Un moment de neatenție în trafic s-a transformat într-un accident serios, soldat cu persoane rănite și intervenția echipajelor de urgență. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii evenimentului.
Accidentul rutier a avut loc în 26 martie, la ora 12:47, pe DN1, în afara localității Tinăud, județul Bihor, după ce polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați printr-un apel la 112.
Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din comuna Vadu Crișului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Aleșd – Cluj-Napoca, în împrejurări care urmează să fie clarificate, ar fi efectuat o manevră de depășire, deși autoturismul din fața sa începuse o manevră similară.
În aceste condiții, șoferul ar fi pătruns pe acostamentul din partea stângă a direcției de deplasare, ar fi pierdut controlul asupra direcției, a intrat în derapaj spre dreapta, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un câmp aflat în partea dreaptă a sensului de mers.
În urma accidentului, conducătorul auto și o femeie de 32 de ani, din aceeași localitate, pasageră în autoturism, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Partajează acest conținut:





