CSM CSU Raiffeisen Oradea a deschis scorul în semifinala Ligii Naționale de baschet masculin, cu Dinamo reușind să se impună în primul meci cu 93-89. Partida, desfășurată în această seară (duminică, 10 mai) la Oradea Arena a fost extrem de echilibrată fiind decisă abia în ultimele secvențe.
Dinamo a luat un start bun (0-4) după care gazdele au reacționat și s-au preluat conducerea grație conducătorului Kris Richard (12-7). A urmat o nouă perioadă bună pentru Dinamo care a reușit prin Marks și Kuti să încheie în avantaj primul sfert (18-21). Sfertul secund a fost mult mai bun pentru CSM iar Torok a adus echipa la conducere. Jocul părea să se încline spre Oradea care a pus opt puncte diferență pe tabelă însă, de nicăieri, pe fondul unor greșeli pe tranziție, Dinamo a recuperat incredibil. Drame și Marks au marcat de la distanță iar la pauză tabela indica egalitatea: 43-43.
Și după pauză Oradea s-a dus la opt puncte (56-48) dar iarăși Dinamo a reușit să revină (58-57) pentru ca în ultimul sfert să se intre cu scorul de: 62-62. Și echilibrul s-a menținut și pe parcursul sfertului decisiv. Achim a apelat la artileria grea: Richard, Bropleh, Sy, Young și Nicolescu. Dar Dinamo nu a cedat. Bobrov a făcut liniște în Oradea Arena cu o aruncare de trei (82-84).
Finalul nu putea fi decis decât de micile detalii. Bobrov a forțat și a ratat iar gazdele n-au scăpat oportunitatea (87-84). Vîrnă și Pridgett au marcat după care Kris a profitat de eroarea lui Stark și a venit desprinderea (91-86). Vîrnă a fost exact de la libere (91-89). Dar Bropleh a rezolvat ecuația: 93-89.
Doi jucători au avut o prestație remarcabilă. În primul rând dinamovistul Derrik Marks care a marcat 30 de puncte în Oradea Arena și Thomas Bropleh cu 26 de puncte, omul care practic a înlăturat emoțiile.
*Meciul 2 se va desfășura marți, 12 mai, de la ora 18:00 tot la Oradea Arena.
CSM CSU Raiffeisen Oradea – Dinamo București 93-89
Scorul pe sferturi: 18-21, 25-22, 19-19, 31-27
CSM CSU Raiffeisen Oradea: Kris Richard 14, Bropleh 26, Bandja Sy 7, Kalif Young 9, Nicolescu, Kocovici, Pridgett 8, Torok 3, Nzekwesi 13, Năstruț 13, Berceanu, Schmidt. Antrenor: Cristian Achim.
Dinamo: Kuti 13, Borbov 5, Vîrnă 10, Drame 7, Marks 30, Mandisodza 4, Stark 8, Jeles, Grasu 10, Lewis, Lazăr 2, Ciurea.
Partajează acest conținut:





