Un fost agent șef de poliție a fost condamnat definitiv pentru purtare abuzivă după ce a agresat un bărbat pe care îl încătușase în timpul unei intervenții. Prin Hotărârea nr. 1155/2026 din 12 iunie 2026, Curtea de Apel Cluj a menținut verdictul de vinovăție pronunțat în cauză, admițând doar parțial apelul inculpatului și reducând pedeapsa aplicată de prima instanță.
Așa cum reiese din hotărârea instanței, incidentul care a stat la baza dosarului s-a petrecut în noaptea de 1 aprilie 2022. La acel moment, inculpatul era agent șef de poliție și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Procurorii au susținut că acesta a intervenit asupra unui bărbat, pe care l-a trântit la pământ în timpul procedurii de imobilizare, provocându-i lovirea capului de asfalt. Potrivit acuzațiilor, agresiunile nu s-au oprit aici, victima fiind lovită în repetate rânduri inclusiv după ce a fost încătușată.
Anchetatorii au arătat că, în timpul transportului către sediul poliției, bărbatul ar fi fost agresat din nou în interiorul autospecialei. În urma incidentului, acesta a suferit multiple traumatisme și fracturi, expertizele medico-legale stabilind că leziunile produse au necesitat între 50 și 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Fostul polițist a respins constant acuzațiile și a susținut că a acționat în limitele atribuțiilor sale legale. Acesta a afirmat că persoana vătămată a avut un comportament agresiv și recalcitrant și că leziunile s-ar fi produs în urma unei căderi accidentale în timpul încătușării.
În fața instanței, inculpatul a invocat inclusiv dispozițiile legale care permit folosirea forței de către polițiști în anumite situații și a solicitat achitarea.
Judecătorii au ajuns însă la o concluzie diferită. Curtea de Apel Cluj a reținut că declarațiile victimei au rămas constante pe tot parcursul procesului și au fost susținute de probele administrate în dosar, în special de concluziile medico-legale. Magistrații au apreciat că amploarea și localizarea leziunilor nu pot fi explicate printr-o simplă cădere accidentală și că acestea indică exercitarea unor acte de violență care au depășit limitele unei intervenții polițienești legale.
Instanța a subliniat că folosirea forței de către polițiști trebuie să respecte principiile necesității și proporționalității și că, în acest caz, nu a fost dovedită existența unei amenințări care să justifice nivelul de forță utilizat.
Judecătorii au remarcat și faptul că înregistrările realizate cu sistemele body-cam nu au surprins integral intervenția, aspect care a fost analizat în contextul tuturor probelor administrate.
În primă instanță, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe fostul polițist la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 20 de zile de închisoare cu executare. Analizând apelul, Curtea de Apel Cluj a redus pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de purtare abuzivă de la 3 ani și 8 luni la 2 ani și 6 luni de închisoare, menținând însă concluzia privind vinovăția inculpatului și necesitatea executării pedepsei în regim de detenție.
Conform hotărârii, fostului agent i-a fost interzis, pentru o perioadă de trei ani după executarea pedepsei, dreptul de a ocupa funcția de polițist și orice altă funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Judecătorii au apreciat că gravitatea faptelor și calitatea inculpatului de reprezentant al autorității publice impun aplicarea unei sancțiuni ferme.
Pe latura civilă, victima obținuse în primă instanță despăgubiri de 15.000 de euro cu titlu de daune morale și 5.671 de lei daune materiale. În cursul judecării apelului, partea civilă a declarat că a primit integral suma de 107.500 de lei și a renunțat la toate pretențiile formulate împotriva inculpatului.
Curtea de Apel Cluj a luat act de această înțelegere, fără ca aceasta să influențeze soluția privind răspunderea penală a fostului polițist. Hotărârea este definitivă și poate fi consultată mai jos.
Partajează acest conținut:





