Metode speciale de supraveghere din perspectiva INM

În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului procesual penal—parte general s-a pus în discuție de către DNA metodele speciale de supraveghere.

“Supraveghere audio, video sau prin fotografiere și utilizarea investigatorului sau colaboratorului; posibilitatea investigatorului sau colaboratorului de a proceda la supravegherea audio, video sau prin fotografiere, când supravegherea fusese încuviințată de judecător anterior introducerii lui în cauză.”

În esență, problema este de a ști dacă, odată încuviințată de către judecător supravegherea video, audio sau prin fotografiere, mai este nevoie de o nouă sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți când în cauză este introdus un investigator sau colaborator, ori acesta poate proceda la supravegherea audio, video sau prin fotografiere în baza mandatului anterior emis de către judecător.

„Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că în situaţia în care există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când, ulterior emiterii mandatului de supraveghere, apreciază că se impune folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.”

Cum activităţile de supraveghere audio, video sau prin fotografiere au o reglementare specială, dată fiind intruziunea în viaţa privată a persoanei vizate de aceste măsuri, este necesară o autorizare specială, potrivit art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală. Limitările aduse drepturilor fundamentale ale persoanelor trebuie să se supună testului necesităţii, proporţionalităţii şi subsidiarităţii, motiv pentru care orice restrângere trebuie să aibă loc în condiţii stricte şi, în speţă, autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Din acest motiv nu se poate considera că mandatul de supraveghere tehnică obţinut anterior se va extinde şi la cazul în care se doreşte utilizarea colaboratorilor. Altfel, ar avea loc o modificare a modalităţii de supraveghere, fără ca situaţia respectivă să fi fost avută în vedere de judecătorul de drepturi şi libertăţi care a autorizat supravegherea tehnică

În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că în situaţia în care există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul nu este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că se impune folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.

De asemenea, s-a mai luat în vedere situația în care s-ar aprecia că se impune emiterea unui nou mandat pentru folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video s-ar ajunge ca pentru aceleaşi activităţi de supraveghere audio-video şi prin fotografiere să coexiste două mandate de supraveghere tehnică.

În opinia noastră INM, odată ce supravegherea audio, video sau prin fotografiere a fost încuviințată de către judecătorul de drepturi și libertăți, revine organului de urmărire penală să o efectueze folosind acel procedeu probator pe care îl apreciază adecvat pentru administrarea probei, cu condiția să respecte toate dispozițiile legale specifice procedeului probator ales.
Atunci când apreciază că este oportun ca supravegherea să fie realizată de un investigator sau colaborator, face aplicarea art. 148 Cod procedură penală, autorizând folosirea acestei persoane și, respectând alin. (2) al textului, indică activitățile pe care le poate desfășura, între care și supravegherea deja încuviințată.