SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
O modificare importantă a legislației privind actele de stare civilă a intrat în vigoare la 6 iulie 2026 și schimbă modul în care cetățenii români, în special cei aflați în străinătate, pot interacționa cu autoritățile din România. Legea nr. 120/2026 permite depunerea cererilor privind actele de stare civilă și prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale, inclusiv în procedura de transcriere a certificatelor de naștere, căsătorie sau a altor acte emise de autorități străine. Miza este una practică și administrativă: reducerea birocrației, simplificarea reprezentării în fața autorităților și facilitarea accesului la servicii publice pentru cetățenii care nu se pot prezenta personal în România.
Potrivit informațiilor comunicate de Uniunea Națională a Barourilor din România, noua reglementare extinde posibilitățile de reprezentare ale avocatului în procedurile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Schimbarea vine într-un domeniu în care procedurile administrative pot avea efecte directe asupra vieții private și familiale: recunoașterea în România a unui act de naștere emis în străinătate, transcrierea unei căsătorii, rectificarea unor date de stare civilă sau schimbarea numelui pe cale administrativă.
Cetățenii nu vor mai fi limitați, în cazurile vizate de lege, la prezentarea personală, la reprezentarea prin procură notarială sau la apelarea la servicii consulare. Ei vor putea mandata un avocat, iar acesta va putea depune cererea în baza împuternicirii avocațiale, documentul profesional prin care avocatul dovedește mandatul primit de la client.
O schimbare cu miză majoră pentru românii din diaspora
Deși modificarea pare, la prima vedere, una tehnică, efectele ei pot fi importante pentru un număr mare de români care locuiesc, muncesc sau au familii în afara țării. Pentru aceștia, relația cu administrația românească este adesea complicată de distanță, programări consulare, costuri, traduceri, legalizări și drumuri în România.
Expunerea de motive a inițiativei legislative pornește tocmai de la această realitate. Documentul arată că propunerea a urmărit modificarea art. 59¹ din Legea nr. 119/1996 „în vederea facilitării transcrierii certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve eliberate de autoritățile străine”, conferind dreptul de reprezentare avocaților în baza împuternicirii avocațiale.
Transcrierea actelor de stare civilă emise în străinătate este o procedură esențială pentru ca actele respective să fie recunoscute în evidențele românești. De exemplu, un copil născut în străinătate din părinți români poate avea nevoie ca certificatul de naștere emis de autoritatea străină să fie transcris în registrele românești. La fel, o căsătorie încheiată în afara țării trebuie, în anumite situații, înscrisă în registrele de stare civilă din România pentru a produce efecte administrative interne.
Până la această modificare, potrivit expunerii de motive, actele și certificatele eliberate de autorități străine puteau fi transcrise „fie personal, fie prin procură notarială, sau procuri emise de către consulatele române, însă nu și de către avocați în baza unor împuterniciri avocațiale”.
Această diferență era considerată de inițiatori o limitare nejustificată, mai ales în condițiile în care avocații reprezintă deja persoane fizice și juridice în relația cu autoritățile publice în numeroase alte proceduri.
Ce prevede concret noul text de lege
Forma adoptată de Senat prevede modificarea art. 59¹ din Legea nr. 119/1996. Noul text stabilește că cererile prevăzute de mai multe articole ale legii pot fi depuse și prin avocat împuternicit de titular, de reprezentanții legali sau de persoanele îndreptățite.
Formularea adoptată este explicită: cererile „pot fi depuse și prin avocat împuternicit de către titular, de către reprezentanții legali ai acestuia sau de către persoanele îndreptățite, după caz, în baza împuternicirii avocațiale”. Textul face trimitere la Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și la Statutul profesiei de avocat.
Această trimitere este importantă, pentru că împuternicirea avocațială nu este o simplă declarație informală. Ea este documentul prin care avocatul dovedește, în exercitarea profesiei, că a fost mandatat de client să acționeze în numele acestuia. În noul cadru legal, acest document devine suficient pentru depunerea cererilor vizate de art. 59¹, fără a mai fi necesară, în aceste cazuri, o procură autentică notarială.
Modificarea nu înseamnă însă că avocatul poate obține automat soluționarea favorabilă a cererii sau că autoritățile nu mai verifică actele depuse. Ea privește în primul rând reprezentarea și depunerea cererii. Condițiile de fond ale procedurilor rămân aceleași: actele trebuie să fie valabile, complete, traduse sau legalizate acolo unde legea cere acest lucru, iar autoritatea competentă va continua să analizeze cererea potrivit normelor aplicabile.
De la inițiativă la intrarea în vigoare
Parcursul legislativ al modificării a început cu o inițiativă care a vizat completarea cadrului legal existent. În documentele transmise Parlamentului, propunerea apare ca având ca obiect modificarea art. 59¹ din Legea nr. 119/1996. În adresa semnată de senatorul Doina-Elena Federovici, documentul este menționat ca „Propunere legislativă pentru modificarea art. (59 indice 1) din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă – Republicată”, cu numărul b476/2025.
Ulterior, proiectul a fost adoptat de Senat. Forma adoptată consemnează că „acest proiect de lege a fost adoptat de Senat, în ședința din 22 decembrie 2025”, cu respectarea prevederilor constituționale aplicabile.
Potrivit informațiilor comunicate în materialul furnizat, legea a fost promulgată la 3 iulie 2026, publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550, și a intrat în vigoare la 6 iulie 2026. Documentele anexate confirmă expunerea de motive și forma adoptată de Senat; Monitorul Oficial și decretul de promulgare nu se regăsesc printre documentele atașate, astfel că aceste detalii sunt redate ca informații comunicate în materialul inițial.
De ce era considerată necesară modificarea
Argumentul principal al inițiatorilor este că legislația veche crea o povară administrativă inutilă pentru cetățeni, mai ales pentru cei aflați în afara țării. Expunerea de motive afirmă că nepermiterea transcrierii actelor de stare civilă prin avocat genera „dificultăți pentru cetățenii români aflați în străinătate”, care erau nevoiți fie să se deplaseze la autoritățile din România, fie să mandateze o altă persoană prin procură notarială.
În practică, aceste opțiuni puteau însemna costuri suplimentare, timp pierdut, proceduri consulare anevoioase sau dependența de servicii notariale care nu sunt întotdeauna ușor accesibile în toate statele. Pentru un cetățean stabilit în altă țară, obținerea unei procuri autentice, traducerea ei, legalizarea sau folosirea ei în România putea deveni o procedură mai complicată decât formalitatea administrativă propriu-zisă.
Inițiatorii au subliniat că, în multe cazuri, avocații se ocupau deja de astfel de proceduri, dar erau obligați să o facă în baza unei procuri notariale, nu în baza împuternicirii avocațiale. Expunerea de motive notează că „transcrierea actelor de stare civilă este adesea realizată de avocați, însă numai în baza unor procuri autentice notariale”, deși existența unei împuterniciri avocațiale ar trebui să fie suficientă pentru reprezentarea intereselor părții în fața autorităților administrative.
Această argumentație pleacă de la ideea că avocatul nu este doar un reprezentant în instanță, ci și un profesionist al dreptului care poate asista și reprezenta cetățenii în raporturile cu administrația publică.
Rolul avocatului în raport cu administrația
Noua reglementare consolidează un rol deja existent al avocatului: acela de intermediar calificat între cetățean și instituțiile publice. În multe proceduri administrative, persoanele fizice au nevoie nu doar de depunerea unor documente, ci și de înțelegerea cadrului legal, de verificarea actelor necesare, de comunicarea cu autoritățile și de urmărirea termenelor.
În cazul actelor de stare civilă, miza poate fi una personală și sensibilă. O eroare într-un act, o întârziere în transcrierea unui certificat de naștere sau dificultatea de a recunoaște o căsătorie în evidențele românești poate afecta accesul la alte drepturi: obținerea documentelor de identitate, clarificarea situației familiale, înscrierea copiilor în evidențe, succesiuni, drepturi patrimoniale sau alte proceduri administrative.
Prin acceptarea împuternicirii avocațiale, legea recunoaște că reprezentarea prin avocat poate funcționa și în această zonă administrativă, nu doar în litigii. Expunerea de motive vorbește despre „respectarea principiilor generale ale reprezentării convenționale”, menționând că legea recunoaște avocatului dreptul de a reprezenta persoane fizice și juridice în relațiile cu autoritățile publice.
Pentru cetățeni, acest lucru poate însemna o cale mai simplă de a-și exercita drepturile. Pentru avocați, înseamnă o recunoaștere explicită a competenței profesionale în procedurile de stare civilă. Pentru administrație, poate însemna o comunicare mai structurată, prin intermediul unor reprezentanți care cunosc cerințele legale și pot pregăti dosarele într-o formă mai coerentă.
Impactul asupra consulatelor și autorităților locale
Un alt argument invocat în sprijinul legii privește degrevarea autorităților consulare. Expunerea de motive menționează explicit „degrevarea autorităților consulare de un volum semnificativ de solicitări”, prin transferarea posibilității de depunere a cererilor către avocați mandatați.
Această miză administrativă este relevantă într-un context în care serviciile consulare românești se confruntă frecvent cu cereri numeroase din partea cetățenilor aflați în străinătate. Actele de stare civilă se numără printre cele mai importante categorii de servicii solicitate, pentru că ele privesc situații de viață fundamentale: nașteri, căsătorii, divorțuri, schimbări de nume, decese sau corectarea unor date.
Pentru autoritățile locale din România, noua reglementare ar putea duce la o creștere a numărului de cereri depuse prin avocați. Acest lucru poate avea avantaje, dar și provocări. Pe de o parte, un avocat poate pregăti dosarul mai riguros și poate comunica mai eficient cu instituția. Pe de altă parte, autoritățile vor trebui să aplice unitar noul text legal și să accepte împuternicirea avocațială în condițiile prevăzute de lege.
Din documentele disponibile nu rezultă dacă au fost emise instrucțiuni administrative suplimentare pentru serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, primării sau alte instituții implicate. Aceasta rămâne o chestiune importantă pentru aplicarea practică a legii.
Ce proceduri sunt vizate
Textul adoptat de Senat face trimitere la mai multe articole din Legea nr. 119/1996, ceea ce arată că modificarea nu privește exclusiv transcrierea actelor emise în străinătate. Sunt vizate cereri din zona actelor de stare civilă, inclusiv proceduri precum cele menționate în materialul comunicat: transcrierea actelor emise în străinătate, rectificarea actelor de stare civilă, schimbarea numelui pe cale administrativă și alte operațiuni prevăzute de lege.
Este important ca publicul să înțeleagă diferența dintre depunerea cererii și soluționarea cererii. Avocatul poate depune cererea în numele clientului, în baza împuternicirii avocațiale, dar autoritatea competentă rămâne cea care verifică legalitatea documentelor și decide asupra cererii. Noua lege nu transferă atribuții de stare civilă către avocați și nu elimină controlul administrativ.
În același timp, pentru cetățean, posibilitatea de a trimite un avocat în locul său poate schimba semnificativ experiența administrativă. În loc să gestioneze direct o procedură birocratică, uneori din altă țară, persoana interesată poate apela la un profesionist care să se ocupe de depunerea dosarului și de comunicarea cu autoritățile.
Beneficiile invocate: mai puțină birocrație, acces mai ușor la servicii publice
Expunerea de motive formulează beneficiile modificării în termeni clari. Inițiatorii vorbesc despre „reducerea birocrației, soluționarea cererii cetățeanului cu celeritate” și despre „creșterea eficienței și predictibilității procedurii de transcriere a actelor de stare civilă emise de autoritățile străine”.
Această logică se înscrie într-o tendință mai largă de simplificare a relației dintre cetățean și stat. În multe domenii administrative, problemele nu apar doar din conținutul legii, ci din numărul de pași necesari pentru a obține un rezultat: deplasări, programări, procuri, traduceri, copii legalizate, ghișee diferite și termene greu de urmărit. Când persoana interesată locuiește în străinătate, aceste dificultăți se amplifică.
Prin urmare, legea nu trebuie privită doar ca o modificare punctuală a unui articol, ci ca o încercare de a adapta procedurile de stare civilă la realitatea mobilității internaționale. Românii trăiesc, se căsătoresc, au copii, divorțează sau își schimbă statutul civil în alte state, iar administrația românească trebuie să proceseze aceste realități într-un mod funcțional.
Ce nu schimbă legea
Pentru a evita așteptările nerealiste, trebuie spus clar că noua reglementare nu elimină toate formalitățile. Actele emise în străinătate vor trebui în continuare să respecte cerințele legale pentru a fi folosite în România. În funcție de statul emitent și de tipul documentului, pot fi necesare apostilarea, supralegalizarea, traducerea autorizată sau alte formalități.
De asemenea, legea nu înseamnă că orice solicitare privind actele de stare civilă poate fi rezolvată exclusiv prin avocat, indiferent de situație. Textul se aplică cererilor prevăzute de art. 59¹ și de articolele la care acesta face trimitere. În plus, pot exista cazuri în care autoritatea solicită clarificări, documente suplimentare sau verificări care depind de circumstanțele concrete ale dosarului.
O altă limită ține de practica administrativă. Chiar dacă legea este în vigoare, eficiența ei va depinde de modul în care autoritățile locale și centrale o vor interpreta și aplica. Dacă instituțiile vor avea practici neunitare, cetățenii și avocații ar putea întâmpina dificultăți în primele luni de aplicare.
Posibile riscuri și întrebări deschise
Materialele disponibile nu indică existența unor opoziții publice sau critici instituționale formulate împotriva legii. Nu sunt prezentate puncte de vedere contrare din partea autorităților de stare civilă, a notarilor, a consulatelor sau a altor organizații profesionale. Prin urmare, nu poate fi afirmat, pe baza documentelor analizate, că modificarea ar fi generat o controversă majoră.
Totuși, există întrebări practice care rămân deschise. Prima privește aplicarea unitară: vor accepta toate autoritățile împuternicirea avocațială în aceeași formă și în aceleași condiții? A doua privește comunicarea publică: vor fi informați cetățenii din diaspora despre această nouă posibilitate? A treia privește adaptarea procedurilor interne: vor exista instrucțiuni clare pentru funcționarii de stare civilă?
Mai există și problema limitelor reprezentării. Împuternicirea avocațială permite avocatului să acționeze pentru client în condițiile mandatului primit, dar nu substituie documentele de stare civilă necesare și nici nu scurtează automat termenele legale. Prin urmare, beneficiul real va depinde de calitatea pregătirii dosarelor, de cooperarea autorităților și de claritatea procedurilor administrative.
Legea nr. 120/2026 nu reformează integral sistemul actelor de stare civilă, dar introduce o modificare cu impact direct asupra cetățenilor. Pentru o persoană aflată în străinătate, diferența dintre a obține o procură notarială și a mandata un avocat prin împuternicire avocațială poate fi semnificativă. Poate însemna mai puțin timp pierdut, mai puține costuri, mai puține drumuri și o relație mai simplă cu administrația.
În același timp, legea reflectă o schimbare de abordare: statul acceptă că avocatul poate avea un rol mai larg în sprijinirea cetățenilor în fața administrației. Nu doar instanțele, ci și ghișeele, registrele și procedurile administrative pot fi spații în care reprezentarea juridică profesionistă ajută la protejarea drepturilor și la eficientizarea proceselor.
Expunerea de motive sintetizează această idee prin referirea la „adaptarea cadrului normativ la realitățile actuale ale unei societăți moderne, caracterizate prin mobilitate sporită și diversitatea situațiilor juridice”.
Partajează acest conținut:
