Virgil Brânzaș, deținutul politic care le recita colegilor de celulă peste 100 de poezii

text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ

Virgil Brânzaș este fratele lui Liviu Brânzaș, cei doi primind o condamnare de 25 de ani de muncă silnică, pentru apartenența la o „organizație subversivă”.

Virgil Brânzaș s-a născut pe data de 25 decembrie 1926, în Șumugiu, județul Bihor, fiind primul copil din cei patru (Virgil, Sabina, Liviu şi Cornelia) ai lui Ioan și Ecaterina.

La fel ca fratele său, a urmat cursurile Liceului „Samuil Vulcan” din Beiuș. La alegerile din 1946 „a desenat semnul gărzii de fier alături de «soare»”, însă condamnarea sa a fost dată ca urmare a faptului că, în cursul anului 1946,  împreună cu Adrian Mărăscu, ar fi pus „bazele unei organizații legionare în com. Finiș activând prin citirea unor cărți de ideologie legionară. A desfășurat această activitate până în 1948 când Mărăscu Adrian a fost arestat în urma căruia și-a suspendat vremelnic activitatea. În 1949 Mărăscu Adrian fiind pus în liberate, au reactivat organizația legionară, …. Brânzaș Virgil a fost de acord cu scopul organizației de a recruta elemente noi, de a procura armament și de a lua legătura cu teroriștii din munți. … Preia conducerea organizației din com. Finiș, procedând la reînregistrarea membrilor organizației, …. totodată trecând la strângerea de cotizații …”.

Condamnat la 25 de ani de muncă silnică

La condamnarea sa a atârnat greu și faptul că Virgil Brânzaș a făcut rost „de un pistol cu butoi, apoi de o armă militară, fără închizător, primind de la numitul Mărăscu Adrian spre păstrare un pistol, 15 cartușe și 15 capse de dinamită și 25 cm fitil, cât și o cantitate de 80 buc de pilule, toate aceste în scopul acțiunilor criminale care le avea să facă cu ocazia atacării armatelor democratice”.

În realitate, așa cum mărturisește unui coleg de celulă la Aiud, activitatea clandestină a constat mai degrabă în „discuții duse de fratele său pe timpul cât era elev la liceu 1946-1947 cu alți colegi ca A. Mărăscu etc”. Aceste informații au fost consemnate în nota informativă, datată 6 octombrie 1960, scrisă de sursa „Mohor”, coleg de celulă la Aiud. 

Virgil Brânzaș a fost arestat pe data de 18 februarie 1952, în localitatea Poieni, județul Cluj, unde lucra la Fabrica de Cherestea. La acea dată era căsătorit cu Ili Martin Maria, și avea un fiu.

A fost închis la Securitatea din Oradea, apoi după un an, pe 3 ianuarie 1953, a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Transferat la Penitenciarul Oradea, a fost mutat la Jilava, urmând același itinerar penitenciar ca fratele său: Baia Sprie, Gherla, respectiv Aiud.

Din nota informativă a sursei „Mohor” aflăm că Virgil Brânzaș se simte „complet nedreptățit, pedeapsa este mult prea mare în raport cu faptele sale, dar nu are ce să facă, s-a resemnat și așteaptă liniștit să treacă timpul”. 

Știri transmise prin perete

În anii 1960, deținuții politic păreau foarte conectați la viața din afara zidurilor închisorii. Liviu Brânzaș își „informa” turnătorul că i s-a comunicat la perete știrea „că s-a înființat un nou partid politic în stăinătate numit „social-creștin” sub președenția prințului Nicolae și condus efectiv de generalul Gheorghe Ion, fost atașat militar al României la Berlin. Partidul este al cincilea partid în exil și face parte din „comitetul național” cu sediul la Wasington”.

Tot de la sursa „Mohor” aflăm că deținuții politic asistă la o serie de expuneri cu subiecte pe marginea Istoriei Artei și Introducere în filosofie: „Apar mai multe controverse: artă pentru artă și artă cu tendințe. Deținutul Brânzaș Virgil a întrebat cum se explică faptul că în regimurile democratice din trecut artele, scrierile, nu aveau tendințe, când artele erau făcute de reprezentanții burgheziei, artele nu erau cu tendințe. Acum când ele sunt făcute pentru statul socialist și, deci pentru majoritatea poporului, este vorba de arta cu tendințe, când arta a fost în mâna unei minorități, nu aceasta, nici un pericol, dar astăzi când artele se fac și se pun la îndemâna majorităților, este un (eveniment) eminent pericol de imixtiune, la fel și în problema scrierilor”. Acest aspect indică faptul că în plin proces de „reeducare”, deținuții politic nu și-au pierdut credința, valorile și simțul moralității, chiar dacă au fost supuși foametei, bătăilor, umilințelor, presiunilor ani la rând.

Virgil Brânzaș s-a dovedit a fi un om care și a păstrat demnitatea după toate aceste încercări. „A învățat și știe aproximativ peste una sută de poezii, de diferiți poeți: T. Arghezi, Nichifor Crainic, Radu Demetrescu Gyr, Topârceanu, A Cotruș, Vlahuță, Eminescu, V Alecsandri etc. În ceasurile de tristețe, când nimeni nu mai avea nimic de spus, ne spunea diferite pozeii, astfel mai trecea vremea și așteptarea clopotului de stingere”, notează sursa „Mohor”.

Virgil Brânzaș a fost pus în libertate de la Aiud pe data de 31 iulie 1964. S-a stabilit cu domiciliul la Sudrigiu, județul Bihor, acolo unde se aflau și părinții lui. La fel ca și fratele său, Liviu, imedit după eliberare, a fost pus sub o strictă supraveghere. Cu greu a reușit Virgil Brânzaș să-și găsească un loc de muncă. A plecat la Sibiu, apoi a revenit la Oradea, unde s-a angajat la fabrica „Alfa”, de unde a ieșit la pensie.

A trecut la cele veșnice la 18 aprilie 1989, iar pe 3 septembrie1989 a murit și fratele său, părintele Liviu.

Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.

Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro

Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici

Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500

Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/