Dacă este necesară dispunerea unei soluții de declinare sau dosarul se poate înainta şi administrativ, pentru ca parchetul competent să...
Reclamantul, victima unui accident de circulație/sau furnizorul de servicii medicale, solicită repararea prejudiciului cauzat/plata contravalorii cheltuielilor de spitalizare efectuate pentru...
Mai multe secții din cadrul Tribunalului Bihor și Curții de Apel din Oradea vor avea șefi noi.
Candidații admiși pentru posturile de asistenți ai judecătorilor vor fi chemați în perioada sărbătorilor de iarnă să semneze contractele de...
Salarizare personal plătit din fonduri publice. Personal din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Egalizarea la nivelul salariului maxim aflat în...
UNBR a elaborat un punct de vedere privind Proiectul de Lege pentru completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a...
Stabilirea naturii juridice și a procedurii aplicabile în cazul cererilor de intervenție formulate de terți în procedura necontencioasă.
Plenul CSM a adoptat un punct de vedere negativ asupra propunerii legislative prin care se încearcă reintroducerea serviciilor secrete în...
Nelegalitatea procesului verbal de contravenţie în cazul în care amenda stabilită de către agentul constatator este în cuantum mai mic...
În fapt, salariatul a fost revocat din funcţia de conducere prin dispoziţia directorului general, fiind trecut într-o funcţie de execuţie;...
