Competența materială de soluţionare a cererilor| Practică neunitară, opinia INM

Competenţa materială de soluţionare a cererilor având ca obiect anularea şi suspendarea executării dispoziţiilor emise de şeful poliţiei rutiere prin care s-a dispus suspendarea executării dreptului de a conduce autovehiculele în temeiul art. 118 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 a fost o problemă de practică judiciară rezolvată de președinții secțiilor de contencios administrativ și fiscal.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că există două orientări jurisprudențiale:

Prima orientare: tribunalele s-au declarat competente material să soluţioneze cauzele în baza Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În a doua orientare se consideră că deși, actul juridic prin care este luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule reprezintă un act administrativ tipic, având toate trăsăturile reglementate de art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este esenţial că acesta este emis în materie contravenţională, care este reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa competentă să judece în fond acţiunea îndreptată împotriva actului prin care se aplică persoanei care a săvârşit contravenţii, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule este judecătoria competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal a cărui încheiere a atras aplicarea sancţiunii complementare.

În opinia Institutului Național al Magistraturii
natura juridică a actului prin care conducătorul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, după finalizarea în mod definitiv a plângerii contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie, solicită contravenientului prin adresă să predea permisul de conducere, prin actul respectiv fiind adus la cunoştinţa contravenientului şi faptul că i se majorează suspendarea dreptului de conducere.

Instanţa competentă să judece în fond acţiunea îndreptată împotriva actului prin care se aplică persoanei care a săvârşit contravenţia, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere, este judecătoria competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal a cărui încheiere a atras aplicarea sancţiunii complementare.