SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Titlul problemei de drept: Posibilitatea tragerii la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilicită de arbori și furt de arbori, prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. b) și art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, în condițiile în care pentru actele care formează conținutul constitutiv al infracțiunilor, făptuitorul a fost sancționat contravențional, în temeiul art. 8 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
- Materia: penal
- Subcategoria: infracțiuni
- Acte normative incidente: art. 107 alin. (1) lit. b), art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008; art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 171/2010
- Cuvinte cheie: tăiere ilicită de arbori, furt de arbori, contravenție silvică, acuzație în materie penală
Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.
În opinia INM, modul de reglementare a infracțiunilor prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. b) și art. 109 alin. (1) lit. b) din Codul silvic ridică o problemă de constituționalitate, din perspectiva principiului ne bis in idem. Astfel, dispozițiile legale menționate se referă la întrunirea elementelor de tipicitate ale celor două intracțiuni în condițiile în care valoarea cumulată a prejudiciului, produs prin faptele săvârșite repetat în decurs de un an și pentru care persoana în cauză a fost sancționată contravențional, depășește limita legală, respectiv de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ceea ce presupune că în conținutul faptei calificată de legiuitor ca și infracțiune este inclusă fapta contravențională pentru care cel în cauză a fost deja sancționat. Or, ca urmare a jurisprudenței CEDO care a dat un sens autonom conceptului de hotărâre penală definitivă, asimilând acesteia acte emise de alte autorități, chiar și de autorități administrative sau de organe de poliție (cauza Engel c. Olandei, 1976; cauza Zolotukhin c. Federației Ruse, 2009, Tsonyo Tsonev c. Bulgariei, 2010), precum și a jurisprudenței CJUE (cauza Akerberg Fransson, 2013), urmărirea și sancționarea celui în cauză din nou pentru fapta anterioară, inclusă în cea care atrage răspunderea penală, ar intra în contradicție cu principiul menționat.
Sancțiunea contravențională aplicată persoanei în cauză pentru prima faptă de tăiere ilegală de arbori sau de furt de arbori, conform art. 8 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 171/2010, poate fi așadar circumscrisă noțiunii de acuzație penală, întrucât fapta pentru care a fost sancționat poate fi considerată ca având un caracter penal în sensul autonom, pe care Convenția Europeană a Drepturilor Omului îl acordă acestei noțiuni, având în vedere că, pe de o parte, interdicția instituită prin art. 4 din Protocolul 7 la Convenție se adresează tuturor persoanelor și că, pe de altă parte, scopul sancțiunii este acela de a pedepsi și a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte similare (cauza Anghel c. României, 2007), valorile sociale ocrotite în legea contravențională și în cea penală sunt aceleași, iar primul act material component al infracțiunii a fost sancționat distinct cu amendă contravențională, care a devenit definitivă în înțelesul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană, anterior declanșării procedurilor penale împotriva inculpatului.
Când devine incident principiul ne bis in idem
În același sens, cu prilejul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate DNA și DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, București din data de 18 mai 2018 s-a arătat că în ipoteza în care pentru aceeași faptă/aceleași fapte s-a aplicat inițial o sancțiune contravențională care poate fi asimilată unei sancțiuni penale iar ulterior persoana în cauză este trimisă în judecată pentru aceeași faptă/aceleași fapte, devine incident principiul ne bis in idem.
Deși concluzia a vizat situația în care în structura infracțiunii reținute intră mai multe fapte contravenționale sancționate anterior, credem că și în ipoteza expusă de autorul întrebării argumentele sunt, în esență, similare, ținând de identitatea faptei contravenționale anterioare sancționate în baza Legii nr. 171/2010 și inclusă în conceptul de acuzație în materie penală în sensul Convenției, cu cea care face parte din structura infracțiunii prevăzute de Codul silvic ce o include, în vederea atingerii numărului minim de acte săvârșite repetat și a limitei prejudiciului prevăzut de lege, care determină activarea principiului ne bis in idem.
Participanții la întâlnire, în unanimitate, au apreciat că cele două reglementări nu încalcă principiul ne bis in idem, având în vedere că nu există identitate între faptele ce formează obiectul celor două proceduri, contravenţională şi penală, incriminările presupunând întrunirea unor condiţii specifice vizând numărul de acte săvârşite, perioada de timp în care trebuie comise şi o anume valoare a prejudiciului produs, diferită de cea care a format obiectul sancţionării administrative, ca elemente necesare pentru ca faptele să capete relevanţă penală.
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție au arătat că în acest sens este și practica instanței supreme, indicând deciziile nr. 168/RC/10.05.2018 și nr. 17/22.01.2019 ale Secției penale.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.
Partajează acest conținut:
