Preparatorul fizic Bogdan Aldea (45 de ani) se alătură stafului tehnic condus de Erik Lincar la FC Bihor Oradea. Aldea este fost jucător de primă ligă. A debutat la 17 ani, la Dinamo București cu care a câștigat titlul în 2000 iar apoi a mai urmat un titlu, cu Unirea Urziceni, când l-a avut antrenor pe Dan Petrescu. Din cauza unei grave accidentări la genunchi a abandonat cariera de fotbalist la 30 de ani, cu 43 de goluri marcate în 216 jocuri. Originar din Târgoviște, Bogdan Aldea a devenit unul dintre cei mai apreciați preparatori fizici din fotbalul românesc. Opt ani a făcut parte din „echipa” lui Dan Petrescu, cu care a început munca la Kuban Krasnodar. Au urmat: Al Nasr, CFR Cluj, Guizhou FC, Kayserispor, Jeonbuk Hyundai. În prima ligă a mai lucrat și la Sepsi Sf. Gheorghe.

Anii în care s-a aflat la CFR Cluj au însemnat o dominație autoritară pe care alb-vișinii au instaurat-o în Liga 1, materializată prin cinci titluri consecutive. Aldea a avut un rol extrem de important la CFR în perioada în care echipa domina și prin pregătire fizică Liga 1.

Bogdan Aldea îl înlocuiește pe Marius Bortiș (foto sus) a cărui plecare de la FC Bihor a fost confirmată oficial ieri (vineri, 19 iunie) de clubul orădean. Marius Bortiș s-a alăturat proiectului FC Bihor în toamna anului 2024 și s-a ocupat de pregătirea fizică a lotului de seniori în sezoanele 2024-2025 și 2025-2026
sursa foto: fc bihor oradea și facebook.con/aldea bogdan
Partajează acest conținut:





