SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În cea mai dură hotărâre adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii în ultimii ani, Bihorul apare în două ipostaze diferite, dar la fel de sensibile. Prima este politică și are un nume imposibil de evitat: Ilie Bolojan, fostul primar al Oradiei, fostul președinte al Consiliului Județean Bihor și premierul României. A doua este judiciară și duce direct spre Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor și Serviciul Teritorial DNA Oradea, instituții invocate de CSM într-un capitol despre dosarele penale deschise, în trecut, împotriva judecătorilor.
Satu Mare intră în această poveste mai discret, ca parte a aceleiași regiuni care privește spre Oradea ca centru judiciar de apel și ca oraș menționat în relatările publice despre extinderea protestelor pentru justiție.
E o hotărâre instituțională prin care Secția pentru judecători afirmă că puterea judecătorească a fost supusă unei campanii „fără precedent” de denigrare și presiune, venită dinspre politică, presă, rețele sociale, ONG-uri și inițiative legislative.
Judecătorii cercetați penal: cifrele din hotărârea CSM care aduc Oradea și Bihorul în prim-plan
Unul dintre cele mai sensibile pasaje ale hotărârii CSM privește dosarele penale deschise, în anii anteriori, față de judecători. Este partea în care documentul părăsește terenul declarațiilor politice, al protestelor sau al campaniilor de presă și intră într-o zonă instituțională mult mai concretă: câți judecători au fost vizați de cercetări penale, în ce instanțe și ce efect putea avea acest fenomen asupra corpului judecătoresc.
CSM reia în hotărâre concluziile unui raport al Inspecției Judiciare, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 225 din 15 octombrie 2019. Raportul, întocmit sub nr. 5488/IJ/2510/DJ/1365/DIP/2018, a analizat numărul cauzelor deschise de Direcția Națională Anticorupție față de judecători și consecințele acestor cauze asupra independenței judecătorilor și asupra sistemului de justiție în ansamblu.
Potrivit datelor reluate în hotărârea CSM, la nivelul Structurii Centrale și al structurilor teritoriale ale DNA au fost vizați de cercetări penale peste 1.900 de judecători, anterior anului 2018. Într-un alt pasaj, CSM formulează aceeași realitate prin raportare la dimensiunea corpului profesional de atunci: aproape 2.000 de judecători din aproximativ 4.200. Proporția este, prin ea însăși, foarte mare și explică de ce Consiliul tratează această temă ca pe una centrală în discuția despre independența judecătorului.
În această statistică națională, Oradea și Bihorul apar cu cifre importante. Hotărârea arată că la Curtea de Apel Oradea au fost cercetați 35 de judecători din aproximativ 40. Cu alte cuvinte, potrivit raportului invocat de CSM, aproape întregul corp de judecători al Curții de Apel Oradea a fost vizat, la un moment dat, de cercetări penale. Raportat strict aritmetic la cifra indicată în document, aceasta înseamnă aproximativ 87,5% dintre judecătorii instanței.
Tribunalul Bihor apare, la rândul său, cu o cifră ridicată. CSM consemnează că la Tribunalul Bihor au fost cercetați 30 de judecători din aproximativ 40. Procentual, raportarea înseamnă aproximativ 75% din corpul de judecători al Tribunalului Bihor. Doar pentru aceste două repere judiciare din Bihor — Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor — hotărârea indică 65 de judecători vizați de cercetări penale, în contextul mai larg al celor peste 1.900 de judecători menționați la nivel național.
În același capitol, Oradea apare și prin referirea la serviciile teritoriale ale DNA. Hotărârea CSM arată că, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost cercetați 75 de judecători din aproximativ 100, iar dintre aceștia 9 au fost cercetați la serviciile teritoriale Brașov, Oradea și Constanța. Documentul nu face o defalcare câți dintre cei 9 au fost cercetați la Oradea, dar menționarea Serviciului Teritorial DNA Oradea este relevantă pentru harta instituțională a cauzelor analizate.
Lista reluată de CSM include și alte instanțe mari din țară, tocmai pentru a arăta caracterul extins al fenomenului.
La Curtea de Apel București sunt menționați 100 de judecători cercetați din circa 218. La Curtea de Apel Ploiești, 30 de judecători din aproximativ 50. La Curtea de Apel Brașov, 25 de judecători. La Curtea de Apel Iași, 20 de judecători din aproximativ 45.
La Curtea de Apel Constanța, 15 judecători din aproximativ 40. La Curtea de Apel Timișoara, 15 judecători din aproximativ 60. În zona tribunalelor, pe lângă Tribunalul Bihor, apar Tribunalul București, cu 85 de judecători din circa 200, Tribunalul Argeș, cu 25 din circa 40, și Tribunalul Dolj, cu 25 din peste 70.
CSM folosește aceste date pentru a explica de ce, în viziunea sa, cercetarea penală a judecătorilor nu putea fi analizată doar ca o succesiune de dosare individuale. În document, Consiliul arată că raportul Inspecției Judiciare a reținut existența unor practici ale procurorilor DNA care, prin modul de lucru descris, ar fi putut reprezenta forme de presiune asupra judecătorilor. Nu este vorba în hotărâre despre o discuție asupra vinovăției sau nevinovăției unor persoane concrete, ci despre efectul instituțional pe care un volum atât de mare de cercetări îl putea produce asupra corpului profesional.
Un punct distinct al raportului, reluat de CSM, se referă la sesizările din oficiu împotriva judecătorilor și la cercetarea acestora pentru soluțiile dispuse în cauze. În formularea documentului, această practică a fost descrisă ca fiind de o gravitate deosebită și ca având potențialul de a deveni un factor de presiune nu doar asupra judecătorilor direct vizați, ci asupra întregului corp profesional. Ideea centrală este că, atunci când soluția pronunțată de un judecător ajunge să fie analizată din perspectivă penală, se poate crea o zonă de vulnerabilitate în raport cu libertatea de apreciere a magistratului.
Hotărârea mai notează că raportul Inspecției Judiciare a ridicat semne de întrebare și cu privire la dosare lăsate în nelucrare perioade mari de timp, după ce anterior fuseseră dispuse măsuri de supraveghere tehnică, dosare care ar fi fost apoi soluționate în bloc prin netrimitere în judecată, înainte de operaționalizarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. În logica documentului, menținerea unor astfel de cauze pe rol pe durate mari putea genera suspiciuni privind existența unui factor de presiune asupra magistraților.
Un alt element menționat de CSM privește solicitarea unor dosare aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor, pentru evaluarea măsurilor sau soluțiilor pronunțate de judecători dintr-o posibilă perspectivă penală. Raportul Inspecției Judiciare, așa cum este citat în hotărâre, a descris o asemenea manieră de anchetă ca pe o intruziune în libertatea de apreciere a judecătorului. Această formulare este importantă pentru că explică de ce CSM leagă discuția despre dosarele penale de tema independenței justiției, și nu doar de tema răspunderii penale individuale.
În continuarea acestei analize, CSM arată că activitatea de investigare a magistraților a fost reorganizată ulterior, prin crearea unui mecanism specializat de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați, exercitat prin procurori la nivel central și prin parchetele de pe lângă curțile de apel. Consiliul prezintă această reorganizare ca pe o reacție instituțională la situația descrisă în raportul Inspecției Judiciare.
În primii ani ai funcționării acestui mecanism, potrivit hotărârii, au fost analizate aproximativ 2.000 de dosare deschise împotriva judecătorilor, dintr-un total de aproximativ 4.600 de dosare existente la acel moment. CSM arată că aceste dosare puteau constitui baza unor presiuni asupra judecătorilor, cu potențial de afectare a actului de justiție și a statului de drept. Din nou, accentul este pus pe dimensiunea instituțională a fenomenului, nu pe cazuri individuale.
Privite împreună, cifrele dau o imagine clară asupra motivului pentru care CSM acordă acestei teme un loc important în hotărâre.
La nivel național, peste 1.900 de judecători au fost vizați de cercetări penale înainte de 2018. La nivelul Curții de Apel Oradea, 35 din aproximativ 40. La Tribunalul Bihor, 30 din aproximativ 40. La Înalta Curte, 75 din aproximativ 100, dintre care 9 cercetați la servicii teritoriale între care este menționată și Oradea. Aceste date sunt folosite de CSM pentru a explica de ce tema cercetărilor penale față de judecători este tratată ca o problemă de sistem, nu doar ca o succesiune de dosare punctuale.
De la Bihor spre București: acuzația CSM privind o campanie coordonată
După miezul local, hotărârea CSM se deschide spre tabloul național. Consiliul susține că, din iulie 2025, justiția din România a fost supusă unei campanii constante de denigrare. Nu ar fi fost vorba, în opinia CSM, despre simple critici publice, ci despre o ofensivă desfășurată prin declarații politice, articole de presă, postări pe rețele sociale, proteste, inițiative legislative și presiuni privind pensiile și salariile magistraților.
CSM face o distincție importantă: nu neagă existența unor probleme punctuale în sistemul judiciar și nu spune că justiția ar trebui ferită de critică. Dar respinge ideea unei corupții generalizate și a unor abuzuri sistemice, afirmând că asemenea acuzații nu sunt confirmate de datele instituționale, de rapoartele europene sau de parcursul României în raport cu organisme precum Comisia Europeană sau OCDE.
În această construcție, Consiliul afirmă că atacul asupra justiției a început puternic prin tema pensiilor de serviciu și a salariilor magistraților. Judecătorii ar fi fost prezentați public drept privilegiați, rupți de realitatea socială, beneficiari ai unor pensii nejustificate și ai unor venituri excesive. CSM susține că o asemenea prezentare a fost selectivă și manipulatorie, pentru că nu ar fi ținut cont de reformele deja adoptate, de specificul profesiei și de comparațiile europene privind salarizarea judecătorilor.
PNL, USR și zona guvernării în hotărârea CSM
Unul dintre cele mai sensibile pasaje ale hotărârii este acela în care CSM afirmă că la campania împotriva justiției ar fi participat politicieni din coaliția de guvernare, în special de la USR și PNL.
Documentul enumeră mai multe persoane publice și politice, între care Laurențiu Ștefănescu, Ana Birchall, Dominic Fritz, Cristian Ghinea, Ruben Lațcău, Cătălin Teniță, Oana Gheorghiu și Diana Mardarovici. CSM invocă postări pe Facebook, articole și declarații publice, susținând că acestea ar depăși limitele criticii legitime și ar contribui la demonizarea justiției.
În cazul lui Cristian Ghinea, hotărârea reține formulări dure la adresa CSM și a justiției. În cazul lui Ruben Lațcău, CSM citează o afirmație despre un presupus fenomen în care femei judecător ar fi controlate de interlopi prin relații personale. În cazul Dianei Mardarovici, Consiliul menționează o poziție privind pensiile judecătorilor și procurorilor, formulată în termeni pe care CSM îi consideră denigratori. Ana Birchall este menționată ca fost ministru al Justiției, fost consilier al președintelui și fost consilier al prim-ministrului.
Nu toți acești actori sunt locali și nu trebuie prezentați ca atare. Dar CSM îi așază în aceeași narațiune politică în care premierul provenit din Bihor este personajul central al guvernării acuzate că ar fi împins reforma justiției într-o direcție periculoasă.
ONG-urile și protestele: Declic, Corupția Ucide, Funky Citizens
CSM acordă o atenție specială organizațiilor Declic, Corupția Ucide și Funky Citizens. În hotărâre, acestea sunt prezentate ca actori civici care au organizat sau amplificat proteste împotriva justiției și care, în opinia Consiliului, ar fi avut poziții aliniate adesea cu zona politică a USR și cu cea a prim-ministrului.
Consiliul menționează proteste în fața Înaltei Curți, în fața CSM, în fața unor instanțe din marile orașe și în Piața Victoriei. CSM susține că, după apariția documentarului Recorder, protestele au fost prezentate public drept o reacție spontană a societății civile, dar că în spatele lor ar fi existat o organizare civică și politică mai amplă. În această logică, sunt invocate postări, bannere, campanii online și mesaje publice împotriva CSM, a Înaltei Curți și a unor lideri ai sistemului judiciar.
Un episod aparte este cel al numărului de protestatari. CSM afirmă că, pentru manifestația din Piața Victoriei din 12 decembrie 2025, unele publicații favorabile Guvernului ar fi prezentat o participare de 10.000 de persoane, în timp ce raportul Jandarmeriei și imaginile panoramice ar fi indicat aproximativ 2.500 de participanți. De aici a pornit una dintre cele mai controversate formule din presă: aceea că, în numele a 3.580 de judecători, CSM ar fi cerut Jandarmeriei să spună câți oameni au manifestat împotriva lor.
3.580 de judecători și greutatea instituțională a reacției
Cifra de 3.580 de judecători este una dintre cele mai importante din hotărâre. CSM afirmă că adunările generale ale judecătorilor de la toate nivelurile de jurisdicție, reprezentând 239 de instanțe, au adoptat poziții prin care au denunțat degradarea statului de drept și tentativa de subordonare a puterii judecătorești. P
otrivit hotărârii, cei 3.580 de judecători ar reprezenta 98,6% dintre judecătorii prezenți și 84% din totalul judecătorilor în funcție.
Prin această cifră, CSM încearcă să arate că reacția nu aparține doar conducerii Consiliului sau unui grup restrâns de magistrați, ci unei părți masive a corpului judecătoresc. Este un argument de legitimitate internă. Consiliul nu spune doar „CSM se apără”, ci „judecătorii se apără”. Această diferență contează, pentru că mută dezbaterea de la instituție la corpul profesional.
Pentru Bihor și Satu Mare, cifra are o valoare indirectă. Hotărârea nu detaliază public, în secțiunile principale, câți judecători din fiecare județ au votat aceste poziții. Dar, dacă procentele invocate de CSM sunt corecte, mobilizarea a fost una națională și a inclus, inevitabil, instanțe din toate zonele țării. În acest sens, Oradea și nord-vestul nu sunt doar observatori ai conflictului, ci parte a corpului judecătoresc mobilizat.
Recorder și momentul care a aprins strada
Contextul imediat al crizei este documentarul Recorder „Justiție capturată”. Materialul a prezentat acuzații grave despre modul în care dosare importante ar fi fost întârziate până la prescripție, despre schimbarea completurilor, despre concentrarea puterii în mâinile unor lideri ai sistemului și despre posibile represalii împotriva magistraților care critică sistemul.
Reacția publică a fost rapidă. Presa internațională a relatat că peste 500 de judecători și procurori au semnat o scrisoare prin care au denunțat disfuncții profunde și sistemice ale justiției. Ulterior, relatările despre proteste au indicat mii de oameni în stradă, în București și în alte orașe, cu mesaje precum „Justiție, nu corupție” și „Independență, nu obediență”.
CSM vede însă documentarul Recorder cu totul diferit. În hotărâre, Consiliul susține că materialul a produs o emoție publică puternică, dar nu a oferit, în opinia sa, suficiente elemente factuale pentru a susține ideea unei corupții generalizate. CSM critică și felul în care ar fi fost solicitate puncte de vedere de la instituțiile vizate, afirmând că dreptul la replică nu ar fi fost exercitat în condiții reale și complete.
Aici se află una dintre marile rupturi ale cazului. Pentru o parte a publicului, Recorder a scos la lumină o problemă gravă. Pentru CSM, materialul a fost detonatorul unei campanii de delegitimare. Între aceste două lecturi se desfășoară întregul conflict.
Prescripția, dosarele mari și responsabilitatea împărțită
Un capitol amplu al hotărârii CSM este dedicat prescripției răspunderii penale. Consiliul respinge ideea că judecătorii ar fi principalii vinovați pentru încetarea unor procese penale prin prescripție. CSM susține că multe dosare au ajuns în instanță cu termenul de prescripție deja consumat în mare parte sau chiar împlinit.
Hotărârea invocă date statistice privind durata cauzelor și arată că, în medie, cea mai mare parte a timpului până la prescripție s-a consumat în faza de urmărire penală, nu în faza de judecată. CSM susține că instanțele au fost adesea puse în situația de a primi dosare prea târziu, iar apoi au fost acuzate public că „au scăpat corupții”.
Această parte a documentului este importantă pentru că încearcă să mute discuția de la indignarea publică la mecanica dosarului penal. CSM nu spune că prescripțiile sunt un fenomen fericit. Spune că responsabilitatea nu poate fi pusă automat pe judecători și că trebuie analizat traseul fiecărei cauze, inclusiv durata anchetei.
Pensiile și salariile: combustibilul politic al crizei
Pe fundalul conflictului se află tema pensiilor și salariilor magistraților. CSM susține că acestea au fost transformate în principalul instrument de mobilizare a ostilității publice. Judecătorii ar fi fost prezentați ca privilegiați, ca beneficiari ai unor pensii uriașe și ca obstacol în calea reformei statului.
Consiliul susține că această imagine este parțială și înșelătoare. În hotărâre, CSM arată că sistemul pensiilor de serviciu fusese deja modificat și că unele exemple folosite în spațiul public proveneau din legislația veche. În ceea ce privește salariile, Consiliul invocă date comparative europene pentru a susține că judecătorii români, mai ales la început de carieră, nu sunt în vârful clasamentului european.
Pentru Guvern, tema era una bugetară și politică. Pentru CSM, ea a devenit una de independență. Aici se lovește frontal modelul reformist al guvernării Bolojan de reflexul de apărare al magistraturii. Guvernul vorbește despre echilibru bugetar, presiune fiscală și reformă. CSM vorbește despre statut constituțional, independență și pericolul unei justiții intimidate financiar.
PSD, „victima” colaterală din titlurile de presă
Un alt element controversat este apariția PSD în interpretările de presă ale hotărârii. Unele articole au rezumat ironic că judecătorii ar fi pus PSD pe lista victimelor. În realitate, CSM nu transformă PSD în personajul principal al hotărârii. Partidul apare mai degrabă colateral, în analiza postărilor unor organizații civice, unde sunt menționate poziții anti-PSD sau împotriva unor adversari politici ai zonei asociate prim-ministrului.
Această nuanță contează. CSM nu spune că PSD este victima centrală a campaniei. Spune că anumite ONG-uri ar avea poziții politice recognoscibile și că acestea s-ar intersecta cu agenda unor partide sau lideri. Presa a transformat această observație într-un titlu mai tăios, dar miezul documentului rămâne altul: justiția se consideră atacată de o convergență între discurs politic, activism civic, campanii online și presă.
Partajează acest conținut:
