Judecătoarea Adriana Stoicescu, o radiografie tristă a României: ”O țară în cădere liberă, împinsă discret de la spate. Și e, în primul rând, vina noastră”

”România este la marginea prăpastiei, cu un picior atârnând, deja, în gol. Și pentru asta suntem toți vinovați.” O spune judecătoarea Adriana Stoicescu, într-o analiză pe care o face atât clasei politice, cât și societății românești în ansamblul ei. Vicepreședinta Tribunalului Timiș observă atitudinea aparent preocupată a politicienilor care sunt, de fapt, rupți de realitate, dar și vinovăția noastră, a tuturor, pentru străzile pline de mizerie, pentru spitalele devenite focare de infecție și școala aflată în cădere liberă. ”Din dorința de a ciupi ceva, de la vlădică la opincă, toți sau aproape toți încălcăm reguli și legi, pentru că la noi merge și așa. Apoi ieșim mânioși pe facebook și ne certăm”, scrie magistratul pe pagina sa de facebook.

Postarea integrală a judecătoarei Adriana Stoicescu:

”Cu mânecile cămășii albe suflecate, deschisă la primii nasturi, pe model Obama, politicianul român muncește din greu, pentru binele tău, al meu, al nostru.

Pe vremuri, cominternistul făcea legea, îmbrăcat în haina tip Mao Tzedun. Avea și el idei de reformare a societății. Cu mâinile ”bătătorite” de muncă, ieșea în mijlocul mulțimii care îi sorbea cuvintele, promițând marea și sarea, un altfel de paradis, în care domneau egalitatea deplină, uniforma și bunăstarea. Și, mai ales, liniștea.

Oamenii politici moderni sunt tot timpul îngândurați, preocupați. Par a fi tot timpul pe fugă. Între două șantiere, au timp de un corn, pe marginea drumului. De cafea nu poate fi vorba.

Au o țară pe mână, ce Dumnezeu! Un popor de scos din ghearele obscurantismului religios. O națiune de colorat în culorile veseliei date de, eventual, prafuri.

Când lectura ta se rezumă la textele scurte de pe net e firesc să nu vezi cumplita asemănare dintre cele două personaje.

Când, deși ai în portofoliu diplome la instituții de prestigiu, nu ai ieșit din casă nici măcar să cumperi pâine, e firesc să fii complet rupt de realitate.

Când părinții și bunicii tăi primeau salamul de Sibiu, atât de visat de popor, adus de mașina casei de comenzi direct în bătătură, în timp ce ”prostimea” se călca în picioare pentru o pâine, este normal să nu ai habar ce mănâncă azi oamenii de rând.

România este la marginea prăpastiei, cu un picior atârnând, deja, în gol.

Și pentru asta suntem toți vinovați.

Străzile nu sunt murdare doar pentru ca avem politicieni de ”mare angajament”, ci și pentru că noi facem mizerie.

Spitalele sunt focare de infecție nu doar pentru că niciun manager de spital nu este cocoțat acolo pe criterii de competență, ci și pentru că unii din noi sunt certați cu apa și săpunul.

Școala e în cădere liberă pentru că părinții au pretenția să îi învețe pe profesori cât fac 2+2, dar și pentru că dascălii sunt plătiți în batjocură.

Societatea se prăbușește sub ochii noștri.

Pare că ne-am obișnuit cu ideea.

Stăm și ne văicărim că ne fură austriecii pădurile, americanii gazul, rușii aerul.

Nu, nimeni nu ne pune arma la tâmplă și nimeni nu ne tâlhărește.

Noi ne vindem pe nimic.

Din dorința de a ciupi ceva, de la vlădică la opincă, toți sau aproape toți încălcăm reguli și legi, pentru că la noi merge și așa.

Apoi ieșim mânioși pe facebook și ne certăm.

Clasa politică e oglinda noastră.

În timp ce ne scuipăm virtual, ne tăiem capetele și ne înjurăm, de 30 de ani ei dezmembrează țara și o scot pe șest la mezat.

Ei știu că suntem ”ocupați”.

Vara, cu grătarele și concediul în imensa mare devenită latrină publică, din vina noastră, mâncând alimente alterate și zăcând pe plaje pline de gunoaie.

Iarna, cu ”sfintele sărbători”, devenite, prin grija celor care ne scapă de ”povara” Credinței, chiolhanuri aducătoare de salvare și internare, come alcoolice și o grămadă de accidente.

Suntem un popor ocupat cu veselia, hazul de necaz și bancurile.

Cu mațul plin și mintea goală și odihnită.

Pentru că o națiune educată ar ridica cu adevărat probleme, îi lăsăm să cumpere arme la mâna a doua, alimente de plastic și apoi ne plângem că nu sunt bani pentru școală. Dar nu prea tare, ce drac să faci acum cu prea multă carte?

Țăranii își aruncă recolta pe câmp în timp ce noi ne înghesuim să cumpărăm mere din China.

Le luăm copiilor telefoane șmechere să poată, dragii de ei, să butoneze liniștiți în ”toaleta” din fundul curții.

O țară în cădere liberă, împinsă discret de la spate. Asta suntem.

Și nu, nu e doar vina politicienilor.

E, în primul rând, vina noastră.”