Termenul de exercitare a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care prima instanță a luat act de renunțarea la judecata unei cereri formulate pe calea unei proceduri speciale ce presupune o cale de atac cu termen de exercitare diferit de cel reglementat în dreptul comun

Problema de practică neunitară soluționată în cadrul întâlnirii președinților de secție civilă din 2024, vizează ipoteza în care reclamantul renunță la judecata unei cereri formulate pe calea unei proceduri speciale (de exemplu, procedura ordonanței președințiale sau procedura de emitere a ordinului de protecție).

Într-o opinie, termenul de exercitare a recursului este cel de drept comun (30 de zile de la comunicare), întrucât instanţa nu a procedat la o judecată în fond a cererii pentru a fi aplicabile termenele speciale din materia procedurilor speciale, prevăzute în considerarea specificului situaţiilor litigioase reglementate prin aceste proceduri. De asemenea, textul art. 406 alin. (6) C. proc. civ. nu face trimitere la normele procedurii speciale si nici nu stabilește un termen înăuntrul căruia trebuie exercitat recursul, astfel încât acesta se completează cu dispozițiile de drept comun în materie de recurs, respectiv cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În a doua opinie, termenul de exercitare a recursului este termenul special din materia procedurilor speciale respective.

În a treia opinie, în cazul dat, calea de atac este aceea prevăzută de lege pentru fiecare procedură specială în parte (inclusiv apel).

Dispozițiile legale incidente în soluționarea problemei de drept
Potrivit art. 406 alin. (6) C. proc. civ., renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare; când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea
este definitivă.
Art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., vizând calea de atac din materia procedurii ordonanței președințiale, prevede că, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. Alin. (4) al aceluiași articol prevede că în toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul, dispoziţiile alin. (1)-(3) aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată, prevede că hotărârea prin care se soluţionează cererea de emitere a ordinului de protecţie este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Această problemă de drept a mai fost discutată la Întâlnirea reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a avut loc la Iași în perioada 7-8 mai 2015.
Opinia formulată de Institutul Naţional al Magistraturii, însușită în majoritate de către participanți, a fost în sensul că termenul de exercitare a recursului în cazul dat este cel de drept
comun, întrucât art. 406 alin. (6) C. proc. civ. nu face trimitere la normele speciale și nici nu stabilește un termen înăuntrul căruia trebuie exercitat recursul, considerent pentru care se impune completarea acestuia cu dispozițiile de drept comun în materie de recurs, respectiv cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Apreciem că se impune reevaluarea acestui punct de vedere în sensul că termenul de exercitare a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care prima instanță a luat act de
renunțarea la judecata unei cereri formulate pe calea unei proceduri speciale ce presupune o cale de atac cu termen de exercitare diferit de cel reglementat în dreptul comun (de exemplu, procedura ordonanței președințiale sau procedura de emitere a ordinului de protecție) este termenul prevăzut pentru calea de atac proprie procedurii speciale respective.
Astfel, renunțarea la judecată constituie un incident procedural reglementat prin norme juridice cu caracter special (art. 406 și art. 407 C. proc. civ.).

În privința căii de atac aplicabile în materia acestui incident procedural, art. 406 alin. (6) C. proc. civ. nu prevede decât tipul căii de atac (recurs), iar nu și durata termenului de exercitare a acestui termen și nici momentul de început al curgerii sale.
Ca atare, tipul căii de atac, în cazul dat, este recursul, întrucât art. 406 alin. (6) C. proc. civ. constituie o normă juridică cu caracter special, care înlătură de la aplicare atât normele cu caracter general din materia căilor de atac (dreptul comun în materia căilor de atac), cât și normele procedurii speciale care reglementează tipul căii de atac proprii procedurii respective („dreptul comun în materia procedurii speciale”).

În schimb, în privința duratei termenului și a momentului de început al curgerii acestuia, regimul juridic al renunțării la judecată se impune a fi completat cu normele juridice aplicabile „dreptului comun în materia procedurii speciale”. Numai în măsura în care normele procedurii speciale nu ar reglementa aspectele în discuție, acestea s-ar completa, la rândul lor, cu normele dreptului comun în materia căilor de atac.

„Dreptul comun” aplicabil ipotezei în discuție este, așadar, reprezentat de normele care reglementează procedura specială [de exemplu, de normele procedurii ordonanței președințiale, care, în cuprinsul art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ., prevăd un termen de exercitare a căii de atac cu durata de 5 zile de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare], iar nu de normele generale care reglementează termenul de exercitare a recursului în procedură contencioasă [30 de zile de la comunicare, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.], în considerarea a două argumente:

regimul juridic al incidentului procedural, în lipsă de dispoziții legale speciale, urmează regimul juridic al fondului cererii în soluționarea căreia s-a ivit respectivul incident;
De exemplu, dacă reclamantul ar renunța la judecata unei cereri de evacuare a unui imobil, promovată pe calea procedurii speciale reglementate de titlul XI al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă, dezbaterea incidentului procedural ar avea loc în camera de consiliu, fiind incident art. 1.042 alin. (2) C. proc. civ. din materia procedurii speciale, iar nu în ședință publică, potrivit normelor generale din procedura contencioasă.

Normele juridice aplicabile procedurii speciale derogă, ele însele, de la normele generale, iar o atare derogare a avut ca rațiune a instituirii sale urgența de soluționare a cauzei ce reclamă inclusiv termene de exercitare a căilor de atac mult mai scurte decât cele din dreptul comun.

De altfel, nu trebuie pornit în rezolvarea acestei probleme de drept de la premisa că hotărârea pronunțată de către prima instanță este, în toate cazurile, legală. Există și riscul ca instanța să fi luat, în mod nelegal, act de renunțarea la judecata a unei cereri care, potrivit legii, implică o maximă celeritate în soluționare. Aplicarea unui termen de recurs de 30 de zile de la comunicare pentru cenzurarea acestei soluții nu concordă intenției legiuitorului de a conferi, în cadrul procedurii speciale respective, urgență sporită în soluționarea cererii, și mai mult, în anumite situații, poate prezenta riscuri în planul derulării raporturilor dintre subiectele de drept, riscuri avute în vedere de legiuitor la momentul reglementării procedurii speciale [de exemplu, în materia ordinului de protecție, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată, termenul de exercitare a căii de atac este de 3 zile de la pronunțare sau comunicare, după caz].

În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că termenul de exercitare a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care prima instanță a luat act de renunțarea la
judecata unei cereri formulate pe calea unei proceduri speciale ce presupune o cale de atac cu termen de exercitare diferit de cel reglementat în dreptul comun (de exemplu, procedura
ordonanței președințiale sau procedura de emitere a ordinului de protecție) este termenul prevăzut pentru calea de atac proprie procedurii speciale respective.

Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire:
În opinie majoritară, participanții și-au însușit opinia I.N.M.

În opinie minoritară, participanții au considerat că termenul de exercitare a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care prima instanță a luat act de renunțarea la judecata unei
cereri formulate pe calea unei proceduri speciale ce presupune o cale de atac cu termen de exercitare diferit de cel reglementat în dreptul comun (de exemplu, procedura ordonanței
președințiale sau procedura de emitere a ordinului de protecție) este de 30 de zile de la comunicare.

În argumentarea acestei opinii s-au avut în vedere considerentele inserate în partea introductivă a prezentei minute în care sunt expuse soluțiile divergente pronunțate în practica judiciară. Suplimentar, s-a arătat că regimul juridic al recursului nu poate fi completat cu un termen de exercitare propriu căii de atac a apelului. Totodată, au fost invocate, în sprijinul acestei opinii, și considerentele Deciziei nr. 17/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 930 din 27 noiembrie 2017.