Un pădurar angajat la Ocolul Silvic Huedin, din cadrul Romsilva, a fost condamnat de Judecătoria Huedin la o pedeapsă de un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Sentința a fost pronunțată după ce instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat.
Inculpatul era angajat ca pădurar la Ocolul Silvic Huedin din 1988
Potrivit surselor din anchetă, bărbatul în vârstă de 56 de ani a lucrat ca pădurar din anul 1988 și nu avea antecedente penale. Anchetatorii au stabilit că, la patru date diferite, în octombrie 2022, mai 2023, de două ori, și martie 2024, acesta a emis din aplicația informatizată Sumal 2.0 patru avize de însoțire pentru material lemnos recoltat chiar din pădurea pe care o avea în pază. Materialul a fost transportat de doi martori cu autovehicule personale, iar pădurarul ar fi obținut astfel un folos patrimonial de 4308,01 lei.
Ce a reținut instanța ?
În motivarea hotărârii, instanța a reținut că fapta a fost comisă cu intenție directă. Inculpatul a cunoscut că este funcționar public și că între atribuțiile sale se numără emiterea avizelor de însoțire, acesta a cunoscut că lemnul provenea din fondul pe care îl avea în pază și totuși a urmărit un beneficiu propriu, solicitând transportul materialului la locuința sa.
Fapta pentru care pădurarul a fost judecat era folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, faptă prevăzută de articolul 301 din Codul Penal. Instanța a arătat că inculpatul se afla într-un conflict de interese, în sensul ordonanței care reglementează regimul silvic, iar emiterea avizelor în beneficiu propriu reprezintă elementul material al infracțiunii.
Astfel, instanța a explicat că elementul material al infracțiunii a constat în emiterea celor patru avize de însoțire a materialului lemnos, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, în beneficiul propriu, în contextul în care materialul lemnos a fost recoltat din fondul forestier aflat în paza sa.
Instanța a arătat că fapta nu reprezintă doar o încălcare a atribuțiilor de serviciu, ci afectează încrederea în exercitarea funcției publice. Judecătorul a reținut că prin emiterea avizelor în beneficiul propriu, pădurarul a lezat buna desfășurare, imparțialitatea și prestigiul activității desfășurate în cadrul instituției publice în care își exercita atribuțiile.
Despre consecințele faptei, instanța a precizat faptul că prin acest mod de operare inculpatul a lezat buna desfășurare, imparțialitatea și prestigiul activității de serviciu din cadrul instituției publice în care acesta funcționa. Potrivit probelor din dosar, martorii care au transportat lemnul au confirmat efectuarea transporturilor la locuința și în beneficiul inculpatului, unul dintre ei declarând că cel care i-a solicitat transportul materialelor lemnoase a fost chiar inculpatul din cauză.
În motivare se arată că anchetatorii au avut la dispoziție atât documentele generate prin sistemul SUMAL 2.0, cât și înscrisuri furnizate de Garda Forestieră și Romsilva. Totodată, instanța a reținut că emitentul celor patru avize era chiar inculpatul, aspect confirmat de documentele extrase din sistemul informatic utilizat pentru evidența materialului lemnos.
Ce a decis instanța ?
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, integrarea sa în societate, locul de muncă stabil și atitudinea procesuală, acesta participând la cercetări de fiecare dată când a fost solicitat.
Judecătorul a remarcat că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, este integrat social și profesional și a colaborat cu organele judiciare pe parcursul anchetei, recunoscând faptele care au făcut obiectul acuzației.
De asemenea, din actele dosarului a rezultat că inculpatul a achitat în integralitate contravaloarea materialului lemnos pentru care emisese cele patru avize în beneficiu propriu. Pădurarul s-a aflat astfel în conflict de interese. Acesta a fost atât funcționarul care măsura lemnul recoltat și emitea avizul de însoțire a mărfii, cât și beneficiarul materialului lemnos recoltat.
Instanța a mai avut în vedere faptul că acesta este angajat ca pădurar din anul 1988 și că, potrivit datelor existente la dosar, nu a fost cercetat sau sancționat disciplinar anterior.
Potrivit instanței, tocmai această suprapunere între calitatea de funcționar responsabil cu verificarea și autorizarea transportului materialului lemnos și cea de beneficiar al acestuia a generat situația de conflict de interese care a stat la baza răspunderii sale penale.
Cu privire la oportunitatea privării de libertate, instanța a explicat faptul că privarea de libertate nu ar sprijini în vreun fel protecția ordinii publice, întrucât experiența procesului penal și riscul revocării amânării ar trebui să constituie motive suficiente pentru inculpat să nu mai reitereze niciodată comportamentul infracțional.
Instanța a mai reținut că au trecut peste doi ani de la primele fapte cercetate, iar în acest interval nu au existat indicii că inculpatul ar fi săvârșit alte infracțiuni sau ar fi avut o conduită care să afecteze activitatea instituției în care lucrează.
Pe lângă pedeapsa principală de un an de închisoare, cu amânarea aplicării, bărbatul a primit și o pedeapsă complementară, interzicerea timp de trei ani a dreptului de a fi ales în autorități publice sau de a ocupa funcții care implică exercițiul autorității de stat, precum și pedeapsa accesorie corespunzătoare.
Pe durata termenului de supraveghere de doi ani, bărbatul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau deplasare ce depășește cinci zile și să comunice eventuale modificări ale situației sale de muncă. În plus, acesta va presta 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța a atras atenția condamnatului că, în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere sau al comiterii de noi infracțiuni, amânarea poate fi revocată și pedeapsa pusă în executare. De asemenea, bărbatul a fost obligat la plata sumei de 500,49 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Deși folosul patrimonial reținut în cauză a fost de 4.308,01 lei, instanța a considerat că gravitatea faptelor rezultă în principal din modul în care acestea au fost comise. Judecătorul a subliniat că documentele de transport au fost emise chiar de persoana însărcinată să gestioneze și să supravegheze fondul forestier din care provenea materialul lemnos, aspect care a afectat imparțialitatea exercitării funcției publice.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Partajează acest conținut:





