Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 27 iulie, actele de numire în funcție a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026.
În nord-vestul țării, 11 noi magistrați au fost repartizați la instanțele și parchetele din Oradea, Satu Mare și Cluj, urmând să își înceapă activitatea la 1 august 2026.
Cea mai mare parte a noilor numiri vizează Oradea, unde vor activa cinci magistrați.
La Judecătoria Oradea au fost numiți Blaj Codruța-Corina-Andreea și Marco Adelin-Mihai, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea au fost numiți Sîrca Luana-Letiția, Drăgan Patricia-Alexandra și Somyai Vasile-Florin.
La Satu Mare, schema Judecătoriei este completată cu trei noi judecători: Ardelean Daria-Maria, Pop Teodora-Adina și Iancău Marius-Andrei. Pentru această etapă nu au fost dispuse numiri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Și Clujul primește trei noi magistrați. Raul Maier a fost numit judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, iar Béres Lorena-Iustina și Berar Ilina vor activa ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Numirile intră în vigoare la 1 august 2026 și fac parte din procedura de încadrare în funcție a magistraților care au promovat examenul de capacitate, etapă obligatorie pentru debutul în magistratură.
Prin aceste repartizări, instanțele și parchetele din Oradea, Satu Mare și Cluj își consolidează schema de personal într-o perioadă în care volumul de activitate rămâne ridicat.




