Acțiune în despăgubiri. Prescripţia dreptului material la acțiune| Jurisprudența ÎCCJ

În conformitate cu dispoziţiile 1.394 C.civ., „În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.”

Potrivit prevederilor art. 194 alin. (1) lit. a) C.pen., fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat o infirmitate se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C.pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Prin urmare, aplicând prevederile art. 1394 C.civ., art. 194 alin. (1) lit. a) și art. 154 alin. (1) lit. c) C.pen. la situația de fapt, instanța de apel a constatat în mod legal că termenul de prescripție aplicabil este de 8 ani, termen care a început să curgă de la data producerii accidentului şi s-ar fi împlinit ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta căreia i s- a produs prin fapta pârâtului o infirmitate fizică permanentă.

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la data de 25.11.2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL, SC C. SRL şi SC D. SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea în solidar a pârâţilor (ce s-au făcut culpabili, în egală măsură, de comercializarea, cu rea credinţă, către unităţi spitaliceşti, precum Spitalul Judeţean de Urgenţă E., de substanţe biocide ineficiente ori diluate), la plata către reclamantă: a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune materiale (reprezentând, în principal, cheltuieli cu medicația), în echivalent lei, la curs curent de schimb BNR; a sumei de 200.000 euro, în echivalent lei, la curs curent de schimb BNR, cu titlu de daune morale-nepatrimoniale, în vederea unei juste compensări a suferinţelor fizice şi psihice îndurate, precum şi din perspectiva afectării ireversibile a calităţii vieţii personale şi a integrării sale socio-profesionale, în urma contractării unor infecţii nosocomiale cu potenţial letal.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti a încuviinţat cererea reclamantei A. de introducere în cauză a Spitalului E. şi Ministerul Sănătăţii.Prin sentința civilă nr. 872/31.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/3/2019, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de Spitalul Judeţean E. şi Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Judeţean E., invocată de acest pârât. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean E. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi prin întâmpinări și a respins cererea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., solicitând anularea sentinței apelate și, în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.
Spitalul Judeţean E. a formulat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 872 din 31 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat anularea sentinței apelate și respingerea acţiunii formulată împotriva Spitalului Judeţean de Urgenţă E. ca inadmisibilă.

Prin decizia din 26 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 872/31.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă E., ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, D. SRL, B. SRL, SC C. SRL prin lichidator F. IPURL SRL. A fost anulată în parte sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. A fost păstrată soluţia dată de prima instanţă excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă E. A fost respins apelul incident formulat de Spitalul Judeţean de Urgenţă E. împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva deciziei din 26 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, Ministerul Sănătății a declarat recurs.
Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:
Recurentul-pârât susține că decizia recurată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul redă dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. a) și art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen. și arată că acestea sunt aplicabile în cauză. În acest sens, susține că în cazul în care pedeapsa ar fi orientată spre minim, atunci termenul de prescripție este de 5 ani, pedeapsa prevăzută la art. 194 C.pen. fiind de la 2 la 7 ani.

Totodată, recurentul-pârât arată că nu există nicio dovadă cu privire la data infectării cu fiecare agent patogen al intimatei-reclamante, astfel încât momentul de la care curge termenul de prescripție este data producerii accidentului, respectiv în noaptea 19/20 decembrie 2013. Prin urmare, recurentul consideră că instanța de fond în mod corect a reținut că intimatei-reclamante fiindu-i produsă o infirmitate fizică permanentă, termenul de prescripție este de 5 ani și s-a împlinit la 20.12.2018, în raport de prevederile art. 194 alin. 1 lit. a) și art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen.

Recurentul-reclamant susține că prin decizia nr. 1448 din 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia a II-a civilă s-a stabilit că tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, infracțiune, poate avea loc în tot intervalul de timp în care persoana vinovată poate fi trasă la răspundere penală, și nu prin adăugarea acestui interval la cei 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea în conformitate cu dispozițiile art. 2517 și art. 2528 alin. 1 C.civ.

În continuare, recurentul-pârât face o amplă prezentare cu privire la atribuțiile Ministerului Sănătății în procedura de aprobare a utilizării produselor biocide, precum și mențiuni privind actele normative elaborate de către Ministerul Sănătății care reglementează achiziția și punerea pe piață a produselor biocide.
546

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C.proc.civ.
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului. Intimatul Spitalul Județean de Urgență E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Criticile referitoare la soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu vor fi însuşite de Înalta Curte deoarece instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile 1.394 C.civ., în conformitate cu care: „În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.”

Totodată, instanţa supremă reţine că potrivit prevederilor art. 194 alin. 1 lit. a) C.pen., fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat o infirmitate se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar conform art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Înalta Curte constată că, aplicând prevederile art. 1394 C.civ., art. 194 alin. 1 lit. a) și art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen. la situația de fapt, instanța de apel a constatat în mod legal că termenul de prescripție aplicabil în speță este de 8 ani, termen care a început să curgă de la data producerii accidentului, respectiv 20.12.2013 și s-a împlinit la 20.12.2021, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de către intimata-reclamantă A., sens în care instanța de apel în mod corect a admis apelul intimatei-reclamante pe acest aspect.

Astfel cum s-a stabilit în doctrină şi jurisprudenţă, prescripția extinctivă se întemeiază pe culpa titularului unui drept subiectiv care neglijează exercițiul acestuia înăuntrul termenului legal, având caracter de sancţiune, or în cauză, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod judicios a reținut neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost depusă la 25.11.2019, iar termenul de prescripţie s-a împlinit la 20.12.2021.
Referitor la jurisprudența instanței supreme la care face referire recurentul-reclamant, respectiv decizia nr. 1448 din 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia a II-a civilă, precum și susținerile acestuia prin care prezintă atribuțiile Ministerului Sănătății în procedura de aprobare a utilizării produselor biocide și actele normative elaborate care reglementează achiziția și punerea pe piață a acestor produse, Înalta Curte constată că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate în raport de decizia atacată, ci aspecte factuale care nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., Înalta Curte constată că a fost indicat formal la finalul cererii de recurs, fără ca recurentul-pârât să expună argumente pentru motivul de recurs invocat.
547

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva deciziei civile din 26 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.