Posibilitatea acordării, pe cale separată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de succes plătit de parte avocatului | Practică neunitară

În perioada 23-24 septembrie 2024 a avut loc, la București, întâlnirea președinților secțiilor civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară în materie civilă, ocazie cu care a fost soluționată și problema referitoare la posibilitatea acordării, pe cale separată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de succes plătit de parte avocatului.

Problema de practică neunitară vizează posibilitatea obligării părții care a pierdut procesul la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de succes.

Într-o primă opinie, s-a apreciat că onorariul de succes nu este inclus în noţiunea de cheltuieli de judecată, în accepțiunea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. În acest sens, s-a argumentat că prezintă relevanță prejudiciul real produs părții care a achitat cheltuielile de judecată. Or, onorariul de succes nu constituie o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, având natura unei recompense suplimentare a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu. Convenția părților privind onorariul de succes produce efecte doar între părțile semnatare, iar instanţa de judecată nu poate obliga partea care a pierdut procesul să suporte un asemenea onorariu, stabilit exclusiv pentru situația câștigării procesului, mai ales că, în măsura în care nu s-ar fi atins rezultatul obţinut, reprezentantul convenţional nu ar fi putut beneficia de recompensa suplimentară muncii efectiv prestate.

Într-o a doua opinie, se consideră că onorariul de succes este o cheltuială ce trebuie pusă în sarcina părții în culpă și care este supusă analizei instanţei din perspectiva dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., adică a respectării caracterului proporţional, în raport de complexitatea cauzei şi munca prestată de avocat. În susținerea acestui punct de vedere, s-a arătat că legea nu distinge, iar împrejurarea că onorariul de succes este solicitat printr-o acţiune separată în pretenţii rezultă din aceea că, prin definiție, el este achitat abia după ce soluția favorabilă este adusă la cunoștința părții. Angajamentul având ca obiect stabilirea onorariului de succes este un contract aleatoriu, părțile având în vedere posibilitatea unui câștig sau riscul unei pierderi, ca urmare a unei împrejurări viitoare și incerte (rezultatul procesului) de care depinde existența obligației lor. Astfel, accentul este pus nu pe volumul de muncă depus de avocat sau pe executarea obligației sale de diligență, ci pe însuși rezultatul obținut, singurul care interesează în analizarea îndeplinirii cauzei.

Dispozițiile legale incidente în soluționarea problemei de drept:
Art. 45proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigatre a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 452 C. proc. civ., ce poartă denumirea marginală „Dovada cheltuielilor de judecată”, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Art. 451 C. proc. civ. prevede următoarele:
(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Prin Decizia nr. 59/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept61, s-a statuat că în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenţiei constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluţionat definitiv, dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile.

Soluția asupra problemei de drept și argumentele ce o fundamentează:

Clientul își asumă obligația de a plăti avocatului suma reprezentând onorariul de succes, în ipoteza câștigării litigiului.
Din analiza art. 453 C. proc. civ. rezultă că legea nu distinge în această privință, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă (ubi lex non distinguit, nec nos dinstinguere debemus). Apoi, împrejurarea că onorariul de succes nu ar putea fi solicitat decât pe cale separată nu constituie, în sine, un argument pentru respingerea cererii, având în vedere că putem identifica o gamă largă de situații, în care partea efectuează cheltuieli după pronunțarea sau rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cheltuieli care sunt însă generate de proces, având, aşadar, natura juridică a cheltuielilor de judecată.

Menționăm, cu titlu exemplificativ, ipoteza majorării onorariului expertului tehnic judiciar prin hotărârea judecătorească, cazul plății ratelor stabilite ca efect al încuviințării ajutorului public sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru după pronunțarea hotărârii, ipoteza obligării părții la restituirea către stat a ajutorului public judiciar acordat în ipoteza în care prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, potrivit art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar. În toate aceste situații, prin natura lor, sumele specificate sunt achitate ulterior pronunţării hotărârii judecătorești, fără însă a exista vreo controversă cu privire la posibilitatea acordării lor într-un litigiu ulterior, în cadrul căruia sunt solicitate cheltuieli de judecată pe cale separată.

Aceasta este și ipoteza onorariului de succes care implică asumarea de către partea având calitatea de client a obligației „de a plăti onorariul de succes, supusă condiției suspensive constândîn câștigarea proceselor pentru care sunt angajate serviciile avocatului”63. Or, este firesc ca doar după îndeplinirea condiției să se pună problema plății onorariului de succes și să se formuleze cererea de plată a acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată generate de proces.

Apoi, dispoziția cuprinsă la art. 452 C. proc. civ. cuprinde o regulă privind dovada cheltuielilor de judecată, în vederea asigurării contradictorialității, fără a constitui însă un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, aceeași concluzie rezultând și din cele statuate în Decizia nr. 59/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Rămâne să analizăm în ce măsură suma achitată avocatului cu titlu de onorariu de succes constituie o cheltuială generată de proces, astfel cum rezultă din art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Includerea în contractul de asistență juridică a unei clauze privind onorariul de succes are vreo înrăurire asupra obligațiilor asumate de către avocat față de client?

Răspunsul este fără îndoială negativ, astfel cum, în mod judicios, s-a reținut în doctrină, „același eveniment viitor și incert nu face să varieze îndatoririle avocatului față de clientul său, prestațiile datorate – dintre care unele constituie chiar obiectele unor obligații de rezultat (prezentarea la termenele de judecată, depunerea de concluzii scrise sau de note de ședință atunci când este necesar potrivit naturii sau dificultății cauzei etc.) fiind, desigur, independente de deznodământul final al cauzei”.

Onorariul de succes nu constituie o răsplată acordată avocatului, astfel cum susține opinia contrară, ci expresia speranței clientului că „stimulând eforturi suplimentare ale avocatului prin onorariul de succes, va reuși, câștigând cauza”, să evite, prin urmare, pierderea litigiului.

Desigur că, în măsura în care s-ar constata că onorariul avocațial (incluzând onorariul orar sau fix și onorariul de succes) ar avea caracter vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților.

Nici argumentul referitor la efectele inter partes ale contractului de asistență juridică nu poate fi primit, analiza instanței rezumându-se la verificarea existenţei unor cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial determinate de proces.

În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că există posibilitatea acordării, pe cale separată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de succes plătit de parte avocatului.

Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire:

În opinie majoritară, participanții au considerat că nu există posibilitatea acordării, pe cale separată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de succes plătit de parte avocatului. În argumentarea acestei opinii s-au avut în vedere considerentele inserate în partea introductivă a prezentei minute în care sunt expuse soluțiile divergente pronunțate în practica judiciară.

În opinie minoritară, participanții și-au însușit opinia I.N.M.