Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Paleu, afectând trei gospodării și mobilizând forțe importante de intervenție.
Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, apelul a fost primit în jurul orei 03:00, iar la fața locului au intervenit operativ pompierii militari din Oradea, cu patru echipaje de la Detașamentul 2 și unul de la Detașamentul 1.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent și generalizat, cuprinzând o filigorie, magazia aferentă, acoperișul unei locuințe și anexe din gospodăria învecinată, existând pericol real de propagare la alte construcții din apropiere.
Intervenția pompierilor a durat peste trei ore, timp în care aceștia au acționat cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea focarelor, dar și pentru protejarea imobilelor aflate în pericol. În timpul misiunii, au fost evacuate două butelii din zonele afectate de incendiu, fiind astfel evitată producerea unei explozii.
Flăcările au distrus acoperișul și bunurile din mansarda locuinței, o filigorie, o magazie și o anexă dintr-o altă gospodărie. Totodată, radiația termică a afectat un garaj aflat în apropiere.
Pompierii au reușit să împiedice extinderea incendiului la parterul casei și au salvat locuința învecinată, precum și alte construcții situate la mică distanță de focare.
Conform datelor transmise de ISU Bihor, cauza incendiului a fost un conductor electric defect.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
În acest context, reprezentanții ISU Bihor reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor de natură electrică, precum verificarea periodică a instalațiilor și evitarea utilizării echipamentelor defecte sau improvizate.
Partajează acest conținut:





