Un bărbat de 35 de ani din județul Bihor a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic în condiții care ridică serioase semne de întrebare privind siguranța rutieră.
Intervenția a avut loc în noaptea de 19 aprilie, în jurul orei 02:00, pe un drum comunal din localitatea Topa de Jos, unde polițiștii din cadrul Secția nr. 2 Poliție Rurală Beiuș au oprit pentru control o motocicletă.
Verificările efectuate la fața locului au scos la iveală o situație gravă. Vehiculul avea montată o plăcuță de înmatriculare atribuită unui alt autovehicul, iar conducătorul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
Totodată, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
Ulterior, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, iar pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru mai multe infracțiuni rutiere.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.
Cazul este instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, ancheta urmând să stabilească toate circumstanțele în care au fost comise faptele.
Partajează acest conținut:





