalismul și memoria culturală a locurilor din care provine.

Evenimentul a fost marcat și de lansarea noii sale piese de teatru, „Eva Heyman – Anne Frank a Transilvaniei”, lucrare care urmează să fie pusă în scenă la Viena. Alegerea temei confirmă o preocupare constantă a autorului pentru marile destine tragice, pentru memoria istorică și pentru recuperarea artistică a unor episoade care aparțin nu doar istoriei locale, ci și conștiinței europene.

Prin acest gest de apreciere, Baroul Bihor și Filiala CAA Bihor nu au omagiat doar un coleg de breaslă, ci o personalitate culturală cu o operă vastă, cu o activitate publică intensă și cu o biografie în care dreptul, literatura și istoria se întâlnesc în mod firesc.

De la Șebiș la primele lecturi publice: copilăria unui destin literar

Pașcu Balaci s-a născut în satul Șebiș, comuna Drăgănești, la 8 mai 1956. A urmat școala primară în satul natal, iar apoi clasele V-VIII în localitatea Sudrigiu. Acolo l-a întâlnit pe profesorul de limba română Gheorghe Rusu, originar din Topleț, județul Caraș-Severin, cel care a înființat cenaclul literar „Miron Pompiliu”. În acel cadru, elevul din Șebiș și-a citit primele poezii. A fost, practic, începutul unei cariere literare care avea să se întindă pe mai bine de cinci decenii.

În 1968, Pașcu Balaci apare într-o antologie școlară intitulată „Mlădițe bihorene”, editată de Consiliul Județean al Organizației Pionierilor Bihor, cu un cuvânt înainte semnat de Alexandru Andrițoiu. Prezența sa în acea antologie, alături de nume precum Adrian Pintea și Gheorghe Vidican, indică încă de timpuriu o disponibilitate literară remarcată de profesori și de mediul cultural local.

Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș și formarea intelectuală

În 1971, Pașcu Balaci a fost admis la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, una dintre instituțiile de învățământ cu o tradiție culturală solidă în zona Bihorului. A absolvit liceul în 1975, fiind premiant constant și participant la fazele județene ale Olimpiadei de limba și literatura română. Performanțele sale l-au dus și la fazele naționale ale olimpiadei, în 1973 la Iași și în 1975 la Craiova, sub îndrumarea profesorului Milan Martinov.

În perioada liceului, Pașcu Balaci a publicat poezii, recenzii, analize literare și fragmente de proză în revista școlară „Pagini de ucenicie”, tipărită sub îndrumarea profesorilor Milan Martinov și Constantin Duma Suceveanu. Tot atunci a fost trimis în tabere de creație literară la Bușteni, Costinești și Telega, unde, împreună cu alți tineri creatori din țară, a participat la realizarea publicațiilor „Flux” și „Ultramarin”.

La Bușteni i-a cunoscut pe poeții Adrian Păunescu, Constanța Buzea și Mircea Dinescu, întâlniri care au consolidat sentimentul apartenenței sale la lumea literară. În aceeași perioadă a debutat în revista „Limbă și literatură pentru elevi”, coordonată de profesorul Tudor Opriș, și în cotidianul „Scânteia tineretului”.

Din toamna anului 1977, a urmat cursurile la zi ale Facultății de Drept din Cluj-Napoca. Aici a fost remarcat de profesorul universitar Vladimir Hanga pentru cunoștințele sale de latină, deprinse în anii de liceu de la profesorul Teodor Rif. Astfel, traseul său profesional începea să se orienteze spre drept, fără ca literatura să fie abandonată.

Clujul studenției: drept, teatru și primele reprezentări scenice

Anii de studenție la Cluj-Napoca au fost marcați de o intensă activitate culturală. În toamna anului 1977, Pașcu Balaci a citit poezii la cenaclul literar al revistei „Tribuna” și piese de teatru la cenaclul revistei „Napoca Universitară”. Pentru tânărul student la Drept, Clujul a fost nu doar un centru universitar, ci și o scenă deschisă pentru afirmarea literară.

În primăvara anului 1978, a debutat pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca cu piesa „O boală care nu se vindecă decât aici”, în regia Rodicăi Radu de la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Piesa a fost distinsă cu Premiul special al revistei „Napoca Universitară”.

Pașcu Balaci a fost membru al comisiei culturale a Facultății de Drept și instructor al echipei de dansuri populare a facultății. Din această echipă avea să facă parte și viitoarea sa soție, Antița Balaci, studentă la aceeași facultate și, mai târziu, avocat în Oradea.

În 1979, i-a fost reprezentată piesa „Naufragiul sau Cine este Penelopa?”, tot pe scena Casei de Cultură a Studenților, în regia Rodicăi Radu. În 1980, pe scena Casei Universitarilor, a fost prezentat tabloul întâi din actul al doilea al piesei istorice „Clopotul”, lucrare inspirată de episodul dramatic al îngropării unui clopot de la o biserică ortodoxă din Țara Beiușului, pentru ca acesta să nu fie topit și transformat în gloanțe la sfârșitul Primului Război Mondial.

Încă din această perioadă se conturează una dintre liniile majore ale operei sale: recuperarea prin teatru a memoriei istorice românești, cu accent pe Transilvania, Bihor, martiri, comunități locale și destine exemplare.

Repartiția, Marghita și maturizarea scriitorului

La 4 iulie 1981, zi simbolică a independenței Americii, dar și, cum avea să observe cu ironie autorul, ziua independenței sale financiare, a avut loc repartiția guvernamentală a absolvenților facultăților de drept din România. Pașcu Balaci a ratat cu doar trei puncte posibilitatea de a deveni jurist la Beiuș și a fost repartizat jurisconsult la Întreprinderea de Încălțăminte „Bihoreana” din Marghita.

Această îndepărtare de Cluj și de locurile natale a avut, paradoxal, un efect fertil asupra creației sale. Sentimentul de înstrăinare, distanța față de Beiuș și intrarea într-un mediu profesional riguros l-au împins spre masa de scris. La Marghita, între 1981 și 1986, Pașcu Balaci s-a afirmat ca scriitor, publicând piese de teatru, sonete și reportaje care i-au adus recunoaștere.

În 1983 a călătorit pentru prima dată în străinătate, cu pașaport colectiv, mai întâi în Ungaria, la Budapesta, apoi în fosta URSS, în orașele Chișinău, Kiev, Moscova și Leningrad, astăzi Sankt Petersburg. A vizitat Lavra Pecerskaia din Kiev, Kremlinul din Moscova și Muzeul Ermitaj, experiențe pe care le va evoca mai târziu în „Cartea de uraniu”.

Debutul său în reportaj a avut loc în revista „Flacăra” din București. Textul propus de autor sub titlul „Dacă-i joi, e târg în Binș!” a fost publicat, la sugestia lui Cornel Nistorescu, sub titlul „Tradiții din Țara Beiușului”, în numărul din 15 noiembrie 1985. A fost începutul unei relații publicistice importante cu presa centrală.

Tot în această perioadă a publicat piese de teatru în reviste precum „Orizont” din Timișoara și „Teatrul” din București, sonete și reportaje în „Familia” din Oradea, sonete în „Steaua” din Cluj-Napoca și „Viața Românească” din București, precum și texte dramatice în almanahuri literare.

Oradea, presa și avocatura

În vara anului 1986, Pașcu Balaci s-a transferat de la Întreprinderea de Încălțăminte „Bihoreana” din Marghita la Întreprinderea de Alumină din Oradea. În noul context profesional și cultural, a participat cu regularitate la ședințele Cenaclului literar „Iosif Vulcan” din Oradea, condus de criticul literar Virgil Podoabă, de la revista „Familia”.

Ajuns în Oradea, a continuat să publice poezie, teatru și reportaj în revistele „Familia”, „Crișana”, „Teatrul”, „Viața Românească” și „Flacăra”. În toamna anului 1988 s-a transferat la revista „Flacăra” din București, devenind redactor teritorial pentru județele Bihor, Sălaj și Satu Mare.

După evenimentele din Decembrie 1989, în cadrul operațiunii „Villages Roumaines”, l-a cunoscut pe jurnalistul belgian Vincent Dudant, sosit în România într-o acțiune de sprijin pentru localitatea Neagra Șarului, județul Suceava, din partea localității Vielsalm din Belgia. Acest episod se înscrie într-o perioadă în care presa, solidaritatea civică și redescoperirea României profunde se întâlneau într-un mod aparte.

În toamna anului 1991, Pașcu Balaci s-a transferat de la revista „Flacăra” la cotidianul „Crișana” din Oradea. Aici a participat la inițiativa publicistică „Audiențele Crișanei”, deplasându-se alături de colegii săi în numeroase comune și sate din Bihor pentru a asculta plângerile oamenilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Experiența jurnalistică se intersecta astfel cu pregătirea juridică, iar reportajul devenea o formă de documentare socială și de intervenție publică.

În această perioadă a scris despre episodul deturnării unei aeronave de pe aeroportul din Oradea de către un grup de cetățeni din Marghita, subiect pe care îl cunoștea din perioada în care fusese jurisconsult în acel oraș. A publicat, de asemenea, în „Crișana Plus”, microromanul „Straniile întâmplări din orașul Maarquito”, cu referiri la viața politică din Marghita de dinainte și de după 1989, precum și texte despre viața culturală a Beiușului.

În vara anului 1997, Pașcu Balaci a devenit avocat în cadrul Cabinetului avocațial Balaci Pașcu din Oradea, alături de soția sa, Antița Balaci, care avea deja o experiență mai mare în avocatură. Din acel moment, profesia de avocat a devenit una dintre dimensiunile centrale ale vieții sale publice. În cadrul Baroului Bihor, Pașcu Balaci a ocupat funcția de censor, continuând să fie prezent în viața profesională a breslei.

Cenaclul „Barbu Ștefănescu Delavrancea” și cultura juridică a Baroului Bihor

În anul 2000, alături de avocații Emil Stratone, decanul Baroului Bihor, și Petru Marian, epigramist, Pașcu Balaci a întemeiat Cenaclul literar „Barbu Ștefănescu Delavrancea” al Baroului Bihor. Cenaclul a devenit un spațiu de întâlnire între profesia juridică și creația literară, găzduind lansări de carte, lecturi publice de poezie și manifestări de evocare a unor personalități ale culturii române.

Această inițiativă arată că, pentru Pașcu Balaci, avocatura nu a fost niciodată ruptă de cultură. Dimpotrivă, dreptul, cu rigoarea sa, și literatura, cu libertatea ei expresivă, au funcționat împreună. În tradiția unor mari avocați-scriitori, de la Barbu Ștefănescu Delavrancea la alte figuri ale culturii juridice românești, Pașcu Balaci a susținut ideea că profesia juridică poate avea și o vocație culturală.

O operă vastă: sonete, teatru, reportaj, roman epistolar și memorie istorică

Activitatea literară a lui Pașcu Balaci este impresionantă prin întindere și diversitate. A publicat poezie în reviste precum „Familia”, „Steaua”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Orizont”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Poesis”, „Nord literar”, „Crișana”, „Aurora”, „Cele Trei Crișuri”, „Al cincilea anotimp”, „Caietele Oradiei”, „Lumea românească” și „Orient latin”. A publicat reportaje în „Familia”, „Flacăra”, „Tribuna”, „Crișana”, „Crișana Plus”, „Al cincilea anotimp”, „Expres” și „Luceafărul de dimineață”. Textele sale dramatice au apărut în reviste și publicații precum „Teatrul”, „Aurora”, „Viața Românească”, „Orient Latin”, „Teatrul azi”, „Drama” și „Familia”.

Debutul editorial a fost legat de volumul „50 de sonete”, apărut la Editura Dacia din Cluj-Napoca în 1994, cu postfață de Ion Simuț. Au urmat volume de teatru, poezie, memorialistică și eseu literar, între care „Muntele osândiților”, „Când îngerul aduce cheia”, „Poeme”, „Sonetele către Iisus”, „Sonetele grecești”, „O călătorie în Grecia”, „Viața lui Iisus în treizecișitrei de tablouri”, „Cruciada”, „Slăvește suflete al meu pe Domnul”, „Fluierul de oțel”, „Penelopa se mărită”, „Secvențe pariziene”, „Sonetele germane”, „Epistole din Șebiș”, „Tunul de cireș”, „O călătorie în Italia” și „Cartea de uraniu”.

O parte semnificativă a operei sale este legată de istorie și de identitatea românească. „Fluierul de oțel” este consacrat martiriului lui Tănase Todoran, tras pe roată în 1763 la Salva, în județul Bistrița-Năsăud. „Martirii Beiușului și Unirea cea Mare” și alte piese istorice reflectă interesul autorului pentru memoria comunităților românești din Transilvania. „Dosarul Kosovo”, rezultat al cercetărilor sale doctorale, aduce în zona studiilor istorice și politico-juridice tema arbitrajului internațional asupra problemelor litigioase din sud-estul Europei.

În același timp, Pașcu Balaci a publicat și lucrări în limbi străine sau destinate circulației europene: „Jeanne d’Arc” în limba franceză, „Franz Joseph” în limba engleză, „Das Mysterium Jesu” și „Euroshima” în limba germană, „Executioners, I want to live!” în limba engleză și „Le canon en cerisier” în limba franceză. Prezența acestor lucrări arată interesul său pentru dialogul cultural internațional și pentru traducerea temelor românești într-un limbaj accesibil publicului european.

În ultimii ani, opera sa a continuat să se extindă prin volume precum „Sonetele Lancrămului”, „Le Motz français”, „Majestatea Sa, Regele Mihai I în Țara Beiușului” și „Vechiul Testament relevat prin 300 de sonete”, volum pentru care a fost remarcat în mod special în contextul recunoașterilor recente.

Dramaturgul Pașcu Balaci și scena românească

Teatrul ocupă un loc central în creația lui Pașcu Balaci. Încă din studenție, piesele sale au fost prezentate pe scene clujene, iar mai târziu au ajuns în teatre profesioniste și în spațiul radiofonic.

„O boală care nu se vindecă decât aici” a fost reprezentată în 1978 la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în regia Rodicăi Radu. „Naufragiul sau Cine este Penelopa?” a fost prezentată în 1980, iar comedia „Banii n-au miros” a ajuns pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în regia lui Ovidiu Lazăr. Piesa a fost difuzată și la Teatrul Național Radiofonic din București.

Alte texte dramatice ale sale au avut reprezentări sau spectacole-lectură în contexte importante. „Victima și călăul” a fost montată la Teatrul de Stat Oradea și la Teatrul de Nord Satu Mare. „Penelopa se mărită” a fost prezentată la Teatrul pentru copii și tineret din Cernavodă. „Fluierul de oțel”, „Umbra” și „Penelopa se mărită” au beneficiat de spectacole-lectură la sediul Uniunii Scriitorilor din România, în Sala Oglinzilor, cu participarea unor mari actori, între care Virgil Ogășanu, Adela Mărculescu și Mircea Albulescu.

În 2013, piesa istorică „Tunul de cireș” a fost prezentată în spectacol-lectură la Institutul Cultural Român din București. În 2018, piesa „Eva Heyman sau Moartea celei mai tinere reporterițe din lume” a avut spectacol-lectură la Teatrul Evreiesc de Stat din București. Noua lucrare „Eva Heyman – Anne Frank a Transilvaniei”, lansată cu ocazia momentului aniversar de la Baroul Bihor, continuă această direcție de recuperare dramatică a memoriei unei tinere devenite simbol al tragediei Holocaustului.

Doctoratul și dimensiunea juridico-istorică

Pe lângă activitatea literară și avocațială, Pașcu Balaci are și o importantă dimensiune academică. Este doctor al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie, Catedra de Relații Internaționale și Studii Europene, cu teza „Arbitraj internațional asupra problemelor litigioase din sud-estul Europei. Provincia Kosovo”.

Teza a fost susținută la 22 septembrie 2012, în Sala Ferdinand a Institutului de Istorie, sub coordonarea profesorului universitar dr. Vasile Vese, și a fost distinsă cu calificativul „Magna cum laude”. Diploma de doctor a fost înmânată în Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai” de rectorul de atunci, academicianul Ioan-Aurel Pop, la 23 februarie 2013.

Această componentă academică completează profilul său juridic. Tema Kosovo presupune înțelegerea dreptului internațional, a istoriei politice a Balcanilor, a mecanismelor de arbitraj și a raporturilor complicate dintre suveranitate, minorități, teritoriu și stabilitate regională. Pentru unavocat și scriitor preocupat de istorie, teza doctorală a reprezentat o firească extindere a interesului pentru conflicte, justiție și memorie.

Distincții, premii și recunoașteri publice

De-a lungul anilor, Pașcu Balaci a primit numeroase distincții literare, culturale și civice. A fost premiat pentru poezie, dramaturgie și reportaj, încă din perioada festivalurilor studențești și a competițiilor literare naționale. Piesa „Banii n-au miros” a fost distinsă la Colocviul Național de Dramaturgie Bușteni-Sinaia, iar alte texte dramatice au primit premii sau nominalizări în cadrul unor manifestări de profil.

A primit Premiul „Ioan Bușiția” al Departamentului ASTRA Beiuș pentru volumul „50 de sonete”, Premiul „Ionel Teodoreanu” pentru piesa „Război între români”, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” de la Lancrăm-Sebeș, precum și diplome de excelență acordate de instituții culturale, autorități locale și organizații profesionale.

Recunoașterea sa publică a depășit spațiul strict literar. A primit Diploma și Medalia Emanuil Gojdu pentru implicarea în cauza recuperării patrimoniului Fundației Gojdu, precum și Diploma și Medalia Bicentenarului Emanuil Gojdu, pentru contribuția la promovarea culturii, limbii și literaturii române.

A fost declarat cetățean de onoare al comunei Telciu, județul Bistrița-Năsăud, pentru piesa „Fluierul de oțel”, consacrată martiriului lui Tănase Todoran. A devenit cetățean de onoare al orașului Ștei pentru cărțile dedicate exploatărilor de uraniu din zonă și a fost, de asemenea, onorat de municipiul Beiuș pentru activitatea sa literară, pentru cărțile scrise despre Țara Beiușului și, în mod special, pentru volumul „Vechiul Testament relevat prin 300 de sonete”.

O personalitate a Bihorului cultural

Pașcu Balaci aparține acelei categorii rare de oameni care nu pot fi definiți printr-o singură profesie. Este avocat, dar și dramaturg. Este poet, dar și publicist. Este autor de sonete religioase, dar și cercetător al unor teme de drept internațional. Este un om al Baroului Bihor, dar și un om al bibliotecilor, al cenaclurilor, al scenelor de teatru și al comunităților locale.

Opera sa se hrănește din Bihor, din Țara Beiușului, din memoria satului Șebiș, din istoria Transilvaniei și din marile teme europene. În același timp, activitatea sa juridică i-a oferit rigoare, simț al argumentului și înțelegerea mecanismelor sociale. Jurnalismul i-a dat contactul direct cu oamenii, cu problemele reale ale comunităților și cu limbajul viu al societății.

Placheta onorifică oferită de Consiliul Baroului Bihor și Consiliul Filialei CAA Bihor vine, astfel, ca o recunoaștere firească a unei vieți profesionale și culturale ample. Ea confirmă respectul breslei pentru un coleg care a înțeles că avocatura nu înseamnă doar pledoarie în fața instanței, ci și apărarea valorilor, a memoriei și a culturii.

La împlinirea a 70 de ani, Pașcu Balaci rămâne o voce distinctă a Bihorului: un avocat al dreptului, dar și un avocat al cuvântului scris. Iar noua sa piesă, „Eva Heyman – Anne Frank a Transilvaniei”, anunțată spre a fi pusă în scenă la Viena, arată că destinul său creator continuă să se afle în mișcare, între istorie, literatură, memorie și responsabilitate culturală.

Îi dorim mulți ani sănătoși!