SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În cadrul întâlnirii președinților șefi de secție din cadrul ÎCCJ și Curților de Apel, București 15-16 noiembrie 20203, s-a pus problema posibilității luării sau menținerii unei măsuri asigurătorii pentru repararea pagubei produse prin infracțiune în lipsa unei cereri de constituire ca parte civilă a persoanei vătămate, respectiv, în prezența manifestării de voință a acesteia în sensul că nu se constituie parte civilă în procesul penal, într-o cauză în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie (evaziune fiscală), iar
bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală pot face obiectul confiscării speciale.
Nu a fost înaintată practică judiciară neunitară, fiind prezentată o decfizie de speță și expusă opinia referentului cu privire la problema de drept.
În lipsa unei cereri de constituire ca parte civilă, procurorul nu poate, din oficiu, lua măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune. Cu atât mai puțin și în același scop, măsura asigurătorie va putea fi menținută în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau în cursul judecății, dacă persoana vătămată își manifestă voința în sensul că nu se constituie parte civilă în procesul penal. Aceleași măsuri vor fi luate/menținute în vederea confiscării speciale, dacă și celelalte condiții impuse de dispozițiile legale sunt îndeplinite.
Astfel, potrivit art. 249 din Codul de procedură penală:
(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră
preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea
sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a
cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în
proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea,
distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.
(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor
suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile.
Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin.
(1) pot folosi şi părţii civile.
(7) Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă.
(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept public şi nici bunurile exceptate de lege.
În aplicarea acestor dispoziții legale, în ceea ce privește măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, acestea se pot lua:
- de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu, precum și la cererea părții civile (alin. (1) și (6), art. 249 din Codul de procedură penală),
- de judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau de instanța de judecată, în cursul judecății, din oficiu, la cererea procurorului, precum și la cererea părții civile (alin. (1) și (6), art. 249 din Codul de procedură penală), asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei (alin. (5), art. 249 din Codul de procedură penală).
Așadar, scopul instituirii măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune este acela de a garanta că, la finalul procesului penal, partea civilă se poate îndestula din bunurile persoanei care va fi obligată la repararea prejudiciului (inculpat şi/sau parte responsabilă civilmente) prin hotărârea penală definitivă.
Același scop nu poate fi disociat de obiectul acţiunii civile, astfel cum este definit în art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că tot ce poate fi acordat părții civile cu prilejul soluţionării laturii civile a procesului penal poate fi, deopotrivă, garantat prin dispunerea măsurilor asigurătorii.
Prin urmare, dacă pentru luarea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune nu este strict necesară formularea unei cereri în acest sens de către partea civilă, măsurile putând fi luate și din oficiu, caz în care pot folosi și părții civile (alin. (6), teza finală, art. 249 din Codul de procedură penală), aceleași măsuri nu pot fi concepute în lipsa unei acțiuni civile exercitate în procesul penal.
Este adevărat că alin. (5) al art. 249 din Codul de procedură penală prevede în mod expres posibilitatea ca aceleași măsuri să poată fi luate și asupra bunurilor suspectului, așadar, într-un moment procesual anterior punerii în mișcare a acțiunii penale, căreia îi este alăturată acțiunea civilă, însă aceasta nu înseamnă că măsurile pot fi luate și în lipsa unei constituiri legale de parte civilă în procesul penal și, mai mult decât atât, în ciuda manifestării de voință a persoanei vătămate în sensul că nu seconstituie parte civilă.
Pe de altă parte, bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, sunt supuse măsurii de siguranță a confiscării speciale, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, astfel încât măsurile asigurătorii pot fi luate în scopul asigurării executării măsurii confiscării speciale.
De altfel, în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie (alin. (4 ind. 1), art. 249 din Codul de procedură penală).
În ceea ce privește menținerea ulterioară a acelorași măsuri, soluția se impune câtă vreme, printre altele, bunurile pot face în continuare obiectul confiscării speciale, condiție care nu este îndeplinită atunci când inculpatul acoperă paguba, ca urmare a unei convenții de plată eșalonată a debitului.
În acest sens este și literatura de specialitate: M.Udroiu, Fișe de Procedură penală, partea generală, Ediția 2, 2021 (pag. 455), A. Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția 5, 2021 (pag. 591), G. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, 2019 (pag. 904).
La nivelul I.N.M. a fost expusă și o opinie minoritară, în sensul că deși, în principiu, nu se pot lua măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului în lipsa constituirii de parte civilă, pot exista situații de excepție, cum ar fi situația în care persoana vătămată, având capacitate de exercițiu, se află într-o imposibilitate, fizică sau psihică, de a-și exprima voința de a se constitui parte civilă. Aceasta deoarece nu există nicio dispoziție legală care să condiționeze luarea măsurii asigurătorii de o constituire de parte civilă, dispozițiile din 249 alin. (1) din Codul de procedură penală menționând doar că măsurile pot fi luate și pentru repararea pagubei
produse prin infracțiune. Pe de altă parte, nu se poate face abstracție de scopul măsurilor asigurătorii, acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor, aspect ce implică, în mod evident, ca organul judiciar să acționeze cu promptitudine.
Nu există probleme practice atunci când persoana vătămată a menționat că nu se constituie parte civilă sau în situația în care, întrebată fiind, a menționat că va decide ulterior dacă se constituie parte civilă. Este evident că într-o asemenea situație nu vor fi luate măsuri asigurătorii. Pot exista însă serioase probleme practice în situațiile în care persoana vătămată, fără să fie pusă sub interdicție, se află într-o imposibilitate de a-și exprima voința de a se constitui parte civilă, cum ar fi:
- situațiile unor victime ale unor tentative de omor sau a unor accidente de circulație, internate în spitale, aflate într-o stare gravă, care nu permite audierea lor o perioadă îndelungată;
- situațiile unor accidente de amploare (Colectiv, Crevedia) în care victimele sunt transferate urgent la spitale din străinătate, audierea lor operativă fiind foarte dificilă;
- situațiile unor victime cu vădite probleme psihice (uneori, cauzate chiar prin săvârșirea infracțiunii) dar care nu au fost încă puse sub interdicție.
Întrucât, în aceste situații, există un risc semnificativ de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere înainte de posibilitatea constituirii de parte civilă, procurorul poate dispune din oficiu măsura asigurătorie prin estimarea prejudiciului creat, urmând ca, după ce audierea persoanei vătămate sau curatorului acesteia va fi posibilă, să reanalizeze măsura asigurătorie – menținerea până la concurența sumei de constituire de parte civilă sau ridicarea acesteia.
O soluție contrară ar văduvi victimele unor infracţiuni grave de posibilitatea de ași recupera prejudiciul din bunurile care ar fi putut să fie sechestrate sau poprite imediat după săvârșirea infracțiunii.
Această interpretare este în acord și cu principiile exprimate în Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecției victimelor infracțiunilor, și anume principiul respectării nevoilor victimei (care vizează atenuarea efectelor negative ale infracţiunii şi reparării prejudiciilor de orice tip, inclusiv de ordin psihic, suferite de către victimă ca urmare a comiterii infracţiunii), principiul evitării revictimizării secundare (prin revictimizare înțelegând trauma suferită de victimă, care nu apare ca un rezultat direct al faptei penale, ci prin reacția faţă de victimă a instituțiilor şi a persoanelor cu care aceasta intră în contact) sau principiul celerității (protecția victimei trebuie să aibă loc mod prompt, astfel încât efectele negative ale comiterii infracţiunii să nu se agraveze).
Partajează acest conținut:
