SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
în Monitorul Oficial Partea I nr. 170/26.II.2025 a fost publicată Decizia Nr. 27 din 5 februarie 2025 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a II-a penală în Dosarul nr. 25.638/3/2015 (2.387/2021), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii unice (unitate de infracțiune) prevăzute de art. 289 din Codul penal (luarea de mită), în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități alternative ale aceleiași infracțiuni, este:
— data comiterii primei modalități alternative, întrucât nu este vorba de o infracțiune continuă, continuată, de obicei sau progresivă, în cazul cărora se pune problema stabilirii unui moment al epuizării; sau
— data comiterii ultimei modalități alternative, fiind vorba de o infracțiune continuată?”.
În motivarea deciziei Înalta Curte arată că în speță, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării a primit deja rezolvarea printr-un recurs în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 1.127/1/2024, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat asupra unei chestiuni de drept similare, stabilind că, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii primei modalități alternative, independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalități alternative din conținutul infracțiunii și indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârșirii primei modalități alternative și comiterea unei alte modalități alternative ori între actele care compun acțiunea caracteristică uneia din modalitățile normative de săvârșire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalități normative.
Obiectul recursului în interesul legii menționat vizează o sferă mai largă a infracțiunilor cu modalități normative alternative de realizare a elementului material, dar care include, în mod efectiv, și infracțiunea prevăzută de art. 289 din Codul penal, însă chestiunea interpretării art. 154 alin. (2) din Codul penal este identică cu cea care face obiectul prezentei sesizări, respectiv data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii unice de luare de mită, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități alternative ale aceleiași infracțiuni, nefiind, așadar, îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul ca problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-un recurs în interesul legii.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a II-a penală în Dosarul nr. 25.638/3/2015 (2.387/2021) va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Partajează acest conținut:
