Procurorii D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, au destructurat o activitate infracțională de trafic de droguri de risc și mare risc, în urma unei anchete derulate în municipiul Carei.
La data de 21 aprilie 2026, două persoane, în vârstă de 40 și 48 de ani, dintre care una recidivistă, au fost reținute pentru trafic de droguri de mare risc, fiind ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile, prin decizia judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, cele două persoane ar fi desfășurat activități de procurare, deținere, intermediere și comercializare de droguri de mare risc, sub formă de substanțe cristaline, respectiv 2CMC și 4MMC.
Substanțele ar fi fost distribuite direct către consumatori din municipiul Carei, inclusiv în cadrul unor evenimente private.

În cursul urmăririi penale, anchetatorii au indisponibilizat cantități de substanțe interzise, iar în urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite noi probe relevante pentru dosar.
Printre bunurile ridicate se numără cantități de substanțe aflate în curs de expertizare, un cântar de mare precizie, precum și sume importante de bani: peste 50.000 de euro, 10.000 de lei, 4.000 de franci elvețieni și 85.000 de forinți.
De asemenea, au fost confiscate bijuterii și alte mijloace de probă, care ar putea avea legătură cu activitatea infracțională investigată.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri specializate, inclusiv polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Oradea și Timișoara, precum și al Serviciului Criminalistic și Poliției Canine din cadrul IPJ Satu Mare, alături de jandarmii Brigăzii Mobile Cluj.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea eventualelor conexiuni.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
Partajează acest conținut:





