Curtea de Apel Oradea a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DNA Oradea și Ioana Precup, fostă asistentă...
Federația Barourilor Europene (FBE) a adoptat o rezoluție prin care solicită autorităților române respectarea drepturilor avocaților, a independenței acestora și...
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală al...
Hotărârile pronunţate asupra cererilor de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, potrivit opiniei unanim...
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat subiectele și baremele de corectare la probele scrise tip grilă, susținute...
CCR a publicat pe pagina sa de internet considerentele deciziei din 17 martie 2021 prin care a declarat neconstituționale două...
Un cetățean german de origine română a fost achitat de Curtea de Apel București, după ce, instanța de fond l-a...
S-a apreciat că în cazul în care se solicită, pe calea contestaţiei la executare, deducerea reţinerii sau a arestării preventive,...
Primele cercetări ale Poliției arată că partida de vânătoare din Bihor în care un bărbat a fost împușcat accidental în...
Un bărbat care participa la o partidă de vânătoare de lângă comuna Remetea, în apropierea municipiului Beiuș, a fost împușcat...
