SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
La 10 ani iei dorea sa fie polițistă. La 18 ani nu visa decât cum sa ajungă în Amsterdam sau în alt loc unde sa nu Duca lipsa de droguri .Totul a început la un party cu muzica electronica, cu o pastila de ecstasy. Mărturia unei tinere din Oradea despre cum a ajuns dealer de droguri e dureroasa. Ieri a fost la emisiunea lui Mădălin Ionescu, Viață fără filtru, pe Antena Stars și a vorbit cu durere, dar și cu seninătate despre dependenta de droguri, dar si despre cum a reușit sa câștige lupta care i-a distrus viață.
Dependența a condus-o spre o viață de infractoare, devenind inclusiv traficantă de droguri, pentru care a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare. S-a gândit la un moment dat ca dacă s-ar călugări ar putea scapă de droguri. Chiar dacă consuma droguri și la mănăstirea unde găsise un pat , mâncare și înțelegere pe vremea când făcea munca în folosul comunității.
A urmat programul de reabilitare Teen Challange în comunitatea terapeutica House of Joy în care tinerele cu dependențe intră într-un program intens, cu activități variate și holistice, care durează 3-9 luni. Teen Challenge este unul dintre cele mai de succes programe din lume, regăsindu-se în peste 130 de țări și având rezultate autentice.
În centre, se experimentează o atmosferă atât de familie, școală, dezvoltare personală, cât și intensitatea unei discipline și pregatirea pentru o viață trăită la potențial maxim. Orădeancă Daria Negru este absolventa a acestui program iar acum face turul televiziunilor unde iei spune povestea pentru ca altora sa nu li se întâmple. Drumul pana aici a fost unul greu, a trecut prin socul de a se trezi dimineață acasă cu mascații, dar a fost și în stadiul în care se gândea ca nu mai exista viață după droguri. Din eleva unui liceu creștin a ajuns sa fure din magazine, sa tâlhărească pentru a face rost de droguri.
Și-a dorit sa fie o mare sportiva, a făcut tenis de masa, de câmp, fotbal, dar a făcut performanta în handbal. La 16 ani a suferit o accidentare și nu a mai putut merge la antrenamente. Din acel moment nu a s-a mai regăsit. era dependenta de țigări la 13 ani, a consumat alcool, de la 14 ani era în anturaje unde se consumau droguri, dar mereu a crezut ca poat sta departe de droguri, „mereu am spus ca eu nu voi consuma niciodată, fac sport, și asta m-a ținut departe de droguri”. La o săptămână după ce s-a lăsat de handbal, Daria povestește ca era într-un apartament cu doua fete care deja erau consumatoare. A primit un apel de la mama sa sa fie acasă la 22,00, ca de obicei. Atunci spune ca, fire rebela fiind, le-a cerut celor doua fete sa ii dea și ei sa fumeze. „Le vedeam ca râdeau, se simțeau bine, mâncau. Erau deja la al doilea joint…Nu mi-a plăcut, mi-a fost rău, vomitam…Dar eu știam ca consumul trebuie sa iei dea stări bune…”
Dependența a condus-o spre o viață de infractoare, devenind inclusiv traficantă de droguri, pentru care a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare.
”Am 22 de ani, sunt din Oradea și provin dintr-o familie foarte bună. Am avut parte de o educație foarte faină, am făcut sport de performanță încă de mică. Am făcut handbal timp de 6 ani de zile, ajunsesem la lotul național de junioare, dar la vârsta de 16 ani, în urma unei accidentări, am fost nevoită să mă las de handbal, iar în inima mea s-a format o durere foarte mare și nu știam în ce să mă mai regăsesc.Am început cu un joint, la vârsta de 16 ani, când eram la o prietenă acasă, părea că totul este fain, că starea pe care ele o aveau este ceva ce îmi doresc și eu, însă nu mi-a plăcut. Primul joint pe care l-am fumat mi-a dat o paranoia foarte gravă, o stare pe care eu nu puteam să o controlez, iar asta nu mi-a plăcut. Însă, în mine s-a format o curiozitate, deoarece știam că drogurile, teoretic, trebuie să provoace stări de bine și te fac să fii în largul tău.
La vârsta de 17 ani am spus da unei pastile cu ecstasy. Eram la un party cu muzică electronică, totul părea să fie un context favorabil pentru a lua acea pastilă și mi s-a prezentat ca remediul problemelor pe care eu le am acasă. Am spus da acelei pastile și de atunci a urmat un calvar, deoarece timp de 4 ani am fost dependentă. De la 17 ani la 18 ani am avut o dependență ocazională, nu pot să zic că consumam zilnic, dar zilnic mă gândeam la droguri, la următoarea dată când voi consuma.
Fiind într-o familie foarte bună, în care părinții mei mă controlau foarte mult, nu puteam să îmi întrețin consumul de acasă, iar la 18 ani am ales să plec de acasă, am ales să mă înhăitez cu traficanții care mi-au întreținut consumul de la 17 la 18 ani. Ei mi-au oferit cazare, droguri în exces, mi-au aruncat ”pastila” pentru ca eu să ajung să fac trafic de droguri. Am spus da foarte repede acestei ”oportunități”, deoarece, sinceră să fiu, când am intrat acolo și am văzut că sunt toate drogurile posibile de ce să nu îmi doresc asta și de ce să nu intru în jocul ăsta. Ce nu știam era că, după un an în care am făcut trafic, ajunsesem să am probleme cu legea.În momentul de față am o condamnare de 1 an și 6 luni și dintr-un copil care înainte tot ce își dorea era să își vadă familia fericită, era să facă lumea din jurul ei fericită, ajunsesem să calc în picioare fiecare suflet din jurul meu. În urma condamnării pe care am avut-o am avut de efectuat și ore în folosul comunității, pe care le-am executat la o mănăstire din Oradea, iar după ce am terminat orele în folosul comunității, am ales iar să plec de acasă deoarece dependența s-a instalat la nivelul psihicului.
Eram în stare să fac orice ca să fac rost de droguri. Când ești dependent nu te mai gândești că, dacă furi din casă, dacă îți înjosești părinții este o problemă. Te gândești doar la momentul când vei consuma și doar la starea pe care o ai după.
Dacă la început consumam ca să am o stare de bine, ajunsesem să consum ca să pot să văd lumina de afară. Nu mai puteam să ies fără ”să fiu fumată”, nu mai puteam să ies fără să am o adrenalină de a merge să îmi fac rost de droguri și toată viața mea se învârtea în jurul drogurilor.
Speranța în inima mea a venit într-o perioadă în care eu eram plecată din Oradea, deoarece am ales să plec în Constanța, unde am stat 9 luni . Mi-am luat două joburi, dar asta nu mă avantaja. Le spuneam părinților mei că am două joburi, ce e rău că consum? De fiecare dată când plecam de la muncă mă duceam și că înhăitam cu traficanții. Familia mea nu a mai vorbit cu mine timp de 9 luni de zile, iar lucrul acesta m-a ajutat să conștientizez în ce stadiu pot să ajung fără ei.
Ajunsesem să fur din magazine, să tâlhăresc oameni, iar tot ce făceam erau lucruri care nu mă caracterizau. În momentul în care m-am întors acasă după 9 luni, familia mea mi-a spus dacă vreau să merg să stau acasă. Bineînțeles că am acceptat asta, însă după 3 zile în care am stat acasă ei mi-au spus că mai pot să rămân doar dacă merg la un centru de reabilitare.
La început am respins, deoarece când am auzit că trebuie să stau 9 luni în centru, când am auzit că nu am acces la telefon, când am auzit că trebuie să renunț și la țigări mi se părea ceva ce eu nu pot să duc la bun sfârșit. Azi vă vorbesc din ipostaza celei care a terminat programul, am absolvit chiar săptămâna trecută, acum sunt voluntar la centru, iar viața mea a început să prindă culoare. Am început să îmi restaurez relația cu familia, iar lucrurile merg spre bine.
Trebuie să fiți curajoși și să nu încercați drogurile, pentru că potențialul și valoarea pe care le aveți nu stau în niște senzații de moment. Senzațiile de moment vin la sfârșit cu o plată pe care noi nu suntem conștienți cât de mare e. Nu ajungem să plătim doar noi, ajung să plătească alți pentru noi, mai ales familia.”
Partajează acest conținut:
