INTERVIU: Sandu Boc a ajuns la „borna” 79!

La data de 3 iunie 1946 doamnei Boc, soţia unui ceferist din Vaşcău, i-a venit o idee genială. Aceea de a-l naște pe unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care județul Bihor i-a dat României, Alexandru Boc. Omul care a contribuit la calificarea naționalei României la mondialul din Mexic 1970, omul care a marcat împotriva legendarei FC Liverpool, în singura victorie obținută de o echipă românească în fața celebre echipe din Anglia. A devenit campion cu două echipe din provincie: Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova dar Cupa României a cucerit-o cu Rapid București. La 79 de ani Alexandru Boc, la viața lui de fotbalist un senzațional fundaș central, acum joacă atacant! A fost considerat între cei cinci „Don Juani” din istoria Românilor și a fost logodit cu Salomeea Djanhanghir, nepoata șahului Iranului, considerată atunci una dintre cele mai frumoase femei din lume. Dar a ales mereu fotbalul fiind, ani buni, vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Sandu Boc pe Wembley, înaintea egalului 1-1 cu Anglia

• Bună ziua, nea Sandu și „La mulți ani”! Ce faceți de ziua dumneavoastră? Ce cadouri ați primit?
• Îți mulțumesc de urare. Ce să fac? Fac naveta între Oradea și București cu escală la Vașcău (râde). Cadouri sunt, și vor mai fi însă am primit cel mai frumos cadou posibil. Au venit să mă sărbătorească nepoțelele mele (n.r – două gemene). O să petrec alături de ele.
• Ați rămas tot „verde” cum se spune, și la 79 de ani!
• Păi joc fotbal de două ori pe săptămână! Nu mă opresc.
• Care a fost cel mai frumos moment al carierei dumneavoastră?
• Am foarte multe, dar aș alege golul marcat în victoria cu FC Liverpool, singura din istorie obținută de o echipă românească în fața cormoranilor.
• Nu v-am întrebat niciodată, aveți vreun regret din viața de fotbalist?

• Absolut niciunul! Poate doar că s-a terminat prea repede!
• Nici scandalul cu „securistul” pe care l-ați pocnit la Intercontinental?Ați plătit cu ratarea Groapei cu Lei de la Guadalajara (n.r – Mexic 70)
• Așa a fost să fie, Victor! Eram tânăr, rebel și puternic. Exact cum sunt și acum!

• Ați fost curtat de echipe mari din Europa. După celebrul meci câștigat la Lausanne, cu Elveția, marele Eugen Barbu scria în revista Flacăra: “Dacă Nicolae Ceauşescu i-ar da lui Boc dreptul de a juca în Europa şi l-ar vinde, pe banii obţinuţi ar putea construi un oraş!”.
• Lasă asta. Eu nu știu cum maestrul Eugen Barbu a reuşit să scape de repercusiuni! Oferte concrete au fost de la Bayern Munchen, Anderlecht, Hertha Berlin şi Liverpool. După ce le-am dat gol englezilor m-au dorit cu orice preț. Trăiam în România comunistă și asta nu era posibil. La 19 ani eram prea tânăr.
• Totuși, ați fost tentat să rămâneți „dincolo”?
• Am și rămas! Nu știu dacă ți-am mai povestit. Aveam meci la Londra cu Tottenham. Salomeea mi-a dat adresa unde mă așteaptă la reședința ei din Londra. Aveam „în lot” cu noi vreo patru băieți care ne urmăreau pas cu pas. Am scăpat de ei, m-am dus glonț la adresa amintită. Mi-a deschis menajera lui Sally și mi-a spus: „Salomeea a plecat ieri spre Statele Unite”. Teoretic am fost fugit cam două ore, practic m-am întors la hotel…
• Totuși, erați considerat unul dintre bărbații fatali ai României! În articole vă numeau Craiul Fotbalului Românesc (::
• Și ce crezi, că acum nu sunt? M-am mai liniștit un pic. Victore, Alain Delon era mic copil pe lângă mine!
• Recent v-am văzut într-un film difuzat de o televiziune din România!
• Eram ceva crai, nu? Ei bine ai văzut „Nu filmăm să ne-amuzăm”. Am jucat alături de nume celebre ale filmului românesc: Toma Caragiu, Jean.Constantin, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi, adică toată crema filmului românesc! Pelicula a făcut mare vâlvă la vremea ei, dar nici nu e de mirare pentru că am avut ca parteneri nume ilustre ale cinematografiei românești.
• Tatăl dumneavoastră a fost… ceferist! Era bucuros când jucați la Rapid?
• A fost dar sentimentul meu a fost altul la Rapid. Jucasem al mari echipe. Rapidul a fost, de multe ori, un coșmar pentru olteanul-ardelean din mine, dar și un simbol al libertății într-un campionat dominat de echipele miliției și armatei.
• După Revoluția din Decembrie 89 ați devenit om de afaceri! Mie mi-a plăcut că ați fost „armator”!
• Puteai tu să nu-mi aduci aminte? Cred că am fost primul armator român. Aveam un vapor! Vai ce m-am bucurat când l-am vândut că am ieșit mult pe pierdere. Așa am scăpat de cheltuieli!  
• Care vă este cel mai drag loc din lume? Oradea, Bucureștiul?
• Vaşcăul meu natal, mi-este cel mai drag loc din lume, la egalitate cu Şteiul, că pentru mine-s tot una. Apoi mi-e dragă Oradea La Vaşcău, Ştei sau Oradea, aici sunt cei mai buni prieteni ai mei.
• La Ștei ați început cariera de jucător, pe la 16 ani, la Vașcău s-a terminat, aveați vreo 55 de ani!
• Vârsta nu este cronologică ci biologică. Prieteni de-ai mei, mai tineri ca mine, veneau la stadion cu nepoțeii. Eu eram pe teren.
• Ce așteptări aveți de la fotbalul bihorean?
• Îmi doresc ca FC Bihor să revină, cât mai repede, în prima ligă, să văd stadionul de la Oradea plin, așa cum era când jucam eu, ca adversar. Consider că Bihorul, și bihorenii, merită o echipă în prima ligă. Cred că momentul nu e departe.

* Sandu Boc s-a remarcat prin eleganţă, tehnica impecabilă, o caracteristică atât de rară la un fundaş central. La toate aceste calităţi s-au adăugat detenta şi un simţ de anticipaţie ieşit din comun. 17 ani a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, după ce fusese o perioadă chiar preşedintele Universităţii Craiova. A fost la Ligă într-o perioadă înfloritoare a fotbalului nostru, cu şase echipe în cupele europene.

„Autorul” și ”legenda”

CELE 5 ECHIPE LA CARE A JUCAT (în afară de Minerul Ștei și Biharea Vașcău):

• Petrolul (1964-1967)

• Dinamo (1967-1969)

• Sportul (1970-1971) Liga a II-a

• Rapid (1971-1973)

• Universitatea Craiova (1973-1976)

PALMARES:

• 224 de meciuri și 12 goluri în Divizia A

• 22 de meciuri în cupele europene

• 6 selecții la naționala României

• 2 titluri de campion al României (Petrolul și Univ. Craiova)

• Cupa României cu Rapid