Tânărul de 19 ani din Salonta acuzat că a intrat noaptea în casa unui bătrân de 84 de ani și l-a lovit cu o seceră în zona capului rămâne în arest preventiv. La termenul din 9 aprilie 2026, instanța a constatat că măsura privativă de libertate este în continuare legală și temeinică și a respins cererea inculpatului de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Din minuta de ședință rezultă că judecătorul a menținut măsura dispusă inițial la sfârșitul lunii ianuarie și a stabilit că temeiurile arestării vor fi reverificate pe parcursul judecății, dar nu mai târziu de 60 de zile de la această încheiere. Totodată, instanța a arătat că soluția poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Rövid József este judecat nu doar pentru tentativă la omor, ci și pentru violare de domiciliu, cele două fapte fiind reținute în concurs.
Agresiunea s-a petrecut în ultimele zile din ianuarie, când tânărul ar fi pătruns în locuința unui pensionar din Salonta și l-ar fi lovit de mai multe ori cu o seceră. Victima, în vârstă de 84 de ani, a fost transportată de urgență la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, medicii apreciind că viața i-a fost pusă în pericol în urma rănilor suferite.
Suspectul a fost prins la scurt timp după incident și arestat preventiv pe 29 ianuarie, când procurorii au cerut arestarea preventivă a tânărului.
La 19 februarie 2026, inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.
Între timp, victima a decedat, însă potrivit concluziilor medico-legale, decesul nu a avut legătură directă cu loviturile primite în timpul agresiunii. Tocmai această concluzie explică de ce încadrarea juridică nu a fost schimbată în omor, dosarul rămânând în sfera tentativei la omor.
Partajează acest conținut:






