CJUE: completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze trebuie să decidă singur cu privire la aceasta

Un mecanism procedural intern al unei instanțe care urmărește evitarea unor divergențe jurisprudențiale sau remedierea acestora și asigurarea în acest mod a securității juridice inerente principiului statului de drept trebuie să respecte el însuși cerințele legate de independența justiției. În special, completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze trebuie să adopte singur decizia prin care se finalizează judecata. Orice ingerință nejustificată a unor persoane din afara completului de judecată trebuie să fie exclusă.

În cadrul instanțelor croate de al doilea grad de jurisdicție, orice hotărâre judecătorească adoptată de un complet de judecată trebuie să fie transmisă judecătorului însărcinat cu înregistrarea al instanței competente înainte de a se considera că aceasta a fost oficial adoptată și că poate fi notificată părților.

Judecătorul însărcinat cu înregistrarea este desemnat de președintele instanței competente. În practică, el are puterea de a suspenda pronunțarea unei hotărâri judecătorești și de a da instrucțiuni completului de judecată. Intervenția acestuia și numele său nu sunt cunoscute de părți. În cazul în care completul de judecată nu se conformează instrucțiunilor sale, judecătorul însărcinat cu înregistrarea poate solicita convocarea unei ședințe de secție. Aceasta poate emite o „poziție juridică” obligatorie pentru toate completele de judecată care aparțin secției. Completul de judecată în discuție, care și-a finalizat deja deliberările, trebuie, dacă este cazul, să își modifice hotărârea judecătorească adoptată în prealabil.
Potrivit Curții Comerciale de Apel croate, acest mecanism procedural a fost justificat până în prezent de necesitatea de a asigura coerența jurisprudenței. Având îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu dreptul Uniunii și în special cu principiul statului de drepti, ea a adresat întrebări Curții de Justiție cu privire la acest subiect. Curtea răspunde că dreptul Uniunii se opune ca dreptul național să prevadă un mecanism intern al unei instanțe naționale în temeiul căruia hotărârea judecătorească adoptată de completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze nu poate fi notificată părților în vederea închiderii acesteia decât dacă conținutul său a fost aprobat de un judecător însărcinat cu înregistrarea care nu face parte din acest complet de judecată; o ședință de secție a acestei instanțe are puterea de a constrânge, prin emiterea unei „poziții juridice”, completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze să modifice conținutul hotărârii judecătorești pe care acesta a adoptat-o în prealabil, în condițiile în care această ședință de secție include și alți judecători decât cei ai acestui complet de judecată, precum și, dacă este cazul, persoane din afara instanței în cauză în fața cărora părțile nu au posibilitatea de a-și susține argumentele.

Garanția de acces la o instanță independentă și constituită în prealabil prin lege implică faptul ca completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze să adopte singur decizia prin care se finalizează judecata.

Compunerea completelor de judecată trebuie să facă obiectul unor norme transparente și cunoscute de justițiabili pentru a exclude orice ingerință nejustificată din partea unor persoane din afara completului de judecată în fața cărora părțile nu au putut să își susțină argumentele.

Este totuși admisibil un mecanism procedural care, pentru a evita divergențele jurisprudențiale sau pentru a le remedia și a asigura astfel securitatea juridică inerentă principiului statului de drept, permite unui judecător al unei instanțe care nu face parte din completul de judecată competent să trimită o cauză în fața unui complet extins al acestei instanțe, cu condiția ca 1) în respectiva cauză completul de judecată desemnat inițial să nu fi deliberat încă, 2) împrejurările în care poate fi efectuată o astfel de trimitere să fie enunțate în mod clar în legislația aplicabilă și 3) trimiterea menționată să nu priveze persoanele în cauză de posibilitatea de a participa la procedura în fața acestui complet de judecată extins.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca dreptul național să prevadă un mecanism intern al unei instanțe naționale în temeiul căruia:

– hotărârea judecătorească adoptată de completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze nu poate fi notificată părților în vederea închiderii acesteia decât dacă conținutul său a fost aprobat de un judecător însărcinat cu înregistrarea care nu face parte din acest complet de judecată;

–   o ședință de secție a acestei instanțe are puterea de a constrânge, prin emiterea unei „poziții juridice”, completul de judecată însărcinat cu soluționarea unei cauze să modifice conținutul hotărârii judecătorești pe care acesta a adoptat‑o în prealabil, în condițiile în care această ședință de secție include și alți judecători decât cei ai acestui complet de judecată, precum și, dacă este cazul, persoane din afara instanței în cauză în fața cărora părțile nu au posibilitatea de a‑și susține argumentele.