SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Problema de practică neunitară soluționată în cadrul Întâlnirii președinților de secție civilă din septembrie 2024 vizează stabilirea ordinii de soluționare a unor cereri, în ipoteza în care procurorul formulează cerere de emitere a ordinului de protecție, înaintând ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, republicată, iar partea interesată formulează contestație împotriva ordinului de protecție provizoriu.
Totodată, din prezentarea problemei de practică neunitară a rezultat că prezintă interes și stabilirea efectelor soluției pronunțate de instanță asupra uneia sau alteia dintre cereri, în soluționarea celeilate.În ceea ce privește ordinul de protecție provizoriu, acesta este emis în ipoteza în care se constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie
pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată.
În schimb, dată fiind trimiterea art. 34 alin. (6) din lege la art. 40 alin. (3) lit. a) din același act normativ, în ceea ce privește cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, aceasta este promovată în ipoteza în care viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, potrivit art. 38 alin. (1) din lege.
Prin urmare, pe de o parte, ordinul de protecție provizoriu este emis când se constată că există un risc iminent ca anumite valori intrinseci ființei umane să fie puse în pericol, în timp ce ordinul de protecție este emis atunci când valorile sunt efectiv puse în pericol. Pe de altă parte, în ipoteza ordinului de protecție provizoriu, spre deosebire de cea a ordinului de protecție, riscul iminent ca integritatea psihică a unei persoane să fie pusă în pericol nu poate constitui fundament al emiterii acestuia.
În continuare, prin ordinul de protecție provizoriu pot fi dispuse numai măsurile de protecție prevăzute de art. 31 alin. (1) din lege, măsuri constând în obligații și interdicții, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat. Măsurile de protecție se dispun pe o perioadă de 5 zile, potrivit aceluiași text legal
În schimb, prin ordinul de protecție, solicitat de procuror în temeiul art. 34 alin. (6) din lege spre a fi emis de instanță, poate fi dispusă o serie mai largă de măsuri constând în obligații și interdicții, potrivit art. 38 alin. (1) – (5) din același act normativ. În conformitate cu art. 39 din lege, durata măsurilor, în acest caz, se stabilește de judecător, fără a putea depăși 12 luni de la data emiterii ordinului; dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului.
De asemenea, probatoriul ce stă la baza emiterii ordinului de protecție provizoriu poate fi suplimentat în procesul vizând cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de procuror în temeiul art. 34 alin. (6) din lege.
Concluzionând, ordinul de protecție provizoriu și ordinul de protecție, solicitat de procuror
în temeiul art. 34 alin. (6) din lege spre a fi emis de instanță, diferă sub aspectul fundamentelor ce au stat la baza emiterii și, respectiv, a solicitării lor, iar, în anumite cazuri, sub aspectul probatoriului administrat în vederea emiterii lor și al măsurilor conținute de fiecare ordin în parte, cu atât mai mult dacă intervin elemente de fapt noi.
Liantul existent însă între cele două ordine de protecție este reglementat de art. 34 alin. (7) din lege, text legal care prevede că în situația înaintării de către procuror a ordinului de protecție provizoriu potrivit prevederilor alin. (6), durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecție, cu informarea agresorului despre acest fapt.
Din punctul de vedere al procedurii de soluționare, contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu se formulează în termen de 48 de ore de la comunicarea ordinului și se soluționează cu citarea părților, în regim de urgență, nu mai târziu de data la care expiră termenul pentru care a fost emis ordinul de protecţie provizoriu (deci nu mai târziu de 5 zile), prin hotărâre definitivă.În schimb, cererea privind emiterea ordinului de protecție, formulată de procuror în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, se înaintează imediat după confirmare de către procuror instanței (ceea ce presupune, mai întâi, înaintarea ordinului de protecție provizoriu de către unitatea de poliție către procuror, în termen de 24 de ore de la emitere, și confirmarea de către procuror a ordinului de protecție provizoriu în termen de 48 de ore de la emiterea acestuia) și se soluționează de urgenţă, chiar și fără citare, pronunţarea putându-se amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinuluifăcându-se în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Hotărârea prin care se soluţionează cererea de emitere a ordinului de protecţie este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor; apelul se judecă cu citarea părţilor.Pornind de la aceste premise, se pot desprinde următoarele concluzii în privința problemelor de drept în dezbatere.
În ceea ce privește ordinea de soluționare a contestației împotriva ordinului de protecție provizoriu și a cererii de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, apreciem că s-ar impune analiza prioritară a contestației împotriva ordinului de protecție provizoriu numai în ipoteza în care dezlegarea cererii de emitere a ordinului de protecție ar depinde, în tot sau în parte, de soluționarea contestației, cu luarea în considerare, desigur, și a stadiului de soluționare a celor două procese. Dacă nu este incidentă o atare ipoteză, ordinea de soluționare dintre cele două cereri în justiție este indiferentă.
Cu titlu de exemplu, apreciem că dezlegarea cererii de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, ar putea depinde de soluționarea contestației împotriva ordinului de protecție provizoriu în următoarea ipoteză:
– contestatorul a invocat, în cuprinsul contestației împotriva ordinului de protecție provizoriu, inexistența unui risc iminent ca integritatea fizică a presupusei victime să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, indiferent de considerent (lipsa săvârșirii actului de violență domestică, săvârșirea acestui act de către o altă persoană, lipsa producerii consecinței respective etc.);
– procurorul a invocat, în cuprinsul cererii de emitere a ordinului de protecție, punerea în pericol a integrității fizice a victimei prin același act de violenţă domestică imputat contestatorului, situația de fapt fiind neschimbată față de cea avută în vedere la emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Hotărârea pronunțată asupra contestației împotriva ordinului de protecție poate avea autoritate de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în procesul având ca obiect cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege.
De exemplu, un atare efect juridic se produce în următoarea ipoteză:
– contestația a fost admisă pentru considerentul că nu există un risc iminent ca integritatea fizică a presupusei victime să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, întrucât acest act nu a fost săvârșit;
Astfel, dacă această instanță a stabilit faptul că nu există un risc iminent pentru punerea înpericol a valorii respective atunci nu se poate concluziona de către instanța învestită cu soluționarea cererii de emitere a ordinului de protecție că valoarea în discuție ar fi fost pusă efectiv în pericol.
În schimb, dacă contestația ar fi respinsă ca neîntemeiată, apreciindu-se că ordinul a fost legal emis și că există risc iminent pentru punerea în pericol a valorilor enumerate de lege, hotărârea pronunțată asupra acesteia nu are, de principiu, autoritate de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, în procesul privind cererea de emitere a ordinului de protecție, din moment ce, în acest caz, instanța analizează nu numai dacă există un atare risc iminent de periclitare a valorii, ci dacă această punere în pericol a avut efectiv loc. Nu excludem ca pentru anumite aspecte particulare și această hotărâre să prezinte un atare efect juridic (de pildă, reținerea de către instanță a săvârșirii de către agresor a actului de violență domestică).
– valoarea în privința căreia exista risc de periclitare, avută în vedere la emiterea ordinului de protecție provizoriu, să fie aceleași cu cea indicată ca fiind periclitată în cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege;
– situația de fapt reținută de instanța învestită cu soluționarea contestației să fie aceeași cu cea probată în procesul vizând cererea de emitere a ordinului de protecție.
În acest caz, cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, se impune a fi respinsă ca neîntemeiată. Nu s-ar putea reține că cererea de emitere a ordinului de protecție a rămas fără obiect, având în vedere că obiectul cererii constă în pretenția de emitere a unui ordin de protecție, mecanismul incident fiind însă cel specific efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum s-a demonstrat anterior.
Dacă niciunul dintre aspectele tranșate judiciar în contestație nu fac obiectul analizei instanței în procesul vizând cererea de emitere a ordinului de protecție, nu este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii pronunțate asupra contestației.
În mod corespunzător, ținând cont de cele expuse anterior, hotărârea de admitere pronunțată asupra cererii de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, poate avea autoritate de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în procesul având ca obiect contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu.
În schimb, hotărârea de respingere pronunțată asupra cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, pentru considerentul lipsei punerii în pericol a valorii învederate, nu are autoritate de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în procesul având ca obiect contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu, întrucât în acest din urmă proces instanța verifică doar existența unui risc iminent de periclitare a valorii. De asemenea, nu excludem ca pentru anumite aspecte particulare și această hotărâre să prezinte un atare efect juridic (de pildă, reținerea de către instanță a săvârșirii de către agresor a actului de violență domestică).
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că se soluționează cu prioritate contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu față de cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, republicată, numai în ipoteza în care dezlegarea cererii de emitere a ordinului de protecție ar depinde, în tot sau în parte, de soluționarea contestației, cu luarea în considerare, desigur, și a stadiului de soluționare a celor două procese. Dacă nu este incidentă o atare ipoteză, ordinea de soluționare dintre cele două cereri în justiție este indiferentă.Hotărârea asupra contestației împotriva ordinului de protecție poate avea, în anumite ipoteze, autoritate de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în procesul având ca obiect cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege.
Hotărârea definitivă asupra cererii de emitere a ordinului de protecție, formulată de către procuror, în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, poate avea, în anumite ipoteze, autoritate de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în procesul având ca obiect contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu.
Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire:
În unanimitate, participanții și-au însușit opinia I.N.M.
Suplimentar, participanții au specificat că cele două procese în discuție nu pot fi conexate, întrucât regulile procedurale aplicabile acestora nu sunt compatibile [de exemplu, contestația împotriva ordinului de protecție provizoriu se soluționează cu citarea părților, în timp ce cererea privind emiterea ordinului de protecție, formulată de procuror în temeiul art. 34 alin. (6) din lege, se soluționează chiar și fără citare]. De asemenea, în ipoteze acestor două procese, nu s-ar impune aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât această măsură procesuală ar contraveni urgenței sporite de soluționare a proceselor, reclamată de rațiunea edictării Legii nr. 217/2003.
Partajează acest conținut:
