Nu se permite cumulul concediului de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii | Decizia ÎCCJ

Prin decizia nr. 79 din 11 decembrie ÎCCJ a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 1280/89/2022 şi nr. 3824/99/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Chestiunea de drept din dosarul 1280/89/2022: “Dacă în interpretarea si aplicarea art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 dispozitia referitoare la „dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum si de alte concedii” se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii?

Dacă în interpretarea art. 147 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii si respectiv art. 3 din Legea nr. 31/1991 sintagma „conditii vătămătoare”, care deschid dreptul la concediu suplimentar, are un continut juridic identic cu sintagma „conditii vătămătoare” din art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 Anexa 6 „Reglementări specifice personalului din justitie”, respectiv art. 4 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 Anexa VI Capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din justitie” si ulterior art. 4 alin. 1 din Legea nr. 153/2017 Anexa V Capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justitiei”, identitate de continut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 pentru aprobarea conditiilor de acordare a sporului pentru conditii de muncă în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea H.G. nr. 118/2018 sunt suficiente pentru stabilirea existentei conditiilor vătămătoare în sensul art. 147 Codul Muncii si al art. 3 din Legea nr. 31/1991.”

Chestiune de drept în dosarul 3824/99/2022 “Dacă în interpretarea si aplicarea art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 dispozitia referitoare la „dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum si de alte concedii” se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii? si Dacă în interpretarea art. 147 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii si respectiv art. 3 din Legea nr. 31/1991 sintagma „conditii vătămătoare”, care deschid dreptul la concediu suplimentar, are un continut juridic identic cu sintagma „conditii vătămătoare” din art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 Anexa 6 „Reglementări specifice personalului din justitie”, respectiv art. 4 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 Anexa VI Capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din justitie” si ulterior art. 4 alin. 1 din Legea nr. 153/2017 Anexa V Capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justitiei”, identitate de continut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 pentru aprobarea conditiilor de acordare a sporului pentru conditii de muncă în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea H.G. nr. 118/2018 sunt suficiente pentru stabilirea existentei conditiilor vătămătoare în sensul art. 147 Codul Muncii si al art. 3 din Legea nr. 31/1991.”

Înalta Curte a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Codul muncii şi respectiv art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, sintagma „condiţii vătămătoare”, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare” din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională, este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.