Este obligatorie asistarea inculpatului de un apărător la judecarea cauzei de instanța sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției?

Titlul problemei de drept: În practica judiciară s-a pus problema dacă pentru a se proceda la judecarea cauzei de către instanța sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției este obligatorie prezența inculpatului și asistarea acestuia de un apărător, inclusiv în cazul în care nu ne aflăm într-una din ipotezele în care asistența juridică în cursul judecății este obligatorie potrivit legii. (CA Tg. Mureș)

• Materia: penal
• Subcategoria: alte tipuri de cauze
• Acte normative incidente: art. 90, art. 484 alin. (2) C.p.p
• Cuvinte cheie: acord de recunoaștere a vinovăției; asistență juridică obligatorie

Controversa a fost determinată de prevederile art. 484 alin. (2) C.p.p., potrivit cărora instanța se pronunță asupra acordului după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate.

Într-o opinie, față de modalitatea de redactare a textului de lege, care face referire la posibilitatea de a nu fi prezente doar în ceea ce privește celelalte părți și persoana vătămată, prezența inculpatului la judecarea cauzei este obligatorie, ca și asistarea acestuia de către apărător.

Într-o altă opinie, o astfel de interpretare este excesivă, în condițiile în care prezența inculpatului la judecată și asistarea lui de către apărător în toate cazurile nu sunt obligatorii nici în cazul procedurii de drept comun, cu caracter contradictoriu. În sprijinul acestei ipoteze s-a făcut referire și la situația procedurii recunoașterii învinuirii, în cazul căreia prezența inculpatului la judecată nu este obligatorie, aplicarea acesteia putând să fie solicitată și printr-un înscris autentic.

Participanții au agreat, în unanimitate, punctul de vedere al INM potrivit căruia ascultarea inculpatului nu poate fi considerată o condiție de procedibilitate câtă vreme legea nu prevede soluția pe care instanța o va pronunța în cazul neîndeplinirii acesteia. Astfel, potrivit art. 285 alin. (1) lit. b) C.p.p., respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției se poate dispune în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 280 – 282 sau dacă soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord este nelegală sau nejustificat de blândă; instanța nu are, deci, posibilitatea de a respinge acordul pentru că nu a putut proceda la ascultarea inculpatului (a se vedea, în același sens, M. Udroiu ș.a. – Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, ediția II, Ed. C.H. Beck, București, 2017, pag. 1935). În ceea ce privește asistarea inculpatului de către apărător, aceasta este obligatorie, în toate cazurile, la momentul încheierii acordului, iar în cursul judecății doar în cazurile expres prevăzute de art. 90 C.p.p.

Opinia are în vedere faptul că procedura acordului de recunoaștere a vinovăției este una necontradictorie, posibilitatea ca aceasta să afecteze drepturile inculpatului în cazul absenței sau neasistării acestuia de către apărător fiind mai redusă decât în cazul procedurii de drept comun.

În motivarea acestui punct de vedere s-a ținut seama și de considerentele deciziei nr. 5/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulate în soluționarea unui recurs în interesul legii. Potrivit acestora, soluţia de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei [art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală] poate fi pronunţată numai dacă este incidentă vreuna dintre următoarele situaţii: nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă (cele de la art. 480-482 din Codul de procedură penală), insuficienţa probelor (sub aspectul consistenţei acestora pentru stabilirea existenţei faptei sau a vinovăţiei sau al nelegalităţii administrării unor probe, pe care instanţa, deşi nu are competenţa să le excludă, le poate cenzura şi hotărî că cele legal administrate nu sunt suficiente pentru existenţa faptei şi a vinovăţiei), incidenţa unei cauze de împiedicare a exercitării acţiunii penale (deces al inculpatului, retragerea plângerii prealabile, prescripţia), neregularităţi în desfăşurarea urmăririi penale (necompetenţa organului judiciar în condiţiile examenului incidenţei dispoziţiilor art. 282 din Codul de procedură penală ce reglementează nulităţile relative). Ca atare, instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are posibilitatea să îl respingă, în ipoteza retractării, cu ocazia ascultării inculpatului, a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, odată ce retractarea nu este susţinută de probe certe că acel consimţământ s-a obţinut prin încălcarea principiului loialităţii în administrarea probelor, soluţia reglementată de art. 485 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală nepresupunând şi verificarea condiţiilor de menţinere ori de retractare a consimţământului exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului, rolul instanţei în această procedură limitându-se la verificarea acordului de voinţă al celor doi implicaţi şi la aplicarea pedepsei şi individualizarea acesteia. Astfel, funcţia de judecată a instanţei este restrânsă, aspect care trebuie să se reflecte în specificitatea soluţiilor pe care le poate adopta, strict în limitele prevăzute de art. 485 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.

În hotărâre se mai arată și că asigurarea asistenţei juridice la momentul încheierii acordului, indiferent de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, asigură premisele unei manifestări de voinţă realizate în deplină cunoştinţă de cauză.

Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – București, 16-17 mai 2019.