SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Tribunalul Militar București a achitat foștii șefi din dosarul „10 august”, printr-o hotărâre care schimbă centrul de greutate al cauzei: instanța nu a negat existența unor victime și nici nu a exclus abuzurile comise punctual de unii jandarmi, dar a respins teza unei intervenții generale ilegale, dispuse abuziv de conducerea Jandarmeriei. În motivarea sentinței penale nr. 65/2026 din 15 iunie 2026, instanța militară a reținut că ordinul de restabilire a ordinii publice a fost dat într-un context de violențe escaladate, agresarea unor militari și sustragerea unei arme letale cu muniție, împrejurări care, în opinia tribunalului, activau excepția legală în care aprobarea prealabilă scrisă a prefectului nu mai era necesară.
Soluția nu este definitivă. Minuta arată expres că hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
O soluție mixtă: achitări masive, prescripții, pedepse fără executare efectivă și despăgubiri limitate
Sentința nu înseamnă că toți inculpații au fost achitați. Din minuta neanonimizată rezultă o soluție mult mai nuanțată. Foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați pentru abuz în serviciu și, în cazul lui Laurențiu Cazan, și pentru fals intelectual. O serie de alți inculpați au fost achita falsți pentru acuzații de purtare abuzivă sau complicitate la purtare abuzivă. În patru cazuri, procesul penal a încetat din cauza prescripției răspunderii penale. În alte patru situații, instanța a reținut vinovății individuale: trei pedepse de câte un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, și o condamnare la un an și trei luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere.
Laurențiu Valentin Cazan, colonel, la data faptelor adjunct pentru ordine publică al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și comandant al acțiunii, a fost achitat pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Ionuț Cătălin Sindile, colonel în rezervă, inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și coordonator la nivel național al misiunii, a fost achitat pentru abuz în serviciu. Gheorghe Sebastian Cucoș, colonel în rezervă, prim-adjunct al inspectorului general și șef al Statului Major, desemnat să îl sprijine pe Sindile în coordonarea misiunii, a fost achitat pentru abuz în serviciu.
Instanța notează acolo că misiunea avea trei factori de comandă: comandantul acțiunii, coordonatorul național și ofițerul desemnat să sprijine coordonarea.
Pe lângă aceștia, minuta îi indică pe Laurențiu Cristian Ciobanu, Cătălin Răzvan Popescu, Adrian Costel Dumitru și Luca Florin Moldoveanu ca inculpați achitați pentru diverse acuzații de complicitate la purtare abuzivă, iar în cazul lui Dumitru și pentru acuzații directe de purtare abuzivă.
Mihai Marius Daniel, căpitan în rezervă, ofițer de jandarmi și comandant de grupă în cadrul Detașamentului 4, Batalionul 3 al DGJMB, a fost condamnat la un an și trei luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.
Bîrsan Marian Cristian, plutonier major, subofițer operativ în cadrul DGJMB – Batalionul 3 – Detașamentul 4 – Grupa 4, a primit o pedeapsă stabilită de un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Buzatu George, plutonier adjutant șef, din aceeași zonă operativă a dispozitivului, a primit tot un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Belecciu Alin, plutonier adjutant în rezervă, fost subofițer operativ în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, a primit, de asemenea, un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei.
Bolat Cristian, plutonier adjutant în rezervă, a fost achitat pentru o acuzație de purtare abuzivă în legătură cu persoana vătămată Fîrdea Ioan Marin, instanța reținând lipsa vinovăției cerute de lege. Carmocanu Florea, Custrin Bardahan Pavel și Zamfir George Constantin au fost achitați pentru acuzațiile formulate în legătură cu alte persoane vătămate, iar în cazul lui Carmocanu una dintre achitări a fost pronunțată pentru lipsa probelor că el ar fi săvârșit fapta.
Un dosar uriaș: 16 inculpați, sute de persoane vătămate și 74 de termene
Tribunalul Militar București a fost sesizat prin rechizitoriul Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din 4 august 2023. Cauza a vizat 16 inculpați, 315 părți civile, 104 persoane vătămate, iar DGJMB și IGJR au avut calitatea de părți responsabile civilmente. Parchetul propusese audierea a 485 de martori, iar judecata pe fond s-a desfășurat pe parcursul a 74 de termene.
Instanța a consemnat că inculpații nu au recunoscut faptele și au cerut judecarea cauzei după procedura de drept comun, nu după procedura simplificată. Prin urmare, tribunalul a readministrat o parte consistentă a probatoriului. A audiat sute de părți civile, persoane vătămate și martori, a analizat înregistrări video, transcrieri ale comunicațiilor Tetra, rapoarte operative, certificate medico-legale și declarații date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești. În motivare, instanța subliniază că situația de fapt a fost stabilită prin analiza coroborată a probelor, nu prin preluarea mecanică a rechizitoriului.
Protest anunțat, protocol nesemnat, manifestație tratată ca eveniment spontan
Potrivit hotărârii, la 15 iunie 2018, Federația Românilor de Pretutindeni a informat Primăria Municipiului București că urma să organizeze un miting de amploare în Piața Victoriei, în 10 august 2018, la care era estimată participarea unui număr mare de cetățeni din diaspora. Organizatorul nu s-a prezentat însă pentru semnarea protocolului privind condițiile de desfășurare a adunării publice și ar fi comunicat că nu va mai organiza niciun eveniment la acea dată.
În aceste condiții, instanța reține că manifestația nu întrunea cerințele formale de organizare prevăzute de lege, dar autoritățile au gestionat-o ca pe un eveniment cu caracter spontan, permițând persoanelor adunate în piață să își exprime liber opiniile.
La ora 7:00, DGJMB a început realizarea progresivă a dispozitivului de ordine publică, finalizat la ora 12:00. La acel moment, potrivit motivării, dispozitivul era „exclusiv defensiv”: jandarmii aflați la contact nu erau echipați cu materiale de intervenție, ci purtau ținuta de serviciu.
Numărul participanților a crescut constant. Hotărârea indică aproximativ 400 de persoane la ora 13:00 și aproximativ 30.000 de persoane la ora 21:20, potrivit Jurnalului Acțiunilor Operative. La ora 13:55 fusese instalat Punctul de Comandă Înaintat, iar pe măsură ce numărul manifestanților creștea, dispozitivul a fost suplimentat cu efective din București, Ploiești, Bacău și alte structuri mobile, precum și cu Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Starea de fapt reținută de instanță: o mulțime majoritar pașnică, dar cu grupuri violente active
Una dintre cele mai importante nuanțe ale hotărârii este că instanța nu descrie întreaga mulțime ca fiind violentă. Dimpotrivă, motivarea distinge între masa mare de manifestanți pașnici și grupurile violente care acționau în interiorul sau în spatele acestora.
Totuși, tribunalul consideră că aceste grupuri violente au produs o escaladare suficientă pentru a schimba caracterul operativ al misiunii.
Aanterior orei 22:48, când a fost semnalată prin 112 prezența unui grup violent în zona restaurantului Springtime, în Piața Victoriei și pe arterele adiacente se produseseră evenimente care, examinate cronologic, conturau imaginea unui dispozitiv de ordine publică supus „în mod constant și escaladat” unor acțiuni violente din partea unei părți a manifestanților.
Instanța apreciază că reacțiile dispozitivului s-au menținut în limitele caracterului gradual și proporțional cerut de Legea nr. 550/2004 și de regulamentele Jandarmeriei.
Hotărârea reține primele acte de violență în jurul orei 16:25, când aproximativ 700 de manifestanți ar fi părăsit zona delimitată și s-ar fi deplasat spre intrarea în curtea Guvernului, aruncând cu pietre și sticle către dispozitiv.
Ulterior, instanța descrie o succesiune de incidente: aruncări cu pietre, pungi cu alcool și urină, forțarea gardurilor, aruncarea cu balize și garduri metalice, rănirea unor jandarmi, inclusiv lovirea unuia la cap cu un grătar metalic și a altuia cu o bordură.
În viziunea tribunalului, aceasta nu a fost o succesiune de episoade izolate. Declarațiile comandanților de dispozitive și ale unor martori au fost interpretate în sensul că persoanele violente se foloseau de prezența manifestanților pașnici, atacau din rândurile din spate sau din planurile doi-trei și se retrăgeau apoi în mulțime, ceea ce făcea dificilă extragerea punctuală a agresorilor.
Instanța invocă inclusiv comparații făcute de martori cu protestele din februarie 2017, când manifestanții pașnici se delimitau mai clar de elementele violente. În hotărâre, această lipsă de separare clară este tratată ca un element de dificultate operativă, nu ca o culpă colectivă a tuturor participanților.
Somațiile: instanța spune că au existat, chiar dacă nu toți le-au auzit
O altă chestiune centrală a cauzei a fost existența avertizărilor și somațiilor legale. Tribunalul reține că obligația fusese îndeplinită încă din intervalul 21:00-22:00, iar somațiile au fost reluate înainte de ora 22:48. Instanța acceptă că numeroase persoane nu le-au auzit, dar nu transformă acest fapt într-o concluzie de inexistență a somațiilor.
În motivare se arată că zgomotul, numărul mare de participanți și dinamica evenimentelor puteau împiedica perceperea uniformă a mesajelor. Tribunalul acordă relevanță declarațiilor unor martori din Jandarmerie care au spus că avertizările acustice au fost efectuate repetat, dar și unei constatări din rechizitoriu: procurorul însuși nu reținuse încălcarea dispozițiilor privind avertizarea și somarea manifestanților înainte de folosirea mijloacelor tehnice.
Momentul Springtime: apelul 112 care a schimbat dinamica serii
În jurul orei 22:47, la 112 a fost semnalată existența unui grup violent în zona restaurantului Springtime, vis-a-vis de BRD. Instanța reține că apelul a fost primit inițial pe linia Jandarmeriei, dar zona se afla în spatele mulțimii, acolo unde Jandarmeria nu avea efective disponibile. Din acest motiv, sesizarea a fost direcționată către Poliție, iar decizia de trimitere a echipajelor de poliție în zonă i-a aparținut comandantului efectivelor de poliție.
În zona Springtime au fost trimise două echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ulterior sprijinite de încă două. Acestea au fost înconjurate de o mulțime ostilă de câteva sute de persoane, care le-a blocat autospecialele, împiedicând înaintarea și retragerea, a aruncat cu pietre și bucăți de bordură, a spart geamuri laterale și a încercat să pătrundă în autovehicule sau să le răstoarne.
Pentru tribunal, acest episod este crucial deoarece echipajele SAS erau înarmate cu muniție letală. Pericolul pe care Jandarmeria și Poliția trebuiau să îl gestioneze nu era, în viziunea instanței, doar tulburarea ordinii publice, ci riscul ca arme letale să ajungă în mâinile unor persoane violente din mulțime. Acest risc s-a materializat ulterior, când doi jandarmi trimiși în sprijin au fost izolați și agresați, iar unuia dintre ei i-a fost sustrasă arma.
Agresarea celor doi jandarmi și sustragerea pistolului
În urma blocării echipajelor SAS, comandantul acțiunii, Laurențiu Cazan, a dispus trimiterea unei rezerve de intervenție din Batalionul 2 Jandarmi Ordine Publică pentru sprijin și extragere.
În timpul acestei deplasări, doi militari jandarmi au fost desprinși din coloană, agresați și deposedați de armamentul letal al unuia dintre ei.
Hotărârea descrie acest moment ca fiind unul de gravitate excepțională. Instanța reține că sg. maj. femeie, rămasă izolată în mulțime, a fost lovită, trântită și deposedată de pistolul din dotare, în timp ce un alt jandarm încerca să o protejeze. Tribunalul accentuează starea de neputință a militarului agresat și faptul că cei doi jandarmi au reușit să scape inclusiv cu ajutorul unor protestatari pașnici care au intervenit pentru a-i proteja.
Sustragerea pistolului devine, în motivare, elementul determinant al deciziei de intervenție. Martorii audiați au descris starea de șoc din punctul de comandă. Unii au spus că nu se mai întâlniseră cu o situație în care o armă letală cu muniția aferentă să fie sustrasă unui militar în mijlocul unei mulțimi de zeci de mii de persoane. Instanța reține că informația privind agresiunea și posibila sustragere a armei ajunsese la nucleul decizional înainte de ordinul de intervenție și respinge interpretarea potrivit căreia decizia ar fi fost luată fără cunoașterea acestui risc.
Ordinul de intervenție: de ce instanța îl consideră legal
Raționamentul juridic central al hotărârii pornește de la art. 34 alin. 2 din Legea nr. 550/2004 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 60/1991. Instanța arată că, în mod obișnuit, intervenția în forță presupune o dispoziție scrisă ori aprobarea prefectului, dar aceste texte prevăd o excepție: aprobarea prealabilă nu este necesară atunci când asupra forțelor de ordine, altor persoane sau bunurilor apărate se exercită violențe care pun în pericol iminent viața, integritatea corporală sau sănătatea ori când există indicii temeinice că participanții au comis sau pregătesc infracțiuni.
Tribunalul subliniază că ipotezele legale sunt alternative, nu cumulative. Cu alte cuvinte, nu era necesar ca toate condițiile să fie îndeplinite simultan; fiecare, prin ea însăși, ar fi fost suficientă pentru a înlătura cerința aprobării prealabile. În cauza de față, instanța apreciază că erau îndeplinite ambele: existau violențe care puneau în pericol integritatea forțelor de ordine și existau indicii temeinice privind comiterea unor infracțiuni.
La paragraful 2677, instanța formulează poate cea mai importantă concluzie de fapt și de drept: violențele s-au exercitat „în cascadă”, mai întâi asupra echipajelor SAS blocate, apoi asupra rezervei trimise pentru salvarea lor, culminând cu sustragerea unui pistol cu muniție.
Din această succesiune, tribunalul deduce că adunarea își pierduse caracterul pașnic ca urmare a acțiunii grupurilor violente din interiorul ei și că forțele de ordine erau supuse unui pericol iminent.
Prin urmare, Tribunalul concluzionează că nu era necesară dispoziția scrisă sau aprobarea prealabilă a prefectului. Această concluzie anulează fundamentul acuzației de abuz în serviciu, deoarece instanța consideră că decizia de intervenție avea un temei legal autonom și deplin.
Prefectul și ordinul scris: semnătură ulterioară, nu temei al intervenției
Un alt punct sensibil al dosarului a fost semnătura prefectului. Rechizitoriul a susținut că intervenția ar fi fost prezentată ca fiind aprobată de prefect, deși, în realitate, ordinul fusese dat de conducerea Jandarmeriei înaintea aprobării. Tribunalul Militar acceptă cronologia în sensul că semnătura prefectului a venit ulterior intervenției, dar îi atribuie o semnificație juridică diferită.
Instanța reține că ordinul scris a fost redactat începând cu aproximativ ora 22:00 ca draft preventiv, la inițiativa directorului general al DGJMB, nu la inițiativa comandantului acțiunii. Potrivit Hotărârii, documentul i-a fost prezentat lui Cazan spre semnare în jurul orei 23:30, după ce intervenția fusese deja dispusă. Martorul care a redactat ordinul a relatat că acesta ar fi fost surprins, întrebând „Ce e asta?” și dacă trebuie să îl semneze.
Mai departe, instanța reține că prefectul a semnat ordinul abia după ora 00:00, probabil în jurul orei 00:20-00:30, după corectarea unei erori privind numele. Ordinul scris a fost redactat ca draft preventiv, Cazan a aflat despre document abia ulterior ordinului verbal de intervenție, iar prefectul a semnat după realizarea efectivă a intervenției.
Această cronologie nu duce însă, în motivarea instanței, la nelegalitatea intervenției. Motivul este același: intervenția nu se întemeia juridic pe semnătura prefectului, ci pe excepția legală generată de pericolul iminent. Semnătura ulterioară este tratată ca o formalitate adăugată, fără efect asupra legalității unei intervenții deja dispuse în baza legii.
Achitarea pentru abuz în serviciu: intervenție legală, deci fără exercitare defectuoasă a atribuțiilor
Pentru abuz în serviciu, tribunalul a verificat dacă foștii șefi ai Jandarmeriei au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin dispunerea sau participarea la dispunerea intervenției în forță. Răspunsul instanței este negativ.
În cazul lui Laurențiu Cazan, comandantul acțiunii, instanța spune că ordinul verbal de intervenție a fost dat într-un context acoperit de excepțiile legale.
Prin urmare, fapta nu este prevăzută de legea penală ca abuz în serviciu. În cazul lui Gheorghe Sebastian Cucoș, instanța pronunță tot achitare pentru abuz în serviciu, pe același raționament juridic privind legalitatea intervenției. În cazul lui Ionuț Cătălin Sindile, tribunalul merge chiar mai departe și spune că nu rezultă din probe că acesta ar fi dispus ori ar fi participat la dispunerea intervenției; fapta imputată lui, în forma concretă din rechizitoriu, nu a existat.
Tribunalul reține că nu este dovedit elementul material al îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor și nici legătura de cauzalitate dintre conduita inculpaților și urmarea imputată. În plus, chiar dacă s-ar admite ipotetic participarea unuia dintre aceștia la decizie, ea ar fi reprezentat participarea la o intervenție legală, nu la o faptă penală.
Aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale hotărârii: instanța separă brutal planul politic și moral al controversei publice de planul penal. Faptul că intervenția a fost traumatică, că au existat numeroase persoane afectate și că dezbaterea publică a rămas intensă nu este suficient, în logica tribunalului, pentru a transforma decizia operativă într-o infracțiune de abuz în serviciu.
Falsul intelectual: de ce a fost achitat Laurențiu Cazan
Acuzația de fals intelectual îl viza pe Laurențiu Cazan și Raportul de acțiune preliminar nr. 229.115 din 11 august 2018. Parchetul a susținut că în raport s-ar fi atestat neadevărat că prefectul municipiului București a aprobat intervenția în forță.
Tribunalul respinge acuzația pe două planuri: obiectiv și subiectiv. Sub aspect obiectiv, instanța spune că raportul menționa generic aprobarea prefectului, fără să indice o oră exactă. Or, prefectul chiar semnase ordinul în acea noapte, chiar dacă după intervenție. Prin urmare, mențiunea nu era, în viziunea instanței, o ficțiune.
Tribunalul arată că faptul că semnarea a survenit ulterior dispunerii intervenției nu transformă mențiunea într-o atestare neadevărată, ci pune doar problema cronologiei dintre dispoziție și formalizarea aprobării. Mai mult, în același raport se consemnase că intervenția fusese dispusă de comandantul acțiunii, ceea ce, potrivit instanței, contrazice teza unei încercări de a ascunde cine a luat decizia.
Sub aspect subiectiv, tribunalul reține că raportul a fost întocmit după ce prefectul semnase ordinul. Astfel, la momentul redactării raportului, Cazan avea reprezentarea unei aprobări scrise efective. Instanța mai observă că el nu inițiase redactarea ordinului și nici nu inserase mențiunea „Aprob, Prefectul municipiului București”; aceasta provenea din modul în care documentul fusese conceput de altă persoană.
La paragrafele 2754-2757, instanța conchide că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual. Mențiunea nu este calificată ca necorespunzătoare adevărului, iar intenția directă de a atesta o împrejurare cunoscută ca falsă nu este dovedită. Ca efect, tribunalul respinge și cererea de desființare parțială a raportului.
Purtarea abuzivă: unde instanța a reținut vinovăția individuală
Dacă în privința conducerii Jandarmeriei instanța pronunță achitări, în cazul unor jandarmi din dispozitiv tribunalul reține fapte individuale de purtare abuzivă.
Cea mai severă sancțiune îl privește pe Mihai Marius Daniel, căpitan în rezervă și comandant de grupă în cadrul Detașamentului 4 – Batalionul 3 – DGJMB. Instanța reține că, în noaptea de 10/11 august 2018, în intervalul 23:15-24:00, în fața sediului BRD, acesta a aplicat repetat unei persoane vătămate lovituri cu tonfa în zona capului, spatelui și membrelor superioare. Leziunile au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Victima nu adopta o conduită agresivă sau violentă la momentul loviturilor, ci era deja doborâtă la sol, în genunchi, cu sângerări în zona craniană, lipsită de posibilitatea de a opune rezistență. Această descriere stă la baza condamnării. Instanța consideră că lovirea repetată nu avea nicio finalitate legitimă de restabilire a ordinii publice și că fapta a fost săvârșită cu intenție directă.
Pentru Mihai Marius Daniel, instanța a aplicat pedeapsa de un an și trei luni închisoare, dar a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de doi ani. A aplicat și pedepse complementare privind interzicerea dreptului de a fi ales și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de doi ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Bîrsan Marian Cristian și Buzatu George au fost găsiți vinovați pentru o faptă comisă în coautorat față de Ștefănescu Orlando Alexandru. Potrivit motivării, cei doi, subofițeri operativi în dispozitivul DGJMB – Batalionul 3 – Detașamentul 4 – Grupa 4, au lovit cu tonfa și au bruscat persoana vătămată, cauzând leziuni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale. Tribunalul reține că victima se refugiase pe platforma din fața băncii și nu adopta o conduită violentă care să justifice recurgerea la forță.
În cazul celor doi, instanța stabilește câte o pedeapsă de un an închisoare, dar amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
Belecciu Alin, plutonier adjutant în rezervă, fost subofițer operativ în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, este sancționat pentru folosirea nejustificată a substanțelor iritant-lacrimogene. Instanța reține că a pulverizat substanțe în zona feței și cefei unei persoane aflate cu spatele, cu mâinile la spate, fără conduită agresivă actuală. Tribunalul respinge apărarea potrivit căreia persoana ar fi avut o atitudine „ostentativă” sau „sfidătoare”, arătând că o asemenea conduită nu echivalează cu o acțiune agresivă care să legitimeze folosirea unui mijloc apt să producă vătămări. Și în cazul său pedeapsa stabilită este de un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei.
Prescripția: fapte considerate dovedite, dar răspundere penală stinsă
Pentru patru acuzații, instanța nu a pronunțat condamnare, deși în unele cazuri a analizat existența elementelor constitutive ale infracțiunii, pentru că a constatat prescripția răspunderii penale.
Minuta îi indică aici pe Laurențiu Cristian Ciobanu, Zăvoianu Marian Ion, Bîrsan Marian Cristian și Buzatu George. În cazul lui Ciobanu, procesul penal a încetat pentru o acuzație de purtare abuzivă în legătură cu Badea Nicolae. În cazul lui Zăvoianu, procesul penal a încetat pentru o acuzație de purtare abuzivă în legătură cu Dide Cristian Mihai. În cazul lui Bîrsan, prescripția a privit o acuzație legată de Mihăiescu Daniel Cristian. În cazul lui Buzatu, prescripția a privit o acuzație legată de Tocană Costel.
Raționamentul juridic al instanței se sprijină pe jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți privind art. 155 alin. 1 Cod penal și efectul întreruperii prescripției. Tribunalul reține că, pentru perioada dintre publicarea deciziei CCR nr. 297/2018 și intrarea în vigoare a unei norme care să clarifice cazurile de întrerupere, fondul activ al legislației nu conținea vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției. În consecință, a aplicat termenul general de prescripție de cinci ani pentru infracțiunea de purtare abuzivă raportată la lovire sau alte violențe, termen calculat de la 10 august 2018 și împlinit la 9 august 2023.
Această parte a hotărârii arată diferența dintre constatarea unei fapte și posibilitatea statului de a mai exercita acțiunea penală. Prescripția nu este o achitare pe fond, ci o cauză care împiedică tragerea la răspundere penală după împlinirea termenului legal.
Achitările pentru complicitate: prezența superiorului nu înseamnă automat sprijin penal
O altă parte importantă a motivării privește acuzațiile de complicitate la purtare abuzivă. Parchetul a susținut, în esență, că unii ofițeri superiori ar fi înlesnit agresiuni comise de jandarmi din subordine prin simpla prezență la fața locului și prin neintervenție.
Tribunalul respinge această construcție. În motivare, instanța arată că sprijinul moral nu poate fi prezumat din calitatea de superior, din prezența într-o zonă aglomerată sau din faptul că persoana nu a intervenit instantaneu. Pentru complicitate, spune tribunalul, trebuie dovedite o contribuție concretă la fapta autorului și intenția de a sprijini acea faptă.
Instanța reține că unele acte de violență au existat, dar constată probleme majore de identificare a persoanei vătămate și de delimitare a obiectului judecății. Persoana asupra căreia s-ar fi exercitat actele de violență constând în extragere, culcare la pământ, lovire și încătușare nu era persoana indicată în rechizitoriu, ci un alt cetățean israelian care nu fusese audiat și nu avea calitate de parte în cauză.
Prin urmare, instanța spune că nu poate extinde judecata la o persoană neindicată în actul de sesizare, invocând limitele judecății stabilite de art. 371 Cod procedură penală.
Această analiză explică de ce mai multe achitări nu înseamnă că tribunalul a negat orice violență, ci că a considerat acuzațiile formulate insuficient dovedite în forma, față de persoana și împotriva inculpaților trimiși în judecată.
De ce instanța a respins ideea unei răspunderi penale colective
Motivarea sentinței are o idee recurentă: răspunderea penală este personală. Ea nu poate fi construită pe emoția publică produsă de amploarea intervenției, nici pe calitatea militară a inculpaților, nici pe apartenența lor la o structură ierarhică.
În cazul conducerii, instanța spune că decizia de intervenție a fost legală. În cazul superiorilor aflați în teren, spune că simpla prezență sau neintervenția nu sunt suficiente pentru complicitate.
În cazul jandarmilor din dispozitiv, cere probe concrete: înregistrări video, identificarea autorului, identificarea persoanei vătămate, mecanismul leziunilor, certificat medico-legal și forma de vinovăție.
Aceasta este cheia hotărârii. Tribunalul nu tratează 10 august ca un bloc factual unic, ci ca o succesiune de episoade. Intervenția generală este analizată separat de acțiunile individuale. Ordinul de intervenție este considerat legal. Abuzurile individuale sunt sancționate doar acolo unde probele depășesc standardul îndoielii rezonabile. Acolo unde autorul nu este cert, victima nu corespunde celei din rechizitoriu, fapta nu există în forma descrisă sau lipsește intenția, instanța achită.
Latura civilă: despăgubiri puține, respingeri numeroase
Pe latura civilă, hotărârea este de asemenea restrictivă. Majoritatea acțiunilor civile au fost respinse ca nefondate sau lăsate nesoluționate, în funcție de temeiul soluției penale. Când achitarea s-a întemeiat pe inexistența faptei, tribunalul a respins acțiunea civilă pentru lipsa faptei ilicite. Când soluția penală nu permitea analizarea fondului civil în aceeași formă, acțiunea a fost lăsată nesoluționată.
Totuși, instanța a acordat unele despăgubiri morale. Badea Nicolae a primit 7.000 de lei de la Laurențiu Cristian Ciobanu. Mihăiescu Daniel Cristian a primit 5.000 de lei de la Bîrsan Marian Cristian. Tocană Costel a primit 25.000 de lei de la IGJR și DGJMB, în solidar, după ce a renunțat la pretențiile civile împotriva unor inculpați individuali. Ștefănescu Orlando Alexandru a primit 15.000 de lei de la Bîrsan Marian Cristian și Buzatu George, obligați în solidar.
Pentru masa mare a părților civile, tribunalul nu a acceptat ideea unei răspunderi civile automate a Jandarmeriei pentru întreaga intervenție, odată ce intervenția generală a fost calificată drept legală.
Pedepsele: de ce nu există închisoare cu executare efectivă
Niciuna dintre pedepsele stabilite nu presupune executare efectivă în penitenciar. Instanța explică acest lucru prin criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal: gravitatea faptei, împrejurările comiterii, rezultatul produs, conduita inculpaților, lipsa antecedentelor penale, vârsta, integrarea socială și profesională.
Pentru Bîrsan, Buzatu și Belecciu, tribunalul a ales amânarea aplicării pedepsei. A apreciat că faptele sunt dovedite, dar că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, fiind suficientă supravegherea pe o perioadă de doi ani. În acest interval, inculpații trebuie să respecte obligații precum prezentarea la Serviciul de Probațiune, anunțarea schimbării locuinței sau a deplasărilor mai lungi de cinci zile, comunicarea schimbării locului de muncă, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității și frecventarea unui program de reintegrare socială.
Pentru Mihai Marius Daniel, instanța a considerat fapta mai gravă, având în vedere loviturile repetate cu tonfa aplicate unei persoane aflate la sol, cu leziuni de 8-9 zile de îngrijiri medicale. De aceea a pronunțat condamnare, nu doar stabilirea pedepsei cu amânarea aplicării. Totuși, executarea a fost suspendată sub supraveghere, tot pe fondul lipsei antecedentelor și al concluziei că scopul pedepsei poate fi atins fără executare efectivă.
Ce rămâne din dosarul „10 august” după această hotărâre
După hotărârea Tribunalului Militar București, cazul „10 august” arată diferit față de imaginea publică a dosarului din momentul trimiterii în judecată. Parchetul a adus în fața instanței o teză amplă: o intervenție în forță nelegală, dispusă abuziv de conducerea Jandarmeriei, urmată de acte de violență individuale și acoperită prin mențiuni nereale în documente oficiale. Tribunalul a acceptat doar o parte restrânsă a acestei construcții: existența unor abuzuri individuale, dovedite punctual.
În schimb, instanța a respins pilonul principal al acuzației, acela că intervenția generală ar fi fost ilegală. Pentru tribunal, momentul decisiv a fost sustragerea armei letale pe fondul violențelor exercitate asupra forțelor de ordine. În acel moment, spune instanța, comandantul acțiunii putea dispune intervenția fără aprobarea prealabilă a prefectului. Aprobarea ulterioară nu a fost temeiul intervenției, iar raportul de acțiune preliminar nu a fost considerat fals.
Hotărârea nu închide definitiv dosarul. Apelul poate modifica, confirma sau nuanța soluția.
Partajează acest conținut:
