Bărbatul care a reclamat că a fost indus în eroare și a rămas fără casa moștenită a fost reprezentat în instanță de Societatea de Avocatură DOSEANU și Asociații, iar Judecătoria Oradea a pronunțat, în primă instanță, o soluție de condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune față inculpata care s-a dat drept reprezentanta unei firme de despăgubiri.
Prin sentința penală nr. 481/2026, pronunțată în 9 aprilie 2026, instanța a condamnat inculpata la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.
Totodată, judecătorul a dispus ca aceasta să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, să urmeze un program de reintegrare socială și să respecte măsurile de supraveghere stabilite de Serviciul de Probațiune Bihor.
În același dosar, instanța a admis în parte acțiunea civilă și a obligat-o pe inculpată să plătească persoanei vătămate 100.000 de euro cu titlu de daune materiale și 5.000 de euro daune morale.
Potrivit sentinței, instanța a reținut că, în vara anului 2021, inculpata s-a prezentat în fața persoanei vătămate ca fiind reprezentant al unei companii care s-ar ocupa de obținerea despăgubirilor pentru victimele accidentelor.
Sub această aparență, i-ar fi câștigat încrederea și i-ar fi spus că îl poate ajuta să obțină despăgubiri după moartea tatălui său, decedat în urma unui accident rutier.
În acest context, persoana vătămată și bunica sa au ajuns la notar și au semnat două procuri în aceeași zi unde li s-a spus că vor semna niște documente pentru efectuarea demersurilor aferente despăgubirilor.
Realitatea a fost cu totul alta, anume: doar una privea demersurile pentru obținerea despăgubirilor, iar cealaltă îi conferea inculpatei dreptul de a-i reprezenta în procedura succesorală și inclusiv de a vinde imobilul moștenit, chiar către sine însăși, pentru suma de 50.000 de lei.
Judecătorul a concluzionat că persoana vătămată nu a înțeles consecințele reale ale actelor pe care le-a semnat și că a acționat în contextul unei reprezentări false create de inculpată, respectiv aceea că toate formalitățile erau făcute în interesul său și aveau ca scop exclusiv obținerea unor despăgubiri.
Ulterior, în baza procurii privind succesiunea și înstrăinarea bunului, inculpata a dezbătut succesiunea și a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care imobilul a fost dobândit de aceasta și de fiul său.
Instanța a apreciat că prețul din contract, de 50.000 de lei, a fost unul derizoriu, de aproximativ cinci ori mai mic decât valoarea reală a imobilului la acel moment, estimată la circa 260.000 de lei.
În motivarea hotărârii, Judecătoria Oradea a acordat o importanță deosebită vulnerabilității persoanei vătămate. Instanța a reținut că aceasta suferea de retard mintal ușor, avea dificultăți reale de înțelegere și nu putea aprecia corect implicațiile juridice ale unor acte civile complexe.
Judecătorul a avut în vedere atât raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, cât și declarațiile martorilor și propriile observații făcute în timpul audierii victimei.
Hotărârea mai arată că inculpata a construit treptat o relație de încredere cu persoana vătămată și cu bunica acesteia, mergând în repetate rânduri la domiciliul lor și consolidând aparența că acționează în interesul lor.
Instanța a reținut inclusiv că, în raport cu victima, inculpata ar fi făcut promisiuni de natură personală, menite să întărească această relație de încredere.
Un alt element esențial reținut de judecător a fost acela că inculpata nu a făcut dovada unei calități reale de reprezentant al companiei invocate.
Deși a depus în apărare o presupusă împuternicire, instanța a apreciat că aceasta nu este suficientă pentru a răsturna concluziile rezultate din relațiile oficiale comunicate în cauză de către compania la care inculpata ar fi susținut că lucrează, în realitate aceasta nu a figurat niciodată ca angajat în documentele societății.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere gravitatea faptei, modalitatea în care a fost comisă, exploatarea unei persoane vulnerabile și prejudiciul produs.
În motivare se arată și că profesia inculpatei, aceea de profesor, relevă un grad sporit de culpabilitate, în condițiile în care aceasta avea posibilitatea reală de a înțelege pe deplin consecințele conduitei sale și de a se abține de la o astfel de faptă.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.







