Încheierea prin care completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune trimiterea dosarului completului specializat va fi dată în ședință publică...
Problema de drept ce a generat practică neunitară s-a ivit în dosare având ca obiect soluţionarea conflictului negativ de competenţă...
CSM a publicat lista finală a candidaților ce îndeplinesc condițiile de participare la concursul pentru numirea în funcții de conducere...
În practica judiciară s-a pus problema posibilității aplicării măsurii de siguranță provizorii a internării medicale concomitent cu măsura arestării preventive
Parlamentul României a emis Legea nr. 100 din 01 iulie 2020 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei...
Două judecătorii din raza Curții de Apel Oradea își păstrează șefii numiți prin delegare, a decis, joi, Secția pentru judecători...
Dintre cele 4945 de posturi prevăzute în schemele instanțelor, 534 sunt vacante. 281 sunt posturi de conducere care sunt sau...
Ajutorul public judiciar nu poate avea ca obiect scutirea sau reducerea cauţiunii, pentru mai multe motive.
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunțarea în cele două cazuri Inspecția Judiciară...
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat, miercuri, lista funcțiilor de conducere care sunt vacante sau vor deveni libere în următoarele...
