SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea de Apel Constanța a pronunțat o hotărâre cu miză juridică și publică majoră în conflictul dintre Societatea Grupul Industrial Voiculescu și Compania SA, cunoscută public drept GRIVCO, și fosta judecătoare Camelia Bogdan. Prin decizia civilă pronunțată instanța a admis apelul formulat de GRIVCO, a schimbat în parte sentința Tribunalului București și a constatat caracterul ilicit al unei afirmații făcute de Bogdan într-un interviu acordat Epoch Times la 20 august 2024.
Afirmația vizată de proces a fost aceea potrivit căreia Dan Voiculescu ar trebui să aducă la stat „nu doar prejudiciul ICA, ci și produsul infracțiunii delapidării fondurilor Securității, prin Crescent și Grivco, estimat la 4,4 miliarde de dolari, ce urmează a fi actualizați cu rata inflației”.
Curtea de Apel Constanța a considerat că această formulare nu reprezintă o simplă opinie politică, o critică instituțională sau o judecată de valoare protejată necondiționat de libertatea de exprimare. Instanța a calificat-o drept o afirmație factuală gravă, cu semnificație penală, care trebuia susținută printr-o bază factuală suficientă. În lipsa acesteia, declarația a fost considerată ilicită.
Hotărârea nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând să fie depusă la Curtea de Apel Constanța. Până la o eventuală soluție a instanței de control judiciar, decizia rămâne însă una dintre cele mai clare delimitări făcute recent de o instanță română între libertatea de exprimare și răspunderea civilă pentru acuzații publice cu conținut penal.
Un proces civil
GRIVCO a cerut instanței să constate caracterul ilicit al afirmațiilor făcute de Camelia Bogdan, să dispună încetarea încălcărilor pe viitor, să oblige pârâta la publicarea hotărârii și să o oblige la plata sumei de 200.001 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul de imagine și reputație. Compania a solicitat și cheltuieli de judecată.
Curtea a admis doar primul capăt de cerere: a constatat caracterul ilicit al afirmației referitoare la infracțiunea de delapidare prin GRIVCO. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate. Instanța nu a acordat daune morale în bani, apreciind că simpla constatare judiciară a caracterului ilicit reprezintă, în circumstanțele cauzei, o reparație suficientă. Camelia Bogdan a fost însă obligată la plata sumei de 16.652,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.
Interviul Epoch Times și fraza care a declanșat litigiul
Cazul a pornit de la un interviu publicat la 20 august 2024 în publicația online Epoch Times, sub titlul „Statul de drept e în disoluție”. În interviu, Camelia Bogdan comenta o temă sensibilă: recuperarea prejudiciului în dosarul ICA și modul în care statul român execută hotărârile penale definitive.
Contextul general al declarației era unul critic la adresa statului și a instituțiilor sale. Bogdan vorbea despre ceea ce descria drept o disoluție a statului de drept, despre presupuse blocaje în recuperarea produsului infracțiunii și despre incapacitatea statului de a urmări resursele financiare asociate fostei Securități sau continuatorilor acesteia. În acest cadru, a fost formulată fraza care a făcut obiectul procesului: „Iar domnul Dan Voiculescu trebuie să aducă la stat nu doar prejudiciul ICA, ci și produsul infracțiunii delapidării fondurilor Securității, prin Crescent și Grivco, estimat la 4,4 miliarde de dolari, ce urmează a fi actualizați cu rata inflației.”
GRIVCO a susținut că această afirmație o vizează direct. Compania a arătat că, prin folosirea expresiei „prin Crescent și Grivco”, Bogdan a indicat societăți comerciale prin intermediul cărora s-ar fi săvârșit o infracțiune, iar nu simple repere istorice sau economice. Pentru reclamantă, asocierea numelui GRIVCO cu „delapidarea fondurilor Securității”, cu „produsul infracțiunii” și cu o sumă precisă, de 4,4 miliarde de dolari, reprezenta o acuzație factuală concretă, nu o opinie.
Compania a mai susținut că acuzația era cu atât mai prejudiciatoare cu cât provenea de la o persoană prezentată public ca fost magistrat și specialist în domeniul infracționalității economice. În viziunea GRIVCO, această calitate publică amplifica impactul afirmației, deoarece publicul putea acorda o credibilitate mai mare unei persoane percepute ca profesionist al dreptului penal.
Cererea GRIVCO: imagine, reputație și acuzații considerate neprobate
În cererea de chemare în judecată, GRIVCO a invocat drepturile sale nepatrimoniale la imagine și reputație, susținând că afirmațiile Cameliei Bogdan erau „neadevărate, neprobate și prejudiciatoare”. Societatea a arătat că nu este vorba despre o critică abstractă la adresa statului, ci despre atribuirea publică a unei conduite infracționale unei companii identificabile.
Potrivit reclamantei, afirmația avea trei componente prejudiciatoare: asocierea GRIVCO cu fosta Securitate, acuzarea societății de implicare în delapidarea fondurilor Securității și indicarea unui pretins produs al infracțiunii în sumă de 4,4 miliarde de dolari. În opinia companiei, o asemenea acuzație, lansată în spațiul public, nu putea fi tratată ca simplă opinie. Delapidarea este o infracțiune, iar susținerea că o societate a fost implicată în săvârșirea ei trebuie să se sprijine pe probe.
GRIVCO a susținut că prejudiciul moral rezultă din însăși gravitatea acuzației și din difuzarea ei în mediul online, unde informațiile pot fi preluate, distribuite, comentate și amplificate. Compania a invocat jurisprudența potrivit căreia, în materia prejudiciilor morale, proba directă este dificilă, iar existența faptei ilicite poate permite prezumarea prejudiciului și a raportului de cauzalitate.
De asemenea, reclamanta a subliniat că nu pretinde o suferință psihică, imposibil de asociat unei persoane juridice, ci un prejudiciu de imagine și reputație, evaluabil prin efectele asupra prestigiului public al companiei.
Apărarea Cameliei Bogdan: interes public, libertate de exprimare și bază factuală
Camelia Bogdan a cerut respingerea acțiunii, susținând că declarațiile sale sunt protejate de libertatea de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ea a arătat că a avut calitatea de magistrat, că este specializată în combaterea spălării banilor și că a intervenit public într-o chestiune de interes general: recuperarea prejudiciilor din infracțiuni economice și funcționarea statului de drept.
În apărare, Bogdan a susținut că afirmațiile contestate nu erau acuzații factuale autonome, ci concluzii sau opinii bazate pe informații deja existente în spațiul public. Ea a invocat hotărâri judecătorești, articole de presă, anchete jurnalistice, relatări despre Crescent, ICE Dunărea, beneficiari reali și legături cu fosta Securitate. În logica apărării, aceste elemente formau o bază factuală suficientă pentru opinia exprimată.
Fosta judecătoare a mai susținut că demersul GRIVCO ar avea caracter abuziv și intimidant, încadrându-l în logica unor acțiuni de tip SLAPP, adică litigii folosite pentru descurajarea participării publice. Ea a invocat, de asemenea, protecția avertizorilor de integritate și libertatea magistraților sau foștilor magistrați de a se exprima asupra unor disfuncționalități instituționale.
În privința prejudiciului, apărarea a susținut că GRIVCO nu a dovedit existența unui prejudiciu concret și că reputația companiei era deja afectată prin informații publice anterioare. Totodată, Bogdan a contestat posibilitatea acordării daunelor morale unei persoane juridice, susținând că prejudiciul de imagine al unei societăți trebuie subsumat unui prejudiciu material, cuantificabil economic.
Tribunalul București a respins acțiunea GRIVCO
În primă instanță, Tribunalul București a respins cererea GRIVCO ca neîntemeiată. Tribunalul a apreciat că articolul trebuia citit în ansamblu și că mesajul Cameliei Bogdan era îndreptat în principal împotriva statului român, a instituțiilor sale și a modului în care acestea gestionează recuperarea prejudiciilor.
Prima instanță a considerat că simpla folosire a prepoziției „prin” în expresia „prin Crescent și Grivco” nu atribuia direct, expres și neechivoc o faptă infracțională societății GRIVCO. Tribunalul a interpretat afirmația ca parte a unui discurs mai amplu, critic, privind executarea unei hotărâri penale definitive și funcționarea statului de drept.
În motivarea primei instanțe, a contat și calitatea publică a Cameliei Bogdan. Tribunalul a reținut că aceasta a fost magistrat și că a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul ICA, precum și că invoca expertiză în domeniul combaterii spălării banilor. Din această perspectivă, instanța de fond a considerat că Bogdan și-a exprimat o opinie profesională, o judecată de valoare, pentru care nu se impune proba verității în același mod ca în cazul unei afirmații de fapt.
Pentru Tribunal, subiectul era unul de interes public, iar opinia exprimată de Bogdan răspundea interesului publicului pentru modul în care statul român pune în executare hotărârile penale și recuperează prejudiciile. În lipsa unei fapte ilicite, Tribunalul a respins și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
Apelul GRIVCO: prima instanță ar fi depășit cadrul procesual și ar fi calificat greșit afirmația
GRIVCO a atacat sentința, susținând că Tribunalul București a greșit atât în plan procedural, cât și în plan juridic. Compania a arătat că prima instanță ar fi depășit limitele cadrului procesual, concentrându-se pe teme care nu făceau obiectul litigiului: executarea dosarului ICA, statutul lui Dan Voiculescu, informații despre alte societăți, articole de presă sau controverse istorice privind Crescent și ICE Dunărea.
Potrivit GRIVCO, dosarul nu privea toate afirmațiile Cameliei Bogdan de-a lungul timpului, nu privea executarea hotărârii penale din dosarul ICA și nici legalitatea unor proceduri legate de recuperarea prejudiciului. Dosarul privea strict afirmația din 20 august 2024, prin care compania susținea că a fost asociată cu delapidarea fondurilor Securității.
GRIVCO a criticat și interpretarea gramaticală și logică făcută de Tribunal. În opinia companiei, prepoziția „prin” nu era neutră. Ea indica tocmai mijlocul sau instrumentul prin care s-ar fi realizat presupusa delapidare. Prin urmare, fraza nu îl viza doar pe Dan Voiculescu sau statul român, ci și societatea GRIVCO, numită expres.
Apelanta a mai susținut că Tribunalul a confundat judecata de valoare cu afirmația factuală. În viziunea GRIVCO, a spune că o companie a fost implicată în delapidarea fondurilor Securității și a indica un produs al infracțiunii de 4,4 miliarde de dolari nu este o opinie, ci o susținere verificabilă. Iar dacă este verificabilă, atunci trebuie dovedită.
Strămutarea dosarului la Constanța
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis o cerere de strămutare formulată de Camelia Bogdan. Prin încheierea pronunțată la 24 februarie 2026, cauza a fost mutată de la Curtea de Apel București la Curtea de Apel Constanța. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței constănțene la 6 martie 2026.
În apel, s-a administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, Camelia Bogdan a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocând mai multe întrebări preliminare legate de acțiunile de tip SLAPP, de prezumția de nevinovăție, de protecția avertizorilor, de libertatea de exprimare a magistraților și de obligația statelor de a combate fraudele care afectează interesele financiare ale Uniunii.
Curtea de Apel Constanța a respins însă cererea de sesizare a CJUE. Instanța a reținut că o trimitere preliminară este utilă numai atunci când răspunsul Curții de Justiție este necesar pentru soluționarea litigiului. În acest caz, Curtea a apreciat că întrebările propuse vizau aspecte penale, protecția avertizorilor sau statutul magistraților, dar nu aveau relevanță directă pentru soluționarea unui litigiu civil privind caracterul ilicit al unei afirmații determinate.
Motivarea este tranșantă: raportat la întrebările și argumentele invocate, „aspecte penale ori referitoare la protecția avertizorilor sau magistraților”, acestea „nu sunt relevante pentru soluționarea litigiului”, astfel încât cererea de sesizare a CJUE a fost respinsă.
Curtea de Apel: afirmația nu era o opinie, ci o declarație de fapt
Punctul central al hotărârii Curții de Apel Constanța este schimbarea calificării juridice a afirmației. Instanța de apel a considerat că Tribunalul București a greșit atunci când a tratat declarația Cameliei Bogdan ca pe o simplă judecată de valoare.
Curtea a pornit de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reamintind distincția dintre judecățile de valoare și informațiile factuale. Judecățile de valoare sunt opinii, aprecieri, interpretări personale, care nu pot fi supuse probei adevărului în același sens ca faptele. În schimb, informațiile factuale sunt afirmații despre fapte determinate, susceptibile de verificare.
Instanța a arătat că, în cazul informațiilor factuale, autorul trebuie să poată dovedi adevărul afirmației sau, cel puțin, să arate că a existat o bază factuală suficientă și că a acționat cu bună-credință. Chiar și în cazul opiniilor, Curtea a amintit că acestea nu sunt protejate dacă nu se sprijină pe o bază factuală minimă sau dacă devin pur injurioase.
Aplicând aceste principii la cauza concretă, Curtea de Apel Constanța a reținut că afirmația Cameliei Bogdan reprezintă „declarații de fapt, care vizează imputarea explicită a unei conduite susceptibile de a îmbrăca forma unei acuzații de natură penală”.
Apoi, instanța a formulat una dintre cele mai importante concluzii ale motivării: „Curtea reține că, în cauză, nu ne aflăm în prezența unei simple judecăți de valoare, exprimată într-un registru critic sau polemic, ci a unei imputări factuale stigmatizante.”
Această calificare schimbă totul. Dacă afirmația era o simplă opinie despre statul de drept, protecția art. 10 CEDO ar fi fost mult mai largă. Dacă însă afirmația atribuie unei companii implicarea într-o infracțiune, ea intră în sfera faptelor care trebuie probate.
„Imputare factuală stigmatizantă”: de ce a contat acuzația de delapidare
Curtea a arătat că afirmația nu se limitează la o critică a statului român, la comentarea unei hotărâri judecătorești sau la o opinie despre recuperarea prejudiciilor. Prin referirea la „produsul infracțiunii delapidării fondurilor Securității, prin Crescent și Grivco”, declarația creează, pentru cititorul obișnuit, imaginea unei persoane juridice prin intermediul căreia s-ar fi săvârșit o infracțiune.
Instanța a folosit o formulare deosebit de importantă: afirmația „conturează, pentru cititorul obișnuit, imaginea unei persoane prin intermediul căreia s-ar fi săvârșit o infracțiune de delapidare”.
În acest punct, Curtea a respins interpretarea primei instanțe, potrivit căreia articolul viza predominant statul român și pe Dan Voiculescu. Pentru instanța de apel, faptul că GRIVCO era numită expres în fraza litigioasă era suficient pentru ca afirmația să fie analizată ca potențial prejudiciatoare la adresa companiei.
Mai mult, natura infracțiunii invocate a ridicat standardul de diligență. Delapidarea este o infracțiune, iar asocierea unei persoane juridice cu o asemenea conduită are o încărcătură stigmatizantă. Nu este o etichetă vagă, nu este o figură de stil și nu este o critică politică generică. Este o imputare concretă, cu semnificație penală.
Lipsa unei baze factuale suficiente
După ce a stabilit că afirmația este factuală, Curtea a analizat probele invocate de Camelia Bogdan. Aceasta a susținut că declarațiile sale se sprijineau pe hotărâri judecătorești, articole de presă, investigații jurnalistice, declarații publice și documente privind istoricul Crescent, ICE Dunărea și presupuse legături cu fosta Securitate.
Curtea nu a negat că unele dintre aceste teme pot avea interes public. Nu a exclus nici faptul că spațiul public a conținut de-a lungul timpului discuții despre Crescent, despre Dan Voiculescu, despre recuperarea prejudiciului din dosarul ICA sau despre rolul statului în executarea hotărârilor. Însă a considerat că probele depuse nu susțin afirmația concretă dedusă judecății.
Motivarea este foarte clară: „Curtea constată că pârâta nu a făcut dovada unei baze factuale suficiente care să susțină gravitatea acuzațiilor formulate.”
Instanța a observat că anumite înscrisuri depuse de pârâtă făceau referire la ICE Dunărea și Crescent, nu la subiectul exact al afirmației analizate. Curtea a mai reținut existența unui extras ONRC privind beneficiarii reali ai reclamantei și o adresă a Ministerului Justiției privind lipsa identificării unor informații referitoare la calitatea de beneficiar real a persoanei fizice invocate în apărare.
Concluzia Curții a fost că există „o discrepanță evidentă între conținutul real al datelor invocate și maniera absolută și certă în care acestea au fost prezentate publicului”. Cu alte cuvinte, chiar dacă existau informații publice despre teme conexe, ele nu justificau prezentarea categorică a unei acuzații de delapidare prin GRIVCO.
Interesul public nu elimină obligația bunei-credințe
Unul dintre punctele de echilibru ale hotărârii este modul în care Curtea tratează interesul public. Instanța nu spune că temele abordate de Camelia Bogdan sunt lipsite de interes public. Din contră, discuțiile despre corupție, recuperarea produsului infracțiunii, executarea hotărârilor penale și raportul dintre stat și trecutul fostei Securități pot fi teme legitime de dezbatere publică.
Dar Curtea a subliniat că interesul public nu oferă imunitate absolută. El nu permite formularea unor acuzații factuale grave fără verificare. În motivare, instanța arată că interesul public „nu exonerează autorul afirmațiilor de obligația de a respecta exigențele bunei-credințe și de a dispune de o bază factuală suficientă, în special atunci când sunt formulate acuzații de natură penală”.
Această frază este una dintre cheile deciziei. Curtea acceptă premisa democratică a dezbaterii publice, dar refuză transformarea ei într-un spațiu fără reguli. Cu cât acuzația este mai gravă, cu atât obligația de verificare este mai ridicată.
Calitatea de fost magistrat și expert nu înlocuiește probele
Camelia Bogdan a invocat în apărare experiența sa profesională, specializarea în combaterea spălării banilor și participarea sa la dezbateri internaționale. Tribunalul București acordase importanță acestor elemente, considerând că ele susțin caracterul de opinie profesională al declarației.
Curtea de Apel Constanța a abordat diferit problema. Instanța nu a negat relevanța biografiei profesionale, dar a arătat că ea nu poate suplini baza factuală. Dimpotrivă, statutul public al autorului poate spori responsabilitatea atunci când sunt formulate acuzații cu aparență juridică.
Motivarea reține expres că „calitatea sa de fost magistrat, de expert internațional nu suplinesc condiția existenței unei baze factuale”.
Această constatare are o semnificație mai largă. În spațiul public, o afirmație făcută de un fost magistrat sau de un expert în drept penal poate avea o greutate mai mare decât aceeași afirmație făcută de un comentator fără pregătire juridică. Tocmai de aceea, standardul de prudență nu scade, ci crește. Autoritatea profesională nu transformă o acuzație nedovedită într-o opinie protejată.
Avertizor de integritate și SLAPP: de ce nu au fost primite apărările
Camelia Bogdan a încercat să plaseze cauza și în registrul protecției împotriva acțiunilor de tip SLAPP, susținând că litigiul ar fi parte dintr-un mecanism de intimidare a discursului public. De asemenea, a invocat protecția avertizorilor de integritate.
Curtea de Apel Constanța nu a primit aceste apărări. În privința calității de avertizor de integritate, instanța a reținut că argumentul a fost invocat abia în apel, cu încălcarea regulilor de procedură privind limitele devoluțiunii. În plus, Curtea a arătat că Bogdan nu a făcut dovada că ar fi acționat în calitate de avertizor de integritate.
În privința sesizării CJUE pe teme legate de SLAPP, Curtea a considerat că întrebările formulate nu erau relevante pentru soluționarea concretă a litigiului. Dosarul nu cerea instanței să se pronunțe asupra unei politici europene generale privind protecția participării publice, ci să stabilească dacă o afirmație determinată, făcută într-un interviu, a depășit limitele libertății de exprimare și a produs un prejudiciu civil.
Cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale
În dreptul civil român, răspunderea civilă delictuală presupune îndeplinirea cumulativă a patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția. Curtea de Apel Constanța a analizat explicit aceste condiții în baza art. 1357 din Codul civil.
Fapta ilicită a fost identificată în formularea și difuzarea unor afirmații factuale grave, lipsite de o bază factuală suficientă, care au depășit limitele libertății de exprimare și au adus atingere dreptului la reputație al reclamantei.
Prejudiciul a fost calificat ca moral. Instanța a reținut că „prejudiciul este unul moral, rezultând din afectarea onoarei, demnității și imaginii publice a acestuia, fiind prezumat în raport de gravitatea acuzațiilor și de amploarea difuzării lor”.
Legătura de cauzalitate a fost considerată evidentă. În logica instanței, atingerea adusă reputației GRIVCO a fost consecința directă a afirmației imputate și a mediatizării acesteia.
Vinovăția a fost reținută sub forma culpei. Curtea a constatat că Bogdan „a acționat fără a verifica în mod real și serios veridicitatea informațiilor, deși natura acuzațiilor impunea o diligență sporită”.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite.
De ce nu au fost acordate daune morale în bani
Deși Curtea a constatat existența unui prejudiciu moral, nu a obligat-o pe Camelia Bogdan la plata sumei de 200.001 lei solicitate de GRIVCO. Explicația ține de modul în care instanța a aplicat art. 253 din Codul civil, care permite mai multe forme de reparare a prejudiciilor nepatrimoniale.
Curtea a arătat că măsurile reparatorii nepatrimoniale trebuie să aibă prioritate față de despăgubirile bănești. Daunele prin echivalent bănesc sunt privite ca un ultim remediu, aplicabil atunci când celelalte forme de reparație nu sunt suficiente.
În speță, instanța a apreciat că admiterea capătului principal de cerere, adică simpla constatare a caracterului ilicit al afirmației, reprezintă o reparație suficientă. Motivarea spune expres: „Raportat la circumstanțele cauzei, admiterea capătului principal de cerere constituie, în sine, o reparație suficientă.”
Contextul mai larg: dosarul ICA, excluderea din magistratură și disputele publice din jurul Cameliei Bogdan
Cazul de la Curtea de Apel Constanța se înscrie într-un context mai larg, marcat de dosarul ICA, de condamnarea lui Dan Voiculescu, de recuperarea prejudiciilor și de traseul profesional și disciplinar al Cameliei Bogdan.
Camelia Bogdan a făcut parte din completul care a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul ICA. Ulterior, numele său a fost asociat cu mai multe proceduri disciplinare și judiciare. În 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus excluderea sa din magistratură într-un dosar legat de incompatibilitate, decizie care a avut un parcurs ulterior complex. În 2018, CSM a decis din nou excluderea, de această dată pentru nerespectarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, hotărâre menținută definitiv de Înalta Curte în 2022.
În septembrie 2025, Înalta Curte a pronunțat o soluție intens discutată public în legătură cu modul de soluționare a dosarului ICA, consemnând, potrivit relatărilor publice, prescripția răspunderii penale într-un context în care se invocase abuzul în serviciu. Această evoluție a reaprins disputa publică în jurul fostei judecătoare și al hotărârilor pronunțate de aceasta.
Partajează acest conținut:
